Au început atacurile teroriste în Uniunea Europeană. Titrează presa Main Stream că 2 suedezi au fost împușcați în Bruxelles, în plină stradă, de un susținător al Hamas.
Era previzibil. Asta s-a dorit. Către asta duceau
politicile “înțelepte” din ultimii 4 ani ale prostocrației bruxeleze. Așa-zisa
“luptă” contra plandemiei, contra putiniadei și contra schimbării climaterice a
fost nu doar un eșec jenant, a fost un circ de doi lei (plus cca 5.000 de
miliarde de euro aruncați pe fereastră).
O să fie foc și sânge peste tot în UE. Prostocrația
hedonistă de la Bruxelles (ca, de altfel, și abulic – ramolita administrație
Biden) a importat cu brațele larg deschise barbaria, sub masca diversității și
a multiculturalismului.
Civilizația occidentală a trivializat imperativele
morale, religia și tradiția. A transformat bisericile abandonate în cluburi sau
spații de cazare turistică.
Nu mai există condamnare morală, nu mai există
granița dintre bine și rău. Cele 7 păcate capitale sunt acum (trans)virtuți.
Așa cum spunea rusul Dostoyevsky, când Dumnezeu este
evacuat din om, totul este permis. Ce vedem în lumea de azi de la această catastrofă
divino-umană ni se trage. Oiropa a ajuns un spațiu făr’ de Dumnezeu. De aceea,
vidul culturii anulării e umplut cu demonii progresist-globaliști.
Despre asta ar trebui să fie dezbaterea curentă
relativă la familie și libertate și responsabilitate. Despre infantilizarea
lumii, despre „progresul” care presupune că, dacă pune turmele în „spații
sigure”, le-a salvat. Ne așteaptă vremuri de mare restriște, în care trebuie să
(re)învățam să fim raționali.
Autor: Gheorghe Piperea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu