Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș (SLIMM) a organizat joi,19 octombrie 2023, tradiționale festivitate anuală de pensionare pentru cadrele didactice care au dedicat ani întregi slujirii educației și formării elevilor din județul nostru.
În cadrul acestui eveniment deosebit, a fost
sărbătorită pensionarea a 127 de membri de sindicat, marcând astfel
angajamentul și devotamentul lor față de învățământul preuniversitar.
Prof. Ioana Petreus, președintele SLIMM, a exprimat
recunoștința și aprecierea față de acești membri deosebiți ai comunității
educaționale.
„Această
festivitate de pensionare a fost o ocazie deosebită pentru a onora munca și
dedicația acestor cadre didactice remarcabile. Acești profesioniști au
influențat viețile multor elevi și au adus contribuții semnificative la
dezvoltarea sistemului educațional din Maramureș. Îi felicităm pentru carierele
lor excepționale și le dorim o pensie fericită și plină de realizări
personale„, a
declarat prof. Ioana Petreuș.
Festivitatea de pensionare din acest an a avut loc
la Complexul Athos, în Baia Mare, continuând astfel o tradiție începută în
2006, de prof. Rodica Benga. Evenimentul s-a bucurat de prezența a 50 de cadre didactice
care au ajuns la această etapă importantă din viața lor.
De asemenea, festivitatea de pensionare a avut
onoarea să primească în rândurile sale și reprezentanți ai Inspectoratului
Școlar Județean Maramureș, precum și membri ai Asociației Pensionarilor din
Învățământ Maramureș.
Această prezență a adăugat o notă de importanță și
recunoaștere a contribuției semnificative a cadrelor didactice la dezvoltarea
educației în județul Maramureș.
Sursa:
MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu