Au înflorit crinii puși de tine, Mamă

Locul în care m-am născut și am copilărit este locul cel mai sfânt pentru mine.Cu cât călătoresc mai mult, cu atât mai mare este dragostea mea pentru satul și ulița copilăriei. A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei la sat, acolo unde s-a născut veșnicia, cum spunea Blaga...

Copilo, pune-ți mânile pe genunchii mei./
Eu cred că veșnicia s-a născut la sat- poezia „Sufletul satului”.

În lumea fascinantă de la țară, ne-am bucurat de libertate, de jocurile și ,,năzbâtiile”specifice vârstei: la furat de cireșe de la „Cocoana”, la scăldat, la păscut vaca, în vacanța de vară mergeam la Colectiv…În serile calde de vară, toți cei 34 de copii apropiați de vârstă, din cei 50 de copii câți eram pe uliță , ne adunam la poarta casei noaste, din fața Bisericii,  eram și noi 4 frați, și ne jucam diverse: fotbal, țară, țară vrem ostaș, podul de piatră…era o ,, hărmălaie” de tot dragul, abia reușeau părinți să ne trimită la culcare. A fost cea mai frumoasă perioadă a vieții. Deși în cursul zilei fiecare muncea în propria gospodărie, serile erau pline de vivacitate și de neastâmpăr. În adolescență, sâmbetele și duminicile mergeam la ,,fedeleș”, un obicei de nuntă care se organiza sâmbătă seara la casa ginerelui. Tineri și vârstnici jucau: hore, sârbe, învârtite, acompaniați de o orchestră de lăutari până târziu în noapte. Duminică seara mergeam la Bal, la Căminul Cultural din localitate. Îmi aduc aminte cu drag cum ne aștepta în prag, Mama ! Indiferent de unde și la ce oră veneam, Ea era acolo sau la poartă, uneori. La plecare ne petrecea cu privirea până dispăream din raza ei vizuală. Acum, după zeci de ani, rememorăm cu nostalgie și bucurie acele clipe minunate iar amintirile ne copleșesc și rămân comoara cea mai de preț a tinereții noastre. Satul meu este parte din comuna Stănești, locul de obârșie al Patriarhului Justinian Marina. Dumnezeu m-a binecuvântat să lucrez la Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea, ,, Casa Cărții ” vâlcene, să fiu pe frontispiciul instituției de cultură, onoare pe care am dobândit-o ca urmare a sprijinului acordat la finalizarea lucrările de construcție, să am acces la documente și timp de cercetare, să pot organiza manifestări  și simpozioane cultural – religioase în memeria marelui ierarh vâlcean, considerat de unii cercetători ,,Un Patriarh Providențial” ( academicianul Emilian Popescu, domnul Dan Ciachir). Din drag de locurile natale și ca o datorie față de înaintași, în ultimii ani m-am ocupat de cercetarea vieții și activității ,, Vrednicului de pomenire Patriarhul Justinian Marina ” publicând mai multe cărți. Hărăzit de Bunul Dumnezeu să conducă ,, Corabia Bisericii Ortodoxe Române ”, în acele vremuri tulburi ,  între anii 1948 – 1977 , marele ierarh vâlcean a reușit să mențină vie: credința, tradițiile și învățătura creștină. ,, Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate. Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate ”–, spunea Părintele Patriarh Daniel, cu prilejul comemorări a 40 ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Justinian Marina. Am avut ocazia să –l întâlnesc pe părintele Arsenie Papacioc, la Techirghiol și mi-a zis: ,, Justinian Marina a fost cel mai tânăr și cel mai longeviv patriarh, hărăzit de Bunul Dumnezeu să conducă Biserica Ortodoxă Română la liman”. Multe și frumoase sunt mărturiile celor ce l-au cunoscut sau i-au studiat viața și activitatea. „Cercetarea istorică sine ira et studio a dovedit că vrednicul de pomenire patriarh Justinian a fost un slujitor providențial pentru Biserica noastră, salvând Biserica Neamului de la distrugerea ei. După o viaţă de permanentă luptă împotriva comunismului ateu în care Biserica, pe care a cârmuit-o cu binecuvântarea lui Dumnezeu, nu numai că a supravieţuit, dar a şi înflorit, pătrunzând norii vremurilor şi vâltoarea lor, Patriarhul Justinian a trecut la cele veșnice la 26 martie 1977 și a ales să-şi doarmă somnul de veci în voievodala biserică a Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti”, a rostit Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii Suiești, la data de 26 martie 2019, cu prilejul împlinirii a 42 de ani de la mutarea sa la cele veșnice. Mari emoții și multe bucurii trăiesc de fiecare dată când în drumul spre casa părintească trec pe lângă Mănăstirea Suiești construită în perioada 2015-2017, spre Slava lui Dumnezeu și spre aducerea aminte de marele nostru înaintaș. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că fac parte dintre cei ce au pus o ,, cărămidă” la temelia Sântului Lăcaș. De câteva zile, locurile copilăriei mele au căpătat alte valențe, ale dureri, acum găsesc poarta închisă și lumina stinsă. Nu credeam că voi invăța a trăi și a muri în același timp ! Plecarea Mamei în veșnicie m-a secat la suflet.

  „Mama este începutul tuturor începuturilor.” – Grigore Vieru

  „Dumnezeu nu putea fi pretutindeni, așa că a creat mamele.” – Rudyard Kipling   

Pentru oricare dintre noi ,,Mama este ființa cea mai dragă”, nu mi-am imaginat niciodată cum ,, va fi, când nu va mai fi”, o știam acolo în casa cu prispă, construită cu multă trudă împreună cu tata, în grădină săpând: legumele, porumbii, via, între florile ce împodobesc aleile, o găseam ,, robotind” tot timpul. Casa părintească din spatele Bisericii și la mică distanță de cimitir este astăzi pustie și rece. În satul meu minunat, așezat pe coama unui deal, înconjurat de o pădurice cu salcâmi, vegheat de o mică pădure din stejar și alte conifere, scăldat de apele reci ale pârâului Cerna, acum este liniște, prea multă liniște, noi copiii ne-am răspândit prin lume, părinți au plecat încet, unul după altul, doar din când în când se mai aude clopotul vestind o nouă plecare în țara de dincolo de nori. Părintele Vasile Ioana în lucrarea ,, Cartea familiei” , spune ,, Pentru copil, mama este „candela aprinsă” din viaţa lui, ea este călăuzitoarea şi povăţuirea lui, este înger pe pământ. Altfel spus, mama este totul pentru copil – izvor de viaţă, de iubire, de jertfă, de empatie şi de iertare ”. În satul meu pâinea-i mai gustoasă, apa de izvor e mai limpede și rece, cerul e mai senin și viața e mai frumoasă. Aici e baștina. Este locul cel mai drag pe lume pe care îl duc în suflet peste tot unde pașii mă poartă.În satul meu, Mama avea cei mai frumoși crini. În satul meu, astăzi este tăcere, o tăcere care mă doare. Privesc de pe prispă turla Bisericii și văd aievea chipul Mamei. Îi șoptesc în gând, am venit acasă, Mamă, mi-e tare dor de voi, părinții mei dragi ! Au înflorit crinii puși de tine, Mamă !

Zenovia  Zamfir