A apărut,
cuminte și tăcut, pe site-ul președinției un document de 15 pagini intitulat
sec: „Identitate națională, identitate
europeană și provocarea populismului”. Un titlu de manual, o formă
impecabilă de raport academic, cu autori, note de subsol, cu tot tacîmul
universitar. Nicușor Dan a participat personal la reuniunea Grupului de
Reflecție Strategică „România în UE”, desfășurată la Cotroceni. Doar că, dacă
tragi puțin de fir, descoperi că sub eticheta de „sinteză neutră a unui grup de
reflecție strategică” se ascunde, de fapt, o operațiune de imagine – și una nu
tocmai subtilă. Mai precis, Nicușor Dan și-a tras o echipă și un document care
se vrea instrument de decredibilizare a mișcării suveraniste, semn că în
sferele înalte începe să se instaureze panica.
Documentul e
semnat de doi coordonatori – Sergiu Mișcoiu de la UBB Cluj și Silviu Rogobete
de la UVT Timișoara – și avizat de un grup de doisprezece intelectuali gen
Adrian Papahagi, Theodor Baconschi, Remus Ștefureac, Sever Voinescu și alții
aidoma lor. Băsescu ar lăcrima de emoție, văzînd ce fac foștii săi consilieri
cotroceniști și stîlpi ai săi de susținere, pe vremuri.
Pe hîrtie sună impresionant
pentru unii. În realitate, e felul acela de listă pe care o vezi mereu la
evenimentele astea: aceiași oameni, aceleași fețe, aceeași bulă bruxelleză care
se promovează și citează reciproc de vreo cincisprezece ani încoace.
Și aici stă primul semnal de
alarmă. Sergiu Mișcoiu e omul care, în ultimul an mai ales, a devenit aproape o
voce fixă în presă exact pe rolul de a demonta, rînd pe rînd, orice mișcare a
AUR și a lui Călin Georgescu.
L-a numit pe George Simion
autor al unui mesaj „cu accente fasciste”. A catalogat alianța PSD-AUR drept
„joacă cu focul”. A vorbit despre negociatorii AUR ca despre niște „personaje
mediocre”. Omul nu vine la masa dezbaterii cu mîinile goale – vine cu o poziție
deja bătută-n cuie de multă vreme. Și tocmai el a fost pus să coordoneze un
„raport științific” despre pericolul populismului.
Documentul nu se ascunde.
Chiar în introducere spune negru pe alb că e menit „să ofere o bază de
reflecție pentru Președinția României, alți decidenți, mediul academic și
publicul interesat”. Deci nu e o simplă discuție de cancelarie universitară
care a scăpat pe internet.
E un produs gîndit să ajungă
exact acolo unde se iau deciziile – la Cotroceni, la Nicușor Dan, omul care de
luni bune blochează sistematic orice variantă de guvernare cu AUR la masă, care
refuză să valideze chiar și un simplu vot punctual din partea partidului lui
Simion. Cine a cerut acest raport? Cine l-a plătit, cine l-a comandat, cine a
stabilit lista de „experți” chemați să răspundă? Documentul nu spune.
Nu trebuie să fii genial ca
să ghicești cui servește un raport scris de oameni care, de ani buni, repetă
aceleași teze: identitatea națională și cea europeană sunt „concentrice”,
populismul e o „febră” produsă de nemulțumiri sociale reale, dar manipulate,
iar suveranismul e, cel mult, o „ofertă politică” trecătoare care „poate
colapsa în două-trei cicluri electorale”.
Ba mai mult, chiar raportul se
contrazice singur cînd vine vorba de cifre. Datele INSCOP citate în document
arată clar că sprijinul românilor pentru UE nu vine din convingere, ci din
calcul – frică de pierdere, nu iubire de proiect.
Ceea ce înseamnă, tradus pe
limba românului de rînd: oamenii stau cu UE nu pentru că o iubesc, ci pentru că
le e frică să rămînă singuri. Un raport onest ar fi tras concluzia limpede:
acest tip de sprijin, bazat pe frică și nu pe convingere, e teren fertil tocmai
pentru discursul suveranist, nu antidot împotriva lui. Dar autorii preferă să
treacă repede peste acest detaliu incomod și să revină la narațiunea
confortabilă-– „populismul e simptom, buna guvernare e vindecarea”.
Ca să înțelegem cu ce ne luptăm, merită să vedem pe scurt ce
zice, punct cu punct, acest document de 15 pagini.
Teza 1 – Suntem o identitate
de „sinteză”. Raportul spune că identitatea românească nu e ceva fix, moștenit
din strămoși, ci un amestec construit istoric – limbă latină, memorie
daco-romană, ortodoxie, orientare spre Occident. Concluzia lor: românul
„adevărat” nu există ca tipar rigid, iar cine încearcă să-l fixeze într-o
formulă exclusivistă (naționalism, religie, etnie) greșește.
Teza 2 – Europa nu e o
cultură, e un pachet de avantaje. Identitatea europeană, zic autorii, nu înseamnă
să te simți neapărat „european” din suflet, ci să te bucuri de niște lucruri
concrete: libertate de circulație, drept de muncă și studiu în alte țări, acces
la justiție europeană, Erasmus, protecție consulară. Practic, o carte de membru
cu beneficii, nu o identitate de suflet.
Teza 3 – Patriotism da,
suveranism nu. Aici raportul face o distincție-cheie: iubirea de țară e OK,
chiar lăudabilă, dar suveranismul modern – cel care cere ieșirea de sub
„tutela” Bruxelles-ului – e catalogat drept o „ofertă politică” riscantă,
alunecoasă spre conflict cu instituțiile europene. Practic, poți fi patriot,
dar dacă pui la îndoială prea tare UE, ai trecut deja de linie.
Teza 4 – Populismul nu e din
senin, dar tot rău e. Raportul recunoaște, cinstit, că oamenii care votează AUR
sau Georgescu n-o fac din prostie, ci din motive reale – corupție, sărăcie,
servicii publice praf, sentimentul că nimeni nu-i ascultă. Dar concluzia rămîne
aceeași: populismul e o „febră” de tratat, nu o voce legitimă de ascultat pînă
la capăt.
Teza 5 – Rețeta finală: mai
multă educație civică, mai multă bunăstare, mai multă comunicare de la stat.
Practic recomandarea e clasică pentru acest tip de document – bună guvernare,
reducerea inegalităților, educație media, combaterea propagandei ruse. Nimic
greșit în sine, dar și nimic care să nu fi fost scris de zeci de ori în ultimii
zece ani de orice think-tank pro-european din regiune.
Teza 6 – Credința creștină și
Ortodoxia. Ortodoxia (alături de tradițiile greco-catolică și protestantă) este
recunoscută drept componentă culturală majoră, cu rol istoric în cultură,
educație și viața comunitară. Raportul insistă însă că religia este o
componentă însemnată, dar nu exhaustivă, și nu trebuie confundată cu cetățenia
sau transformată în test de autenticitate națională – fiind deosebit de
sensibilă
De ce apare tocmai acum acest raport?
Nu e o coincidență de
calendar. Vine exact în perioada în care AUR crește constant în sondaje, în
care Georgescu rămîne, în ciuda anulării prezidențialelor, principalul magnet electoral
al românilor nemulțumiți, și în care Nicușor Dan se luptă zi de zi să mențină o
linie de izolare politică față de suveraniști – refuzînd orice variantă de
guvern cu susținere AUR, chiar și indirectă.
Un raport „științific”,
semnat de universitari titrați, dar greu de definit ca obiectivi, care conchide
că suveranismul e o boală trecătoare și că soluția e mai multă „educație
civică” și „combaterea corectă a extremismului” pică exact la țanc pentru cine
vrea un alibi intelectual pentru politica de izolare a președintelui, a
bolojeniștilor și a useriștilor.
Nu e teorie a conspirației să
observi tiparul – e pur și simplu felul în care funcționează, de multă vreme,
mecanismul ăsta: cînd puterea centrală simte că argumentele politice nu mai
sunt suficiente, cheamă universitarii să dea o mînă de ajutor cu ștampila de
„obiectivitate academică”.
Doar că, de data asta,
ștampila e pusă de mîinile unor oameni cunoscuți pentru militantismul vechi
progresisto-sorosist care pretind acum că analizează suveranismul la rece.
Frica adevărată nu transpare
din analiza populismului, ci din faptul că cineva a simțit nevoia să comande
acest tip de document tocmai acum. Un președinte sigur pe argumentele lui nu
are nevoie de cincisprezece pagini de teorii academice ca să-și justifice
poziția față de un partid care, oricît de incomod ar fi, adună lună de lună tot
mai multe voturi.
Cine cere academicieni să-i
scrie alibiuri e, de fapt, cel care recunoaște, fără să vrea, că argumentele
lui politice au început să nu mai fie suficiente.
PS. Într-un interviu acordat
News.ro a doua zi după acest material, Sergiu Mișcoiu, întrebat cine a format
grupul, a răspuns dezarmant: „Eu ştiu doar că am fost invitat să fac parte din
acest Comitet de consilierul Valentin Naumescu şi probabil că şi ceilalţi
membri ai grupului, dar nu cunosc care este procesul prin care a luat naştere
grupul de reflecţie şi a fost decisă componenţa acestuia”.
Bogdan
Tiberiu IACOB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu