Ipocrizia – morala cu dublă măsură
În reflecțiile anterioare am vorbit despre oportunism și prefăcătorie.
Oportunistul își schimbă principiile pentru a-și păstra avantajele. Prefăcutul își construiește o imagine care ascunde ceea ce este cu adevărat. Dar există o formă și mai subtilă de degradare morală.
Ipocrizia.
Ipocritul nu renunță la valori, dimpotrivă vorbește permanent despre ele.
Invocă moralitatea. Invocă cinstea. Invocă responsabilitatea.
Le cere celorlalți să respecte reguli pe care el însuși le încalcă.
Ipocrizia nu înseamnă doar să spui una și să faci alta. Înseamnă să folosești binele ca argument pentru a-ți ascunde propriile interese.
Ipocritul nu se prezintă niciodată ca om rău, ci se prezintă drept model.
Vorbește despre transparență, dar ascunde. Vorbește despre merit, dar favorizează. Vorbește despre dialog, dar nu ascultă.
Vorbește despre responsabilitate, dar găsește întotdeauna vinovați în jurul său.
Paradoxul este că ipocrizia nu distruge doar încrederea în oameni. Ea distruge încrederea în valori, deoarece, după prea multe dezamăgiri, oamenii încep să creadă că: toți sunt la fel; toți mint; toți urmăresc doar propriul interes.
Problema este că societatea începe să considere sinceritatea o naivitate, iar integritatea o excepție. Ajungem in situatia in care binele începe să nu mai fie crezut, iar raul sa nu mai deranjeze
Fiecare dintre noi ar trebui să ne punem o întrebare incomodă:
Judec aceleași fapte cu aceeași măsură, indiferent cine le săvârșește, sau schimb măsura în funcție de interesul, simpatia ori apartenența celui pe care îl judec?
Adevărata probă a caracterului nu este severitatea cu care îi judecăm pe ceilalți, ci exigența cu care ne judecăm pe noi înșine.
Cristian ANGHEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu