A fost nevoie ca ministrul Apărării să dispară din
țară într-un resort all-inclusive din Turcia pentru ca armata română să
doboare, în sfârșit, trei drone care s-au avântat prea mult în spațiul aerian
românesc.
Deși USR încearcă să-i ridice statuie lui Dinel
Miruță, adevărul este că singurul lui merit în toată povestea asta a fost că nu
era pe-aici, să-i fugărească pe piloții de F-16 cu cameramani și lavaliere, ca
să-și mai gonfleze imaginea de mare om de stat. E greu să intervii, ca
profesionist, când îi ai pe atârnătorii ăștia prin preajmă, de-abia așteptând
să-și însușească meritele oricui.
Atât de mândri sunt membrii USR de reușita Armatei
Române, de zici că fie erau ei în carlinga avionului F-16, fie erau sub aripa
acestuia și au aprins cu propriul amnar fitilul rachetelor învingătoare. E
victoria lor, mai întâi pe persoană fizică, apoi pe partid.
Deși, să ne amintim, și când o dronă a intrat
într-un bloc din Galați sau când alta era să arunce în aer tot portul
Constanța, ministru al apărării era tot Dinel Miruță. Faptul că în trei zile
consecutive au fost doborâte trei drone ne spune că acestea putea fi doborâte
și până acum, nu lăsate să zburde pe deasupra României.
În ultimul an, de când ministerul Apărării este
condus de oameni de la USR, s-au înregistrat 27 de incidente care au presupus
intrarea unor drone rusești sau ucrainene (4 din 27 au fost ucrainene) în
spațiul aerian românesc. Doar în 2026, între 1 ianuarie și 27 iulie, am avut 18
astfel de incidente. În doar 3 dronele au fost doborâte.
Din totalul de 33 de intrări ale unor drone aeriene
în spațiul aerian românesc de la începutul războiului din Ucraina, 27 au fost
gestionate de miniștri ai apărării din USR: Moșteanu și Miruță. Dacă tot își
arogă meritele pentru cele trei drone doborâte, ar trebui să-și aroge și eșecul
în celelalte 24 de cazuri, dintre care unul s-a lăsat cu răniți și pagube
materiale.
Dar n-o vor face, pentru că 3 din 27 este un scor
extrem de prost. O rată de succes de doar 11% este absolut jalnică, iar a-l
trece pe Dinel Măruță în rândul sfinților și al mărilor strategi militari după
asemenea performanțe jenante e ca și cum ai spune că Ilie Bolojan a salvat
economia românească, nu că a prăbușit-o.
Este fascinant cum acești oameni, puși în mișcare de
orgolii exacerbate și de realizări inexistente, încearcă (și în ochii
sectanților lor chiar reușesc) să mistifice realitatea.
Diana Buzoianu vede conducte pline cu fecale acolo
unde nu există, Dinel Miruță decupează un interviu întreg dat unei televiziuni
și declară că n-a spus ceea ce spusese, convins că în secta lor, dacă elimini
la montaj o declarație înseamnă că nici n-au făcut-o, Fritz mai are puțin și ne
spune că lui nu i se aplică prevederile legale legate de conflictul de
interese, pentru că la data comiterii faptelor nu era cetățean român. Și tot
așa.
Nu sunt cazuri izolate, nu sunt întâmplări. Pare a
fi un modus operandi, un comportament specific acestui partid de gargaragii
lipsiți total de rușine.
Ăștia nu sunt politicieni, nu sunt oameni de stat,
nu sunt demnitari ai statului român. Sunt niște bullies nefericiți, care
terorizează pe toată lumea, scuipă, înjură, mint și apoi te amenință cu
tribunalul. În fața acestor agresori neosteniți, românii au devenit inerți. În
loc să-i pună la punct și să-i trimită la părinții lor, ca să încerce să repete
cei 7 ani de-acasă, căci, în mod evident, nu au luat notă de trecere la prima
prezentare, românii îi lasă pe ăștia să zburde liberi în spațiul public. Ba
chiar sunt unii care îi și susțin.
Nu este nicio diferență între bucureștenii care-i
aplaudau pe mineri și le pupau mâinile în semn de mulțumire în 14-15 iunie 1990
și postacii care sar să-i sprijine în online pe toții țoii, fritzii, miruții,
buzoienii, drăgoeștii, dumitriii și ceilalți reprezentanți de frunte ai acestei
specii de urlători și de dealeri de mizerie umană.
Unii ar spune că nu trebuie să ne îngrijorăm, că nu
sunt mulți, nu-s decât 8-9% din numărul celor care au votat sau doar 4-5% din
totalul populației țării. N-or fi mulți, dar iată că ei conduc țara, sunt
miniștri, vicepremieri, persoane importante, care refuză să plece de la putere
și la aproape trei luni de când au fost dați afară fără drept de apel.
(Patrick
André de Hillerin, articol preluat de pe gândul.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu