Fleacuri importante

Tot mai des mă bate gândul, să mă las de poezie,

fiindcă nu-s făcut se pare, ca să-i pot gusta minunea

și mă-ntreb precum țăranul care sta legat de glie,

cum de nu-i pricep eu rostul ce-l pricepe toată lumea ?

Oare ce cuvânt de taină nu sunt vrednic a-nțelege ?

Oare ce subtilitate stă ascunsă-n vorba goală,

care-și cată mântuirea printre suflete pribege,

bucurându-se de fleacuri îmbrăcate-n pielea goală ?

Văd prelegeri și discursuri înșirând făr' de regrete,

teorii concretizate în confuzii generale,

ce sfârșesc de plictiseală în aplauze banale,

traversând urechi în goană către albul din perete.

Prin deochi sau printr-o vrajă ignoranța mă orbește

ori există-n întuneric vreo lumină care-mi scapă ?

Doar un om fiind acolo, ochii-mi văd doar omenește,

nicăieri și pretudindeni un pământ și aceeași apă.

Mare artă poa' să fie, de-a cunoaște fericirea,

dar mă-ntreb ca pentru sine într-un glas fară ecou :

Ce suspin adânc se lasă proslăvit ca un erou,

condamnat în viața asta să-și trăiască nemurirea ?

Într-a lor vremelnicie suma glasurilor toate

se va disipa-n uitare și în lipsa amintirii,

toate slovele ce n-au fost mărturie a iubirii,

îngropate vor rămâne în tăcerile de moarte.

Bucurați-vă dar astăzi, lăudaților voi idoli !

Poate sunt eu nesmeritul, păcătosul care minte.

Nu i-am pus la prună coada, nici n-am pus părul pe bivoli...

am scris doar câteva fleacuri importante, în cuvinte.

Pan' ce viitor bun-simțul se va sesiza probabil,

că granitul nu sclipește doar dacă-l iubești cu dalta,

fie rabd slugărnicia la nivel insuportabil,

fie voi rămâne primul, care în gol a dat cu piatra.

Ovidiu Vasile

Cluj-Napoca, iulie 2022 (din vol. Lacrimi Pătrate)