Cronica Satului Desești a împlinit un deceniu

                                   de Gheorghe Pârja

Acum 10 ani, a fost o seară binecuvântată, când împreună cu preotul Ioan Ardelean, parohul bisericii din Desești, conturam ideea unei reviste a satului. Am perindat între noi și întrebarea: la ce bun o revistă, cu reședința în sat, în vremea Internetului? Întrebarea oricum plutea în aer. Mai ales că locuia pe site-ul memoriei celor care cântă prohodul literei tipărite. Cei care am pornit la drum în alcătuirea acestui jurnal credem că lumina cărții și slovei tipărite nu se va stinge. Ea poate sta confortabil alături de spațiul virtual. Litera tipărită fiind mult mai sigură pentru a deveni tezaur de durată.

Acum 10 ani, am dorit să ne întoarcem în timp, să deslușim, cât este posibil, în topografia satului, locuri în care mocnește înțelesul mitologic. Fabulosul care a întreținut sporul spiritual al satului. Cum ar fi Tăul fără fund, de După Piatră, ori enigma literelor de la Pietrele Corbului. Există întâmplări ale satului care pot fi deslușite și scoase la lumină. Când ai răbdare cu lumea și ea cu tine, nu trebuie să facem eforturi pentru apropierea timpului imaginar. El este în noi.

Ne-am întors privirea rotitoare peste lume, cu care am trezit ațipirea timpului trecut. Ne-am rezemat gândul pe imaginea blagiană: „Vedeam satul așezat înadins în jurul bisericii și al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu și al morților”. În Maramureș, toate acestea sunt în inima satului. În jurul lor gravitează viața și moartea. Și nu se strămută așa de ușor după vrerea vânturilor moderne. Axa lumii din sat ne-a fost de ajutor pentru a limpezi simboluri, pentru a rescrie cronica timpului. În aceste vremuri, satul nu se poate păstra feciorelnic, ci are mișcarea lui, după alte puncte cardinale.

Nu am dorit ca revista să aibă tonul unor încântări, mai ales că apare într-o „epocă de tragice răspântii”. Am încercat să răspundem la o întrebare esențială: Ce a ținut satul laolaltă? Nu i-am uitat pe cei care au lăsat crestături pe carâmbul vremii. Înaintași care au ținut satul în viață. De la constructori de case, la proprietari de livezi, de la dascăli luminători, la preoți dăruiți obștei. La cei care s-au rezemat de cântec și cuvânt. Satul rămâne un rezervor de inteligență.

Ne-am apropiat de cei care au dus faima așezării pe unde i-a purtat soarta. Ca învingători, dar poate și învinși. Și chiar dacă energia începutului s-a diminuat, mai credem că încă nu a scăzut conștiința colectivă a satului. Mai trăiește ideea rădăcinilor. Supremul îndemn al celor în vârstă către cei tineri – Nu uitați de unde ați plecat – mai rămâne far. E greu, dar nu trebuie să ne lăsăm răpuși de teorii sceptice. Satul, chiar dacă îmbătrânește, ca și omul, nu dispare, ci se transformă. Cei care au rânduit viața în sat se mută, pe cale naturală, în preajma bisericii. Am scris despre ce zestre au lăsat cei duși, celor care sunt, ori devin. Nu am uitat a spune că mulți dintre alcătuitorii revistei au rădăcini în vatra satului.

Timp de 10 ani, revista Cronica satului Desești a rămas un nume care cuprinde ceea ce se petrece în comună, în Maramureș, în România, în Europa. În Lume, dacă vreți! Cu referire la ideea de sat. Cu fiecare număr, revista a fost asumată de oamenii satului, iar titlul se vrea și o reverență pentru dascălul Vasile Fodoruț, autorul primei variante, în stil propriu, al cronicii satului. Răsfoiesc cele 20 de numere și îmi place ce citesc sub semnături multe, care pledează pentru înțelegerea vieții satului. Într-o revistă caldă, simplă și iubitoare de adevăr. Senină, liberă de orice înrămare politică, pentru a dărui cititorilor realități într-o aleasă limbă românească. O revistă cerută de vuietul vremii. Un fenomen unic în țară, o publicație cu reședința la sat.

Mulțumim colaboratorilor, care în cele 20 de numere și-au împărtășit cu încredere ideile. O apreciere aparte doamnei Viorica Pârja, creierul elaborării revistei. Laudă preotului Ioan Ardelean, făclia dătătoare de curaj și împlinire. Porneam la drum în urmă cu zece ani având la îndemână evenimente mai recente, care au făcut Deseștiul cunoscut până departe: Serile de poezie Nichita Stănescu și Tabăra Internațională de Artă și Solidaritate. Pretexte la care au răspuns în primul număr nume de rezonanță ale culturii ro­mâ­nești, în special cei care au privit lumea din zarea Deseștiului. De la președintele Academiei Române, la scriitori de prestigiu, care înnobilează literatura română contemporană. Iar academicianul Ioan Aurel Pop a rămas colaboratorul fidel al revistei.

După 10 ani, putem spune că a fost un ceas bun și am lăsat cuvinte apăsate în cronica timpului satului Desești.