Pe reputatul medic psihiatru , intelectual și poet Ieremia Lenghel îl cunosc de peste trei decenii, timp în care l-am vizitat acasă (cu prietenii Andrei Hossu, Petre Roman, Viorel Igna etc.) și la cabinet de multe ori, de fiecare dată având discuții extrem de fructuoase, pe diverse teme. Da, căci domnia sa nu este numai un om instruit, ci și un admirabil interlocutor, care știe ca nimeni altul să întrețină conversația prin răbdare încurajatoare, punctări stimulative și întrebări constructive.
Cum n-am pretenția
că-l cunosc în detaliu, deoarece cu toții suntem captivii socratianului Gnothi seauton sau Cunoaște-te pe tine însuți (Nosce
te ipsum spuneau latinii), iată motivul pentru care i-am completat
portretul biografic și moral-spiritual cu informațiile furnizate de Vasile Igna
(fratele mai mare al profesorului Viorel Igna), eminent om de cultură și fost
coleg de liceu al poetului-medic I. Lenghel, care – în Cuvânt de însoțire la cartea În
prag de Zen (Editura clujeană Limes, 2025) – îl descrie pe autor („cu care
am împărțit, timp de patru ani, aceeași clasă de liceu”) ca fiind „tăcut, ușor
retractil, cu zâmbetul în colțul gurii, dar cu lecțiile întotdeauna bine
pregătite”, iar pe studentul medicinist nu doar ca foarte serios, ci „de-o
conștiinciozitate care-i trăda (...) firea din totdeauna”, îndeosebi
„conștiința că-și găsise adevărata vocație, pentru a cărei împlinire nu economisea
niciun efort și nu rata niciun prilej de temeinică și onestă afirmare”.
Întrucât, continuă
prefațatorul Vasile Igna, era previzibil și oarecum firesc „să se ivească și
dorința de a-și încerca puterile și în literatură”, Ieremia Lenghel rămâne, în
ipostazele profesionale și extraprofesionale, „un suflet extrem de sensibil,
excesiv de introvertit și preocupat mereu de a-și pune propria persoană în
relație cu marile dileme existențiale”.
Dar iată ce scriam
chiar eu, semnatarul acestor rânduri, pe data de 15 septembrie 2010, în
articolul Particularități ale culturii
românești în general, ale culturii meramureșene în special, articol inclus
în volumul V din seria Exerciții
filosofico-sociologice (cu și fără tentă politică), volum apărut în 2026 la
Editura Valea Verde: „Întreaga poezie a doctorului Ieremia Lenghel se
caracterizează prin stilul ce poartă amprenta sigură a individualităţii.
Volumul Poeme atemporale, apărut în
anul 2006, se impune în atenţia iubitorilor de artă printr-un plus de gingăşie
şi graţie în comparaţie cu producţiile anterioare, rod al surprinderii
inefabilului în zborul tremurat al efemeridelor din haiku-uri. Şi astfel clipa se
preface-n veşnicie, iar vraja poeziei devine eternă în sufletele însetate de
frumos, chiar dacă frumosul se dezvăluie doar pas cu pas, picătură cu picătură.
Adică pe măsura omului căutător, acesta – după cum ştim – scormonind cu
sudoarea frunţii după fiecare atom de fericire şi aflându-şi bucuria înălţătoare
în necontenita nelinişte a creaţiei. De unde şi titlul volumului, atemporalul
rupând legătura artistului cu timpul în năzuinţa lui spre Absolut...”
Cartea În prag de Zen, cu seducătoare arome
orientale (demarează cu citatul din Osho, învățătorul spiritual care „a făcut
mult zgomot” în a doua jumătate a secolului trecut, un citat elocvent în acest sens: „Zen-ul nu cunoaște decât viața fără limite, care conține în sine
toate contradicțiile, într-o armonie perfectă”), cartea, deci, este considerată
de prefațatorul V. Igna „cartea de maturitate a lui Ieremia Lenghel”, deoarece
a fi în prag, nu este decât „a ști că
trebuie să meargă mai departe”, fapt pentru care a fost „botezată” de autor cu
numele premonitico-generic al ultimei poezii din prezentul volum: „În prag de Zen/cu aur poate/cu joc sprințar de
iele/cu flori și acadele/nimic nu se socoate” (În prag de Zen).
Ajuns în acest
punct, consider că se impun câteva precizări despre budism și, mai ales, despre
Zen și Zazen (practica Zen-ului),
școlile budiste din arhipelagul nipon. Întemeiat de Buddha (Iluminatul) în
secolul al VI-lea î.e.n., budismul (religie universalistă, alături de
creștinism și islamism/mahomedanism) cunoaște trei direcții/vehicule și arii
largi de răspândire la sud, sud-est și nord de India, țară de unde aproape că a
dispărut (în zilele noastre, sub 5% dintre indieni se declară budiști):
a)„Micul vehicul” (hinayāna) sau
budismul sudic/tradițional (Sri Lanka, Birmania, Thailanda etc.); b)„marele
vehicul” (mahāyāna) sau budismul
nordic, care – după sistematizarea sa de către Nagarjuna (sec. al II-lea e.n.)
și Asanga (sec. al IV-lea e.n.) – se răspândește în China, iar din Coreea
ajunge în Japonia; c)„Vehiculul tantric” (vajrayāna)
sau budismul tantric (de la tantras=cărți
compilate după secolul al VI-lea e.n.), care nu numai că este de dată mai
recentă, dar – reînviind vechile zeități indiene, dimpreună cu vrăjitoria
populară – este considerat de unii indianiști și istorici ai religiilor (mai
puțin de Mircea Eliade) „un fel de magie sistematizată”, acuzat fiind că a
contribuit la decăderea budismului indian.
În cartea Zen adevărat (Introducere în Shobogenzo), apărută în anul 1993 la Editura Axis
Mundi, Maestrul Taisen Deshimaru (1914-1982), care – din 1961 și până în anul
1982 – a predat și transmis în Occident Zazen
(practica adevăratului Zen),
scrie următoarele: „Zen-ul poate
aduce lumină și forță”; „În Zen
(precum în faimosul Gnothi seauton –
compl. mea, G.P.), cunoașterea de
sine este problema cea mai importantă”; „Și în toată Asia, plecând din India,
trecând prin China, pentru a ajunge în Japonia, practica acestei filosofii a
vidului (filosofia sistematizată de Nagarjuna – compl. mea, G.P.) s-a întins și a dat naștere
înțelepciunii Orientului”; Zazen-ul
nu este doar „sculptura realizată”, ci și „o postură ce corespunde și merge
paralel «energiei» lui Aristotel”; „(...)ego-ul
nostru și universalul sunt «unul»” (tot ce se poate Unul lui Plotin – compl.
mea, G.P.); „În univers totul este ku – vacuitate – dar prin conștiința
noastră, aceasta devine vizibilă, audibilă, tangibilă”; „Conștiința conștiinței
este mentalul”; „Zazen este suprema
înțelepciune” (cele două limbaje ale inteligenței în buddhism sunt „cel al
rațiunii și cel al înțelepciunii”), așa că „dacă atingem lumea înțelepciunii,
vom fi capabili să concepem eternitatea timpului, expansiunea spațiului și să
ne plimbăm în lumea fără limite, unde viziunea noastră asupra timpului și
spațiului va deveni mai dreaptă”; „Această lume, mai elevată și mai justă, a
înțelepciunii, este Zazen”;
„Simbolurile Orientului sunt aproape toate flori”, simbolul buddhismului fiind
floarea de lotus...
Revenind după
această generoasă digresiune la volumul În
prag de Zen, dincolo de adorabila
simplitate, fluență și suavitate a versurilor, însușiri specifice poeziei
lengheliene și parcă din întâmplare dăruite cu inspirate rime
(„Muguri/călifari/și iele//Taină/în efluvii/crude//Cer/smerit/și
paparude/Re-Înviere” – Echinocțiu de
primăvară, respectiv „Aripi/susur/libelule//Peruzea/gânduri/fudule//Cer/sedus/de
grații pure” – Solstițiu, ambele
poezii făcând parte din secțiunea Liniștea
fecundă), cititorii avizi de insolit artistic, au șansa să descopere ba
multitudinea de sensuri și aspirații umane din Zărit („Zărit/de-o stea,/dintr-o privire/copac-smerit/cu zâmbet
roz/s-a risipit/ca un cocor/în tandru zbor/spre nemurire”), ba duioasa
invocație din Fatima („Maică/fără de
prihană/zămislită făr’ de rană//Maică vrednică/de-a pururea fecioară/arzând ca
o sfielnică pară//Minune vie/mângâiere/în veac de veacuri/cucernicie”), ba
necurmata tinerețe a dragostei veritabile (tripticul trecut-prezent-viitor) din
secțiunea Punta ala în 3 poeme, ba
nespusa frumusețe a florilor din poezia Buchete,
sporită prin neperechea artă japoneză ikebana
(„Buchete/în aranjamente savante/ ikebana galante/și/glastre de opal,/în
decorul fără egal/pe al timpului/de beatitudine val”).
Cuvinte de
apreciere se cuvin și suportului fizic al acestui volum remarcabil: hârtie de
calitate, semi-supracopertă, tehnoredactare impecabilă, reproduceri judicioase
după lucrări plastice (picturi și grafică) din colecția particulară a
autorului.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
3 iulie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu