EUGEN BACIU, CHEMARE DIN ASTRAL, Proză scurtă, Colecția Proză, Editura Ecreator, Baia Mare, 2025

 

                        ÎNTRE VIS ȘI VIAȚĂ

Motto: În fiecare clipă a vieții suntem cu un picior în poveste și cu celălalt în gol...

Scrierea are patru părți distincte cu titlurile: Fata din vis, Serena,  Călătoria și Drumul speranței. Cu toate că are această împărțire,  la povestire se poate cu ușurință observa că există o continuitate a desfășurării întâmplărilor relatate.  Apare același personaj Luca ce pendulează între vis și realitate. Tot ceea ce simte fiind treaz sau adormit, perioadă în care visează o serie de întâmplări reale sau închipuite, ele au loc a se exprima în aceste povestiri. E o chemare din astral, simte o lumină benefică ce-l atrage și-l îndrumă spre înalt, se lasă condus de energia luminoasă și de sentimentele de iubire pe care le simte. Pare a fi un om lipsit de apărare și discernământ, dar pe parcursul derulării evenimentelor, se dovedește că a fost foarte determinat în a-și vedea visul împlinit.

Idila începe printr-o întâlnire astrală care-l poartă pe eroul principal prin vis și prin realitate până la deznodământul fericit când el, omul spiritual e convins că trebuie să păzească comoara ascunsă-n Munții Apuseni,  la un loc sacru din România.

Se caută ca-n orice legendă explicarea fantastică a unui fapt real. Posibil ca acea familie deja creată în inima muntelui să stea acolo pentru totdeauna ca și savanții de la Roma care păstrează-n subteran arhivele secrete ale Vaticanului. (informare Emil Străinu). Unii cred că în vis de fapt călătorim cu sufletul într-o lume paralelă iar dacă știm să interpretăm această călătorie fantastică, atunci visele se pot realiza.

Câteva aspecte ale narațiunii: dacii conduși de Zamolxis urcă muntele ducând cu ei care pline de aur, fugind din fața inamicului, reușesc să intre printr-o poartă misterioasă în munte care se-nchide-n urma lor. E, de fapt, o legendă căreia se caută a i se da o explicație plauzibilă. Așa cum recunoaște scriitorul Eugen Baciu în Nota de autor unele întâmplări fac parte  din legendele populare ale înaintașilor noștri și în care există un sâmbure de adevăr.

Locuri secrete, întâmplări magice, între vis și realitate, oameni aleși pentru a percepe unele întâmplări și a porni pe drumuri necunoscute. El, Luca – personajul principal devine păstrătorul și apărătorul unui loc deosebit unde au trăit înțelepții lumii, un fel de SHAMBALA, o țară ascunsă în interiorul pământului unde au acces doar cei aleși. Aceasta se află într-o lume paralelă, invizibilă, cei de acolo pot vedea ce se întâmplă pe Pământ și pot intreveni pentru a corecta în bine destinul planetei albastre.

E un vis în care se caută orizontul de purpură, luminița de la capătul tunelului, zboară spre întinderi neștiute cu gândul și speranța că va găsi ceea ce dorește din inimă. Picioarele-l duc departe, departe... lasă casa lui în urmă, merge să mai vadă o dată casa părinților, care nu mai erau „acasă” plecaseră de vreo doi ani în Ungaria și nu mai știa nimic de ei. Cu aripi de miracol înfruntă CĂLĂTORIA VIEȚII dar nu se dă bătut niciodată, speră să ajungă la tărâmul de vis.

Ideile exprimate emoțional sunt transmise naturii înconjurătoare care este pictată prin cuvinte conform sentimentelor exprimate:

-„Vedea acum o vale luminoasă în care căsuțele rare cu loc de pășune păreau desus ca niște mușuroaie cenușii în verdele virgin al câmpului”.

Sufletul își începu călătoria astrală lăsând trupul să se odihnească.

Un corb negru ca tăciunele îl îndemna să meargă la Peștera lui Dionisie, are mereu sentimentul că e frate cu cerul și cu stelele, cu muntele și cu toate ființele vii. Cei doi îndrăgostiți se întâlnesc într-o dimensiune astrală, el plutește ușor „călăuzit de acel duh de abur”iar mai târziu, în acel moment îl încorsetă  o puternică rază „de lumină, apoi fu absorbit în trup”.

Merge înainte scăldat în baia de lumină ce-l încălzește căutând SHANGRI-LA, acea frumusețe fără margini a Divinului sau calea către fericire cum ar zice scriitorul Marius Ghidel.

Însuși scriitorul recunoaște:

„Cert este că omul nu este doar ceea ce este, ci este mult mai mult de atât. El este un microcosmos parte din marele macrocosmos. O părticică de energie din imensa energie a lui Dumnezeu”.

Între cele patru povestiri  există o legătură prin același personaj central Luca, un om ca toți oamenii care se subestimează,  dar care are un ideal de atins, pe care nici el nu-l percepe, dar...călătorește într-o lume paralelă la îndemnul unui vultur. Întâmplările și calea spre comoara ascunsă în munți de daci parcă vin dintr-o memorie ancestrală, e „datul sorții” să meargă acel om „ales” acolo, departe în munți unde să-și întâlnească ursita și să-și continue visul în realitate. Viața lui Luca a fost o călătorie a spiritului prin forme materiale mai subtile precum lumina, imaginea,imaginația despre care Enistein scria că este mai importantă decât cunoașterea.

Luca face o călătorie a vieții sale spre fericire și păstrare a zestrei spirituale și materiale a dacilor conduși de Zamolxe. Ne imaginăm că o dată ajuns în acea locație unde o întâlnește pe aleasa inimii, va rămâne acolo pentru totdeauna sau până când va sosi un alt mesager ales de pronia divină care să păzească acel loc ascuns în inima pădurii de privirile oamenilor răutăcioși.

Se pare că Luca a realizat un salt cuantic prin timp, ajungând acolo unde-și dorea cu ardoare, cu multă energie și emoție, cu gânduri pozitive.Se zice că ești viu când ai multe vibrații emoționale pozitive.

Pendulând cu imaginația între realitate și vis, Eugen Baciu scrie o poveste de dragoste cu dorințe împlinite având un stil personalizat cu întâmplări interesante care îi țin  treaz pe cititor și cu descrieri de natură potrivite sentimentelor umane exprimate.

Felicităm autorul și-i dorim inspirație fructuoasă în abordarea descrierii altor legende românești din folclorul autohton sau din memoria ancestrală.

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM

 

 

 

 

 

 

 

 

LILIANA GABROVEANU, AMALGAM DE SUFLETE, Editura Ecreator, Colecția Proză, Baia Mare, 2024

MOTTO: „A scrie este un fel de a vorbi fără să fii întrerupt”.

Scriitoarea Liliana Gabroveanu începea să scrie în urmă cu zece ani fiind de profesie inginer constructor dar și profesor de artă muzicală și violonist.

Alege narațiunea ca povestitor în care poate să-și exprime propriile sentimente față de personajele alese. Ni se prezintă-n povestiri oameni diferiți, animale, păsări, căței, pisici etc.

Avem impresia că însăși autoarea a trăit acele evenimente sau cel puțin a fost în preajma lor, atât ni se par a fi autentice.

Percepția negativă a propriei persoane e relevată în povestirea Violoncelul unde Amelia îl avea pe cel mai bun prieten violoncelul „de când Cezar nu mai e lângă ea”.  El a plecat în capitală și ea a înțeles că locul ei nu este acolo. Un ofițer și o muziciană care s-au întâlnit și s-au plăcut chiar de la-nceput, de la prima vedere. Deoarece mama fetei reținea scrisorile către Cezar, între ei a intervenit neînțelegerea iar Amelia a ajuns să urască acel instrument care-i aducea multă bucurie și a hotărât să-și ia zilele aruncându-se în gol de la etajul opt al blocului unde locuia cu mama ei. Urmările se subînțeleg, autoarea de cele mai multe ori lasă un final deschis, unde cititorul își poate pune mintea și sentimentele să analizeze faptele și urmările lor.

Tot din lumea muzicii se trage și personajul Sorin din povestirea Fagotistul. Tatăl lui vroia să-l facă muzician, a urmat mai multe școli de muzică și Conservatorul și acum iată-l de ziua lui singur, cu gândurile lui, orașul a/doarme odată cu lăsarea serii, într-un loc cu un trai patriarhal în care oamenii se cunosc unii cu alții. Devenit fagotist ca și tatăl său a reușit să continue tradiția familială.

„Pe scenă, când toată suflarea ascultă, cu ochii ațintiți și urechile la pândă, sunetele trebuiau să iasă impecabil iar interpretarea să emoționeze. Numai un artist știe cu adevărat ce se întâmplă în acele momente... Sufletul trebuie să zboare, să vibreze împreună cu instrumentul.”

Acest suflet a avut timp doar de muzică, de integrarea-n societate prin căsătorie mai puțin, de aceea Daniela se retrage de la întâlnirea cu ceilalți prieteni.

Ileana,( Isprăvile Ilenei) o fată de la țară trăia cu familia la poalele Muntelui Ceahlău, munteni fiind, vreo zece frați, Ileana se pricepea mai mult la treburi bărbătești, dar și la furtul mierii de albine din podul casei pentru frații ei, la pregătirea unui leagăn în care să se dea frații mai mici, dar... visul ei de-a deveni „Coana Moașă” prinde viață, Ileana se îndepărta de meleagurile copilăriei, spre necunoscut cu mari speranțe. Dedicația pentru o idee și ambiția din fire o va duce spre împlinirea viselor.

Lui Ion, omul străzii i-a mai rămas doar un prieten Sandu care-l mai caută pe străzi și-i mai dă câte ceva de mâncare și haine, și-l îndeamnă să apeleze la asistența socială. El își face culcușul la umbra unei statui năpădită de verdeață dintr-un parc cu numele de Muzicanții de bronz. Nu după mult timp singurătății sale i se alătură un câine. În Noaptea de Crăciun se produce o mare schimbare, Ion colindă de unul singur și are impresia că și muzicanții statuii unde se cuibărise cântă deodată cu el, schimbă colinda, la fel și muzicanții... Dimineața e găsit aproape înghețat și dus la spital unde este primit și îngrijit iar prietenul său apare și el după ce-l căutase toată ziua. Sufletul lui se pare că nu va mai reveni din adormirea ce-o suferise în noaptea de Crăciun când s-a bucurat și a cântat împreună cu lucrurile materiale ce-l înconjurau.

Afrodita  căsătorită  cu vecinul ei care nu știa ce „vrea de la viață” ajunge repede la divorț iar acum se simte în sfârșit liberă deși avea 40 de ani și un copil de 14 ani, era „încrezătoare în puterea ei de seducție”. Își deschide un cont pe net și  încearcă să cunoască pe cineva cu care s-ar potrivi. Astfel îl cunoaște pe Mihai la o întâlnire, se mută la el, se scurg vreo șase luni de miere. Îl părăsește și pe Mihai ajungând la concluzia că nu va mai iubi niciodată.  Cititorul interesat ar putea bănui care este sfârșitul poveștii de dragoste dintre o femeie măritată cu un copil de 14 ani și amantul ei naiv , îndrăgostit...

Alte povestiri aduc în prim plan animale de companie : Linda, o cățelușă care se sperie de o insectă numită călugărița, pisica e melomană îi place să asculte muzică clasică-Mozart, Bach, Beethoven etc ( Linda) -un metis labrador care pusese stăpânire pe o cușcă a unei doamne bătrâne ce nu avea de gând să-l țină. Însă fiul ei Alexandru care locuia în altă casă îl ia și-l duce cu el acasă unde„înfulecă din pământul plin de râme și melci cu multă poftă, ca desert începu să rupă cu dinții din iarba suculentă.” Prin urmare mâncase proteine, minerale și vitamine, toate la pachet oferite de mama natură. Dilema supraviețuirii pe străzi fusese dezlegată. (Onyx)

Scriitoarea privește cu sufletul animalele din poveștile sale, le dă un nume: Linda-cățelușa, Onyx-labradorul, Chițulică-șoricelul care s-a suit pe fereastră și a pătruns în casă.  „legile naturii sunt clare, legile supraviețuirii; toate întâmplările sunt privite prin prisma omului – stăpân pe animale și atent la instinctele lor de animale prădătoare.(Isprăvi pisicești-isprava cu prinderea șarpelui, a vrăbiuței)

Se pare că naratorul a trăit el însuși aceste întâmplări care se adaugă una alteia formând un „amalgam de suflete”.

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR