România este o colonie, vasală multora, dar mai ales neamului prost. Instituţiile sunt populate cu hoţi şi şarlatani” – Analiza tăioasă a unui cunoscut universitar din Cluj Napoca

„Resetarea” societatii in care traim nu este posibila pentru ca pur si simplu nu exista resursele umane pentru a o realiza, scrie Doru Pop, conferentiar universitar la Babes-Bolyai Cluj Napoca, intr-un materiale publicat pe realitatea.net.

Marea problema a României contemporane este golirea demografica. Catastrofa noastra este una biologica, ceea ce produce cumplite efecte politice. Asteptand aceasta resetare, demonstram ca suntem o comunitate care asteapta minuni din nimic. Pare o constatare cinica, dar e o trista realitate: România nu are oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decat ceea ce este acum.

De trei ori Romania a fost secatuita de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, barbati curajosi si femei inteligente, cetateni bine educati si intelectuali formati de-a lungul catorva generatii au fost ucisi sau au fugit din acesta tara. Am asistat nepasatori la decimarea biologica a celor mai buni dintre noi.

Natiunile si popoarele nu sunt un sac fara fund, bazinul lor genetic nu regenereaza la nesfarsit. In teoria politica exista o stiinta numita demografie politica, specializata in studierea efectelor transformarilor care au loc la nivelul structurii populatiei asupra societatii in ansamblul ei.

Functionarea unor sisteme politice sau disfunctionalitatea sociala nu pot fi intelese fara studierea dinamicii populationale. In intreaga lume asistam la niste transformari demografice fara precedent, iar dezechilibrele demografice au fost mereu o sursa pentru marile conflicte globale sau regionale.

Al Doilea Razboi Mondial

As vrea sa atrag atentia asupra efectelor negative ale acestei schimbari demografice pentru istoria recenta a natiunii noastre si asupra modului cum arata institutiile publice si private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de profesionisti publici, fantose de politicieni, profesori contrafacuti, medici incompetenti. Peste tot intalnim o lipsa cumplita de profesionalism si ne ciocnim de zidul competentelor false.

De unde provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel national? Din epuizarea demografica!

Prima golire demografica s-a produs la inceptul secolui trecut si a fost o consecinta nefasta a celor doua razboaie mondiale. In urma conflagratiilor mondiale, România a pierdut, cumulat, aproape 10% din populatie, mai ales de sex masculin. Conform estimarilor, in urma primului conflict global am pierdut peste 600.000 de oameni (civili si militari), iar in cel de-Al Doilea Razboi Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili si militari).

La pierderile cumulate trebuie sa adaugam si victimele Holocaustului si pe cele ale pogromurilor rasiale, ceea ce inseamna cel putin inca 1,2 milioane de oameni. Catastrofa demografica a continat si in Romania stalinista. Urmand modelul sovietic, statul roman a demarat un proces de epurare demografica pe criterii de clasa, orientandu-se mai ales impotriva elitelor sociale si intelectuale.

Astfel, conform evaluarilor din Raportul Tismaneanu, se pare ca ar fi vorba de 350 de mii de victime – desi alti cercetatori sustin ca intre 1948 si 1989 au fost ucise 1,2 milioane de persoane. Oricum inca 10% din cetatenii statului roman au fost eliminati, si nu vorbim doar despre elita politica. A fost distrusa o intreaga patura medie, inteligenta si valoroasa: sateni bogati, preotimea educata, precum si o mare parte a intelectualitatii urbane (medici, avocati, jurnalisti).

Evreii si etnicii germani

La aceste victime politice se adauga cumplita disparitie a unor etnii intregi, care are consecinte grave pe ansamblu.

Pierderea irecuperabila a cel putin doua etnii foarte importante pentru structura sociala a statului roman modern, evreii si etnicii germani, este incomensurabila. In aceeasi perioada au plecat din Romania aproape jumatate de milion de evrei (conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei in statul roman), dar distrugerea este si mai mare, daca tinem cont ca in 1930 Romania Mare numara peste 750 de mii de etnici evrei, in timp ce astazi mai exista doar 6.000 de persoane care se declara de aceasta etnie.

Evreimea romaneasca a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite si de stimulare a vietii artistice, culturale si economice.

Sa nu uitam nici ca Nicolae Ceauşescu a primit jumatate de miliard de marci pentru alti aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vandut ca pe niste bunuri de export. Numai ca, tot conform recensamantului din 1930, stim faptul ca Romania avea peste 745 de mii de etnici germani. Astazi mai sunt putin peste 60.000.

România a mai pierdut aproximativ 10% dintre cetateni, dintre care multi reprezentau o elita sociala, modele publice de comportament.

Exodul dupa 1989

A treia si cea mai mare golire demografica a avut loc dupa 1989. Desi statisticile nu sunt concludente, pentru ca multi romani si-au luat lumea in cap, pur si simplu au plecat fara sa se mai uite in urma si fara sa oficializeze aceasta plecare, se estimeaza ca undeva intre 2,5 si 3 milioane de concetateni au emigrat in ultimii 25 de ani.

Numai in 2007 au plecat voluntar aproape o jumatate de milion de romani.

Si nu au plecat infractorii, lenesii sau ignorantii. Au plecat tinerii de pana in 35 de ani, oameni educati si bine pregatiti profesional, barbati si femei curajosi si cu initiativa, cu profil psihologic de invingatori, indivizi gata sa munceasca, dispusi sa faca eforturi remarcabile de adaptare la o noua societate. Iarasi, ce aveam mai bun din punct de vedere demografic.

Golirea etnica a dus si la atingerea limitelor morale si etice. Pentru ca marlania si primitivismului comportamentelor nu se schimba peste noapte. Lipsa de decenta si eleganta in comportamentele publice nu pot fi predate sau invatate din manuale de „bune maniere”.

Cine a luat locul acestor oameni, pentru ca, de fiecare data, dupa fiecare golire demografica, locurile goale au fost umplute de cineva?

Din pacate in locul unor oameni cinstiti si educati, institutiile romanesti au fost populate cu hoti si sarlatani. In locul unor intelectuali de calitate am fost obligati sa punem analfabeti snapani, in locul unor oameni capabili sa dialogheze civilizat, am adus fapturi care urla si creaturi care injura si scuipa, ghiolbanii si primitivii i-au inlocuit pe oamenii inteligenti si seriosi, urmand vechea filosofie mioritica: nimeni nu este de neinlocuit, cum nu se poate mai FALS.

Cu cat te pricepi mai putin la un lucru, cu atat ai sanse mai mari sa fii pus intr-o functie care sa-ti permita sa administrezi acel domeniu. Incompetenta a devenit la noi o forma de calificare.

Militienii au ajuns profesori de democratie, turnatorii au devenit instructori de etica si morala, iar nulitatile s-au transformat in modele de comportament. Cand vulgaritatea si nesimtirea sunt substitutele bunei-cresteri, nu mai e nimic de facut, nu mai poti dobandi deprinderi civilizate la doctorat.

Pseudo-intelectualitatea compusa dintr-o clica nepotista s-a instaurat definitiv si confortabil in fotoliile lasate libere de oamenii de calitate, diversi mitocani iau drept libertate de exprimare sudalmele, si orice semianalfabet care crede ca vorbirea este egala cu inteligenta isi da cu parerea despre cum ar trebui sa arate lumea. Farsorii danseaza goi pe scena publica, mimand societatea civila, iar mass-media este plina de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatica elementara, nimic nu-i impiedica sa debiteze aberatii.

Impostura academica pe care o vedem expusa zilnic este doar varful de aisberg, cu cat coboram mai jos in infrastructura demografica a tarii in care traim, vedem pretutindeni dezastrul. Din pacate, el se produce de mai bine de o suta de ani, de un secol si mai bine asistam cum se instaleaza domnia neamului prost – mai ales din punct de vedere moral, nu doar organizational sau administrativ. Daca astazi suntem o natiune distrusa, nu e din cauza disparitiei fabricilor si uzinelor, aceasta fiind doar o consecinta, ci din cauza factorului UMAN, calitatea acestuia din urma stand in numarul de like-uri pe Facebook…

Am inlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continua sa se perpetueze. Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de selectie a liderilor.

Acolo, in radacina ADN-ului nostru, reformele si resetarea sistemului nu mai inseamna nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost.

Preluare http://www.aktual24.ro/romania-este-o-colonie-vasala-multora-dar-mai-ales-neamului-prost-institutiile-sunt-populate-cu-hoti-si-sarlatani-analiza-taioasa-a-unui-cunoscut-universitar-din-cluj/

Ideologia segregării sau despre dinții concetățenilor noștri

Un filosof, proprietar al unei afaceri de zeci de milioane de euro şi şofer capabil al unui bolid de zeci de mii de euro, deplânge faptul că unii dintre concetăţenii săi au dantura stricată. El este reprezentativ pentru un tip de „trădare a intelectualilor” de care suferă România contemporană. Intelectualii de la noi nu sunt preocupaţi de faptul că sistemul medical nu asigură cetăţenilor servicii medicale, ci de faptul că oamenii sunt ştirbi.

Ce legătură este între dispreţul faţă de dinţii găunoşi ai unor oameni săraci şi gândirea găunoasă neoliberală?

În primul rând, trebuie să acuzăm exteriorizarea dezinhibată a unei ideologii a segregării. „Noi” facem parte dintr-o elită spălată şi deşteaptă, iar „ceilalţi” sunt întotdeauna murdari şi jegoşi. Prin urmare noi, cei isteţi şi atotştiutori, trebuie să spunem ce e bine pentru toată lumea. Voi, cei proşti şi greţoşi, trebuie să vă ţineţi gura şi să aşteptaţi până o să vi se spună ce şi cum să faceţi.

Aceasta este o trăsătură fundamentală a elitismului intelectual de dreapta, caracterizat în mod profund de un anti-egalitarism nedisimulat. Vedem această atitudine şi din alte luări de poziţie ale „intelectualilor de dreapta”, uşor scârbiţi de democraţie şi de faptul că trebuie să accepte consecinţele nefericite ale unui sistem politic dezagreabil. Filosofii din această tipologie prind cu batistuţele lor de mătase de un colţ al democraţiei, şi strâmbă din nas când se gândesc că această democraţie îi pune pe acelaşi plan cu nişte brute ignare. Apoi oftează din toţi rărunchii, recunoscând ipocrit că se fac vinovaţi de „elitism”, în timp ce privesc cu dispreţ la „sătenii din Prahova”. Pentru că trebuie să-i accepte pe „nespălaţi” la masa lor cu tacâmuri de argint, această consecinţă nedorită îi face să considere însăşi democraţia „problematică”. Desigur că dă bine să vorbeşti coconetului mic-burghez despre „iubirea lui Christos”, dar când vine vorba să pui mâna pe leproşi sau să ridici de jos nespălaţii paralitici, e mai bine să o faci cu mănuşi de latex.

De fapt, pentru ei devine problematică însăşi natura integratoare a democraţiei. Nu mai poţi să crezi în democraţie, nu-i aşa, dacă ea aduce în prim plan „semidocţi şi pipiţe”. Aceiaşi intelectuali uită cum au adus chiar ei la putere un autocrat primitiv şi cum au cultivat decenii la rând un sistem social bazat pe aroganţă şi sfidare la adresa oamenilor simpli ai acestei ţări.

Nici nu e de mirare că aceşti filosofi ai dreptei aristocratice sunt duşmani înveteraţi ai comunismului. Pentru ei, singura democraţie dezirabilă ar fi cenzitară şi, dacă s-ar putea, restrictivă pe categorii de clasă, cum era în Ancien Régime, unde societatea era împărţită pe „caste”. Logica lor este perfect rezonabilă. Cum e posibil ca votul unui boier al minţii să fie egal cu votul unui oier nespălat? De aceea, dacă s-ar putea, ar fi bine ca deciziile în societate să fie luate numai de către „ştiutori”, care să îi consilieze pe bogaţi şi să beneficieze de sprijinul celor spălaţi cu şampon de lux. Dispreţul lor e vechi. S-a manifestat faţă de „sanchiloţi” şi se vede azi în greaţa faţă de cei care nu au aflat de aţa dentară. Marxismul le repugnă tocmai pentru că valorifică potenţialul celor pe care ei îi etichetează drept „lumpeni”.

Poate că efectele malefice ale comunismului trebuie expuse public. Dar nici fascismul intelectual al unora nu poate fi lăsat să bântuie liber în dezbaterea de idei. Iar intelectualii moralişti care au reprezentat în ultimii 25 de ani principala forţă ideatică şi culturală a României sunt la fel de responsabili pentru modul cum arată ţara noastră astăzi, în pragul centenarului. Dispreţul suveran faţă de „România gurilor ştirbe” nu poate să înlocuiască „trădarea” aceloraşi intelectuali care au susţinut gura la fel de spurcată a unui preşedinte toxic, dar fără să strâmbe din nas, pentru că atunci erau vrăjiţi de promisiunile discursului de dreapta.

Din păcate, aceşti campioni ai moralei publice au instituit în ultimul sfert de secol în România o întreagă cultură a dispreţului, un fel de terorism al supremaţiei etice auto-justificate. Ei sunt o nouă intelighentsie (adeseori beneficiară a avantajelor vechii intelighenţii din România ceauşistă), care şi-a construit un eşafod neo-aristocratic. Întotdeauna uşor cinici când vine vorba despre justiţie socială, ei practică toleranţa în forma sa plină de dezgust, respectiv într-o versiune de tip „apartheid”. Ei „tolerează”, fără să fie toleranţi, acceptă ca un soi de blestem faptul că democraţia presupune prezenţa la masa comună şi a celor defavorizaţi. Asta e, îşi spun scrâşnind din dinţii de porţelan puşi la vreo clinică din Occident, nu avem ce face, trebuie să acceptăm votul universal. Desigur, doar dacă alegătorii iau deciziile dorite de ei.

Ca nişte lorzi ai intelectului, această specie de intelectuali de dreapta dispreţuieşte orice expresie ideatică a „stângii” ca fiind „murdară”. Ei au un dispreţ olimpian (şi nietzschean) faţă de desculţi şi nespălaţi. Deşi vorbesc cu mare plăcere despre Isus şi „poveştile” acestuia, ignoră cu superbie afecţiunea şi dragostea pe care o emană gândirea de stânga a Nazarineanului, întotdeauna aflată de partea celor defavorizaţi. Ei se văd ca nişte „binefăcători” în sensul în care cei pe care îi „milostivesc” cu deşteptăciunea lor ar trebui să fie mereu recunoscători. Intelectualii dispreţului şi ai dezgustului sunt reacţionari în sensul în care deplâng mereu defectele unei societăţi lipsite de ierarhii. Îşi înfrânează cu greu scârba faţă de „plebe” şi maschează cu grijă sila enormă pe care o resimt atunci când trebuie să coboare cu mocasinii de piele de şarpe pe macadam.

Ei sunt, de fapt, o „trădare a inteligenţei” în sensul descris de Julien Benda în textul clasic intitulat chiar La Trahison des clercs. Tentaţia gândirii de dreapta reprezintă una dintre bolile cele mai grave ale intelectualilor, pentru că atunci când filosofii încep să servească intereselor particulare ale unei clase sociale, ei îşi pierd dreptul la inteligenţă.

Iar lipsa de empatie, cuplată cu dispreţul suveran faţă de cei săraci, sunt tot atâtea dovezi ale unei minţi îmbâcsite, ca şi dinţii plini de carii ai sărmanilor. De aici vine şi „stupoarea” lor în faţa efectelor democraţiei. Suferă în fond de o inaderenţa emoţională faţă de semenii lor. Benda descria acest tip de intelectual drept homme sans cœur. Poţi să ai dinţii foarte frumoşi şi albi, dacă inima ta este neagră de ură şi plină de putregai ideologic. Este la fel de detestabil un discurs public în care practicăm un atac la adresa celor care nu se pot apăra ca şi dezgustătoarea utilizare a săracilor de către pseudo-stânga PSD-istă.

Şi, la urma urmelor, vorba unui banc mai vechi, dinţii stricaţi se mai pot repara, dar minţile închise nu.

Autor: Doru Pop

       Sursa: Adevarul.ro

Un punct de vedere - Conf. universitar Babeş-Bolyai Cluj Napoca - Doru POP

Mai pe scurt,manelizarea Romaniei sau cum a explicitat Mădălin Voicu cu ani în urmă: "ţiganii, din nationalitate conlocuitoare vor deveni nationalitate înlocuitoare".., in loc sa se romanizeze tiganii, se tiganizeaza romanii, e mult mai simplu si pe intelesul tuturor.

România "ne-resetabilă" şi moştenirea "neamului prost. 

"Resetarea" societăţii în care trăim nu este posibilă pentru că pur şi simplu nu există resursele umane pentru a o realiza.

Marea problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice.

Aşteptând această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care aşteaptă minuni din nimic.

Pare o constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum.

De trei ori România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, bărbaţi curajoşi şi femei inteligente, cetăţeni bine educaţi

şi intelectuali formaţi de-a lungul câtorva generaţii au fost ucişi sau au fugit din acestă ţară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni dintre noi.

Naţiunile şi popoarele nu sunt un sac fără fund, bazinul lor genetic nu regenerează la nesfârşit. În teoria politică există o ştiinţă numită demografie politică,

specializată în studierea efectelor transformărilor care au loc la nivelul structurii populaţiei asupra societăţii în ansamblul ei.

Funcţionarea unor sisteme politice sau disfuncţionalitatea socială nu pot fi înţelese fără studierea dinamicii populaţionale.

În întreaga lume asistăm la nişte transformări demografice fără precedent, iar dezechilibrele demografice au fost mereu o sursă pentru marile conflicte globale sau regionale.

Al Doilea Război Mondial

Aş vrea să atrag atenţia asupra efectelor negative ale acestei schimbări demografice pentru istoria recentă a naţiunii noastre şi asupra modului cum arată instituţiile publice şi private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de profesionişti publici, fantoşe de politicieni, profesori contrafăcuţi, medici incompetenţi.

Peste tot întâlnim o lipsă cumplită de profesionalism şi ne ciocnim de zidul competenţelor false.

De unde provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel naţional?

Din epuizarea demografică!

Prima golire demografică s-a produs la începtul secolui trecut şi a fost o consecinţă nefastă a celor două războaie mondiale.

În urma conflagraţiilor mondiale, România a pierdut, cumulat, aproape 10% din populaţie, mai ales de sex masculin.

Conform estimărilor, în urma primului conflict global am pierdut peste 600.000 de oameni (civili şi militari), iar în cel de-Al Doilea Război Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili şi militari).

La pierderile cumulate trebuie să adăugăm şi victimele Holocaustului şi pe cele ale pogromurilor rasiale, ceea ce înseamnă cel puţin încă 1,2 milioane de oameni.

Catastrofa demografică a continat şi în România stalinistă. Urmând modelul sovietic, statul român a demarat un proces de epurare demografică pe criterii de clasă,

orientându-se mai ales împotriva elitelor sociale şi intelectuale.

Astfel, conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare că ar fi vorba de 350 de mii de victime - deşi alţi cercetători susţin că între 1948 şi 1989 au fost ucise 1,2 milioane de persoane.

Oricum încă 10% din cetăţenii statului român au fost eliminaţi, şi nu vorbim doar despre elita politică.

A fost distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă şi valoroasă: săteni bogaţi, preoţimea educată, precum şi o mare parte a intelectualităţii urbane (medici, avocaţi, jurnalişti).

Evreii şi etnicii germani

La aceste victime politice se adaugă cumplita dispariţie a unor etnii întregi, care are consecinţe grave pe ansamblu.

Pierderea irecuperabilă a cel puţin două etnii foarte importante pentru structura socială a statului român modern, evreii şi etnicii germani, este incomensurabilă.

În aceeaşi perioadă au plecat din România aproape jumătate de milion de evrei (conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei în statul român),

dar distrugerea este şi mai mare, dacă ţinem cont că în 1930 România Mare număra peste 750 de mii de etnici evrei, în timp ce astăzi mai există doar 6.000 de persoane care se declară de această etnie.

Evreimea românească a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite şi de stimulare a vieţii artistice, culturale şi economice.

Să nu uităm nici că Nicolae Ceauşescu a primit jumătate de miliard de mărci pentru alţi aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vândut ca pe nişte bunuri de export.

Numai că, tot conform recensământului din 1930, ştim faptul că România avea peste 745 de mii de etnici germani. Astăzi mai sunt puţin peste 60.000.

România a mai pierdut aproximativ 10% dintre cetăţeni, dintre care mulţi reprezentau o elită socială, modele publice de comportament.

Exodul după 1989

A treia şi cea mai mare golire demografică a avut loc după 1989. Deşi statisticile nu sunt concludente, pentru că mulţi români şi-au luat lumea în cap,

pur şi simplu au plecat fără să se mai uite în urmă şi fără să oficializeze această plecare, se estimează că undeva între 2,5 şi 3 milioane de concetăţeni au emigrat în ultimii 25 de ani.

Numai în 2007 au plecat voluntar aproape o jumătate de milion de români.

Şi nu au plecat infractorii, leneşii sau ignorantii. Au plecat tinerii de până în 35 de ani, oameni educaţi şi bine pregătiţi profesional, bărbaţi şi femei curajoşi şi cu iniţiativă,

cu profil psihologic de învingători, indivizi gata să muncească, dispuşi să facă eforturi remarcabile de adaptare la o nouă societate. Iarăşi, ce aveam mai bun din punct de vedere demografic.

Golirea etnică a dus şi la atingerea limitelor morale şi etice. Pentru că mârlănia şi primitivismului comportamentelor nu se schimbă peste noapte.

Lipsa de decenţă şi eleganţă în comportamentele publice nu pot fi predate sau învăţate din manuale de "bune maniere".

Cine a luat locul acestor oameni, pentru că, de fiecare dată, după fiecare golire demografică, locurile goale au fost umplute de cineva?

Din păcate în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost populate cu hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate am fost obligaţi să punem analfabeţi şnapani,

în locul unor oameni capabili să dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi creaturi care înjură şi scuipă, ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi şi serioşi,

urmând vechea filosofie mioritică: nimeni nu este de neînlocuit, cum nu se poate mai FALS.

Cu cât te pricepi mai puţin la un lucru, cu atât ai şanse mai mari să fii pus într-o funcţie care să-ţi permită să administrezi acel domeniu. Incompetenţa a devenit la noi o formă de calificare.

Miliţienii au ajuns profesori de democraţie, turnătorii au devenit instructori de etică şi morală, iar nulităţile s-au transformat în modele de comportament.

Cand vulgaritatea şi nesimţirea sunt substitutele bunei-creşteri, nu mai e nimic de făcut, nu mai poţi dobândi deprinderi civilizate la doctorat.

Pseudo-intelectualitatea compusă dintr-o clică nepotistă s-a instaurat definitiv şi confortabil în fotoliile lăsate libere de oamenii de calitate, diverşi mitocani iau drept libertate de exprimare sudalmele, şi orice semianalfabet care crede că vorbirea este egală cu inteligenţa îşi dă cu părerea despre cum ar trebui să arate lumea.

Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă, iar mass-media este plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatică elementara, nimic nu-i împiedică să debiteze aberaţii.

Impostura academică pe care o vedem expusă zilnic este doar vârful de aisberg, cu cât coborâm mai jos în infrastructura demografică a ţării în care trăim, vedem pretutindeni dezastrul.

Din păcate, el se produce de mai bine de o sută de ani, de un secol şi mai bine asistăm cum se instalează domnia neamului prost - mai ales din punct de vedere moral,

nu doar organizaţional sau administrativ. Daca astazi suntem o natiune distrusa, nu e din cauza disparitiei fabricilor si uzinelor, aceasta fiind doar o consecinta, ci din cauza factorului UMAN,

calitatea acestuia din urma stand in numarul de like-uri pe Facebook..

Am înlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze. Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de selectie a liderilor.

Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost.

 Cititi si  http://disclaimer.bureauverita s.com/