Iubirea ca armură spirituală

Dincolo de subtilitățile limbajului stilistic, care este produsul ingeniozității creatoare a d-lui Andrei Guțu, versurile  din poezia „De ce să nu fim mai buni?”  sunt ca niște șoapte ale unui sufletul impregnat de inegalabilul parfum al iubirii, cu valențe spirituale și puternicele  sale influențe tămăduitoare.

Nimic nu se compară, scrie poetul,  cu sentimentul de înălțare spirituală  provocat de „iubirea care e totul”. De pe poziția unui gânditor ce se identifică cu menirea moralizatoare a iubirii, fără de care lumea ar arăta cu totul altfel, dl Guțu descoperă sub spectrul iubirii,  o lume ca un „câmp de lumină sub pașii nebuni”, unde  „sufletul cântă, iar pacea lui vrea să fie”.

Constituită pe coordonatele unor propoziții retorice, fiecare strofă pare cernută prin luminosul filtru al gândirii pozitive fiind o binecuvântată pledoarie pentru iubirea universală, ca paradigmă moral-religioasă totală. Prin prisma logicii creștine iubirea, ca dar divin, purifică și acționează ca o armură protectoare ce are puterea de a transforma răul în bine, lacrimile în zâmbet, durerea în speranță, furtunile în armonie și armonia în luminoase frânturi de liric gând.

 

„De ce să fim răi atunci când putem fi buni,

Când lumea e un câmp de lumină sub pașii nebuni?

De ce să nu iubim atunci când suntem iubiți,

Când brațele altora ne caută, deschise, fierbinți?

 

 De ce să ne întristăm când ceilalți ne zâmbesc,

Când flori de speranță în ochii lor cresc?

De ce să căutăm furtună când în noi e armonie,

Când sufletul cântă, iar pacea lui vrea să fie?

 

 De ce să nu ne rugăm pentru ceilalți, apoi pentru noi,

Să fim punți de lumină în întunericul gol?

Iubire necondiționată — un dar ce nu moare,

Respectul — o cheie spre bucurie și prosperitate.

 

 Și-atunci… de ce?

Poate pentru că uităm cine suntem în firea lumii grăbite.

Dar poezia aceasta să-ți fie amintire:

Că binele crește într-o clipă,

Că zâmbetul schimbă o viață,

Că pacea se naște din gesturi mici,

Și că iubirea… e totul.” (Andrei Guțu)

 Autorul versurilor ne reamintește că: florile sunt ca niște „ochi ai speranței”, pacea sufletului este rodul unor alegeri conștiente, „respectul este o cheie spre bucurie și prosperitate” și „binele se naște din gesturi mici”. Într-un context social și moral îndepărtat de valorile tradiționale, poetul ne invită să ne deschidem sufletele, să intrăm în comuniune ca natura care ne zâmbește și să nu uităm niciodată că umanitatea a apărut din iubire și trebuie să își întoarcă fața spre iubirea ce zideste și dă aripi de speranță și dor.

  Ca apologie lirică a iubirii necondiționate, poemul se încadrează, așadar,  în granițele creațiilor religioase contemporane, care vorbesc despre iubire ca despre o energie divină inepuizabilă, fiind în consonanță cu  ideile de bunătate și respect, practicate ca exercițiu moral și  spiritual necesar pentru toți căutătorii de armonie interioară și iubitorii de poezie. Aceștia din urmă aleg să-și reconfigureze idealurile în funcție de sursele inepuizabile ale iubirii, acceptă totul cu înțelegere și bucurie, regenerându-și perspectiva asupra vieții și asupra esenței umanității din noi.

 

 Liliana Moldovan /UZPR

președinte LSR-Filiala Mureș