joi, 23 iulie 2026

COMUNICAT DE PRESĂ

 



Federațiile din educație refuză negocierile formale!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate învățământ preuniversitar și universitar, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – anunță public că nu vor participa la așa-zisele discuții pe tema legii salarizării, programate pentru astăzi la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Nu vom gira cu prezența noastră un simplu exercițiu de imagine. Cele trei federații și-au transmis deja punctul de vedere comun, fundamentat și detaliat, în cadrul discuțiilor anterioare. Nu putem valida soluții conjuncturale sau ajustări minimale care nu răspund în mod real problemelor semnalate. În contextul în care Guvernul și ministrul Muncii ne-au transmis deja, sec și cinic, că „mai mult de atât nu se poate”, participarea noastră la întâlnirea de astăzi ar fi complet inutilă, servind strict intereselor de imagine publică ale guvernanților.
Atragem atenția că actualul proiect de lege încalcă flagrant tocmai actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din anul 2023. Este o dovadă de ipocrizie și o desconsiderare totală a angajamentelor luate în fața societății. Ceea ce face Guvernul astăzi nu este doar o încălcare a legii, ci o abandonare directă a întregului sistem educațional, dovedind încă o dată că pentru actualul Executiv educația nu reprezintă o prioritate.
Nu putem sta la masa unor negocieri false, menite doar să bifeze o acțiune pe agenda publică a Ministerului. Mimarea consultării publice nu va diminua revolta legitimă a colegilor și nu poate substitui responsabilitatea reală pe care autoritățile trebuie să o manifeste față de educație.
Amintim poziția fermă a celor trei federații din învățământ și anume aceea că parlamentarii României trebuie să opteze între două variante: să refuze inițierea acestui pseudo-proiect al legii salarizării sau să promoveze o lege sănătoasă, în care salariații din învățământ să fie poziționați conform importanței muncii depuse, așa cum a fost proiectul lucrat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale în anul 2024.
Educația cere respect!

PREŞEDINTE, Simion HANCESCU
PREȘEDINTE, Marius Ovidiu NISTOR
PREŞEDINTE, Anton HADĂR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu