Cu
un palmares literar bogat, constituit pe parcursul a 4 ani de
activitate creatoare, Nina Florina Breazu, s-a prezentat pe scena
literaturii române contemporane cu cinci cărți : „O singură inimă”(2022), Drumul spre lumină(2024),
„Semințe pentru tămăduirea sufletului (2024), „Poveștile Ninei (2024) și „Aripi de
Serafimi” (2026).
Membră
a Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor din România, Nina Breazu
abordează mai multe genuri literare, scrierile sale impunându-se printr-o
tematică diversă în cadrul căreia primează subiectele de factură moral-religioasă,
fapt subliniat și de scriitorul Valentin Lupea, care în comentariul la volumul
„Aripi de serafimi”, menționa următoarele: „ Cartea față este structurată pe 59
capitole, care reprezintă tot atâtea eseuri teologico-filosofice pe
marginea introspecției făcute propriului suflet, un suflet încărcat de
durere și necazuri, de experiențe anterioare de viață dure, un suflet care,
prin proprie chemare și-ndrumare către cele sfinte, a reușit să se elibereze și să se
înalțe prin rugăciune și smerenie, prin puterea Celui de Sus care nu l-a
părăsit niciodată și care l-a însoțit, pe el, pe suflet, dincolo de cuvinte și de
suferințe, acolo unde-i așteaptă Serafimii cu aripile lor larg deschise și cu
inimia rzătoare, împrumutându-i aripi de serafim și învățând-l să zboare, de data
aceasta nu spre lume, ci spre Dumnezeu, experiență care l-a ajutat pe eul epic
să-L descopere și să-L cunoască pe Dumnezeu, și care i-a
transformat fiecare laicrimă în bulgăre de lumină, în feerie și-n taină divină.”
Referindu-se la impactul cărților sale și la relația cu arta scrisului,
autoarea volumului amintit mai sus, recunoaște că și-a finalizat primul volum „O
singură inimă”, „în doar 29 de zile”. Motivată de succesul romanului autobiografic,
Nina Bereazu și-a perfecționat tehnica literară și a
început să scrie poezie religioasă dar și cărți pentru copii.
Scriitoarea
a mărturisit, într-un interviu realizat pentru revista „Orizonturi mureșene”, ce ușor trece de la un gen literar la altul: „Totul se întâmplă natural, ca și
cum fiecare literă și fiecare idee vin să-și găsească locul. După ce închei, mă simt de
parcă mi-aș fi oferit sufletul pe tavă, ușurată și împlinită, ca un copil care a
reușit să dăruiască o parte din bucuria sa celor din jur.” (Nina Breazu).
Din
punct de vedere tematic, scrierile pe care le-a publicat se
circumscriu în limitele unor probleme de actualitate precum: suferința, vindecarea,
iubirea. speranța și iertarea. Motivul speranței spre exemplu este prezent ca temă de
meditație privilegiată în „Semințe de rouă pentru tămăduirea sufletului”, care este
o carte ca un cântec de leagăn menit să îl asculți seara înainte de culcare sau ca o
poveste citită dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui. Prin
scrierea acestui volum, aflat sub spectrul literaturii motivaționale, doamna Breazu
a realizat un act de înălțare spirituală, dovedind că harul literar, pe care
îl posedă, sporește exponențial. Citindu-i scrierile, indiferent că este vorba de
roman, poveste, poezie religioasă,
creația Ninei Florina Breazu sau eseurile religioase descoperim că lumea poate fi mai bună,
iar cuvintele se încarcă de sens, lumină și grație
Liliana
Moldovan

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu