Thalassa, Thalassa. Ioana Crenguța Bursugiu
23.07.2026 –
09.08.2026
Vernisaj:
23.07.2026, ora 18:00
Muzeul
de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de cultură, care funcționează sub
autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să vizitați, în perioada 23
iulie – 9 august 2026, expoziția „Thalassa, Thalassa” a artistei Ioana Crenguța
Bursugiu. Vernisajul va avea loc în data de 23 iulie 2026, de la ora 18:00.
„De-a
lungul secolelor, Thalassa, Thalassa și-a depășit cu mult contextul
istoric, devenind metafora întâlnirilor cu infinitul, cu libertatea și cu
propria condiție umană.
Marea
Ioanei Bursugiu nu este deloc dramatică, ci contemplativă, invitând privitorul
la meditație și liniște. Mai mult chiar. Marea simbolizează începutul vieții,
necunoscutul, timpul, purificarea sau, de ce nu, libertatea absolută. În multe
culturi, apa este asociată cu renașterea și transformarea, iar întinderea
nesfârșită a mării invită la introspecție și depășire a limitelor personale.
Pentru
Ioana Bursugiu, marea nu mai este, de foarte mult timp, doar un loc geografic.
Ea a devenit promisiune, memorie, libertate și orizont. Este și motivul pentru
care marea nu poate fi pictată și văzută doar ca peisaj. Fiecare artist
pictează, de fapt, propria sa mare. Unii îi surprind lumina, alții furtuna,
alții tăcerea. Dar indiferent de ipostazele în care este surprinsă, marea
vorbește mai puțin despre apă și mai mult despre om.
Thalassa, Thalassa propune, reiau ideea mai sus enunțată, trei distincte ipostaze: marea ca orizont (promisiunea necunoscutului), marea ca oglindă (locul în care ne privim pe noi înșine) și marea ca memorie, păstrătoare a timpurilor, călătorilor și călătoriilor. Plusul vine din modul în care este privită marea, prin ochii navigatorilor sau prin ochii artiștilor vizuali, în căutare de sensuri.” (Demostene Șofron).
ORGANIZATORII

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu