Declarația zilei - Mirela DUMA

 „Sunt eu - și sunt bucuroasă pentru că am renunțat la peste 70% din "prietenii" mei de pe fb. Motivele au fost politice. Eu - suveranistă, ei - de toate culorile. Majoritatea se numeau scriitori. Aveau cărți, relații, legături, funcții, chestii, afaceri literare. Viață de baștani, ce mai. Ieșiri și "pomeniri" sponsorizate de partidele lor.

Un singur lucru nu au reușit însă: să fie "suflet în sufletul neamului meu". Și asta este cel mai important. Să simți deznădejdea împreună cu poporul tău. Să tragi la jug alături de el și să îi simți apăsarea. Să îți pese de lacrima mamei, a orfanului și a văduvei. Să te cutremure nedreptatea și asuprirea. Să fii mereu de partea celui mai slab. Și în Numele lui Hristos să lupți pentru credință și pace. Iată de ce nu sunt în stare cei 70% din cei pe care i-am eliminat din lista de prieteni. Profitori, ignoranți și ipocriți. Oameni care nu știu ce este bucuria. Doar îmbuibarea. Oameni care nu știu ce este pacea și dragostea. Oameni care nu îl cunosc pe Dumnezeu. Viața și afacerile lor sunt un infern. Iar cărțile scrise de ei - cea mai ordinară minciună - indiferent de semnătura care o poartă.”!

Revoltă controversată a unei învățătoare: “Refuz să intru la clasă. Nu ești evaluator de competențe profesionale, părinte nerecunoscător!“

 

“De mâine, refuz să intru la clasă și declar grevă! Nu intru la ore până când nu se dă o lege, ca noi, umilele și blamatele cadre didactice, să fim protejate de impulsuri, ieșiri, înjosiri, acuze nefondate și alte forme de altercații cu părinții nemultumiți”, anunță, într-un mesaj scris pe un ton care poate fi considerat agresiv la adresa “părintelui nerecunoscător“, învățătoarea Florentina Golea. Potrivit informațiilor de pe contul său de Facebook, Florentina Golea este cadru didactic la Școala Gimnazială nr 10 Dimitrie Sturdza, din Tecuci, județul Galați.

Iată mesajul integral al învățătoarei:

“De mâine, refuz să intru la clasă și declar grevă! Nu intru la ore până când nu se dă o lege, ca noi, umilele și blamatele cadre didactice, să fim protejate de impulsuri, ieșiri, înjosiri, acuze nefondate și alte forme de altercații cu părinții nemultumiți, care ne demolează și demoralizează.

Trăim vremuri cumplite, suntem îngropați în hârtii, muncim cu clase numeroase și facem eforturi enorme, ratând lucruri esențiale pentru propria persoană. De ce? Dascălul are doar îndatoriri și obligații! Trebuie să fie diplomat, chiar dacă îi scuipi în față aberații, trebuie să fie răbdător chiar dacă are de-a face cu copii agitați, cu deficit de atenție, extrem de alintați, și colorat spus, cu o personalitate puternică, sau cu părinți puși pe harță, veșnic cu dreptatea în buzunar, amenințând cu presa sau televiziunea. Zicem ceva? NU! La școală n-ai tableta, tv-ul și telefonul atât de îndrăgite și utile programului de acasă. Datorită lor, acasă nu fac mizerie, nu deranjează, nu pun întrebări… nu stresează.

La școală îi înveți și formezi și deprinderi pe care un copil ar fi trebuit să le aibă din familie. Te dai cu fundul de pământ, cu capul în jos, îți neglijezi familia, decupezi, lipești, pictezi, ornezi, realizezi decoruri, triezi de gripă (deși nu ești specialist), închei nasturi, legi fulare, dai apă etc (fără să fie în fișa postului). De ce? Că iubești copiii, că iubești ceea ce faci. Dar cu respectul? Să-l citez pe Moș Ion Roată, cu rușinea pe care o simți când din orice se zburlesc părinții, ce facem? Cine ne mângâie și vindecă rănile sufletului, ale orgolilului după ce primești nemeritat inepții? Respectul e sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Niciodată nu m-am simțit zilier pe moșie, ca acum. Părinți cu o lupă uriașă, care vânează orice mișcare, care urmăresc orice conotație a oricărui cuvânt, pe care nu-i mulțumește nici Dumnezeu. De ce să lucrez așa? Nu am un spor de suportat mofturile nemulțumiților, nici vreunul pentru aroganța, bârfele și inepțiile unora. Ba mai mult nu am voie să mă plâng, pentru că nicio lege nu mă apără. Nu am voie să fiu nemulțumită și să-mi exprim nemulțumirea pentru că intru în gura târgului și sunt un subiect de bârfă, care pune o pată urâtă școlii unde profesez și apoi sunt etichetată ca fiind un dascăl îndoielnic pregătit. Dascălul trebuie să fie mai ceva ca Dumnezeu, trebuie să fie perfect, perfect. Să suporte totul cu stoicism și să muncească până cade în brânci, bun de pus în icoană să se închine lumea la el. Să nu aibă mândrie, să nu aibă orgoliu, să nu aibă durere, să fie apt la orice oră din zi și din noapte, cu zâmbetul la purtător, un erudit umil… N-am zis eu? Un Dumnezeu mai mic. Iaca nu sunt! Sunt om, și am mândrie și sentimente și orgoliu, ca orice muritor de rând. Mă doare și plâng, și mă zbat și mă macin, și gresesc uneori și mă străduiesc să mulțumesc pe toată lumea, și încerc din răsputeri să îndrept orice greșeală sau să le evit.

De ce nu se înțelege că luăm același salariu și cu și fără măria-sa copilul suprem al dumneaei/lui? Dacă are o problemă și încerci s-o repari, imediat reclamație că ai ceva cu al dumisale copil. Dacă nu-i place o poreclă de ren, într-o diplomă haioasă, te acuză de bulliyng emoțional. Dacă îi trimiți declarația de redirecționare a 2% din impozit în Asociația părinților te acuză de fraudă politică!

Părinții cu bun-simț și respect pentru dascăl, pentru școala în genere, încep să fie rara avis.

De ce stă lângă ăla? De ce a recitat doar 2 versuri? De ce n-a fost zână/prinț? De ce i-ați dat acadea de măr, că voia de cireșe?

Unde Doamne, iartă-mă! a ajuns învățământul ăsta? Da! Dupa 30 de ani la catedră, NU mai vreau să intru la ore! NU mai vreau să mă jertfesc pentru copilul tău! NU mai vreau să fiu lup, spiriduș, vrăjitoare, mamă, asistentă, nimic!

Nu meriți! Nu meriți, că nu știi să prețuiești valoare muncii, valoarea eforturilor, orele de nesomn! NU prețuiești nimic! Totul ți se cuvine, copilul tău e miezul lucrurilor, iar tu, părinte nerecunoscător, te crezi Dumnezeul dascălului. ÎI vb ca unui idiot, îl privești de sus, îl bârfești, îl compari, îl umilești și-l reclami. Că dacă te duci la ISJ sau la MEN stau în poziție de drepți toți. Habar n-au că nu vii la ședințe, că nu vii la ore de consiliere, că nu accepți ședințe de consiliere pentru copilul tău, că-ți faci treaba de părinte cu 1/4 de normă. Nu sunt plătită să mă umilești tu, asta să-ți fie clar! Nu mă interesează scuzele ce vin apoi, ele nu-mi spală “rușinea și onoarea”, nu-mi liniștesc zbuciumul. Pare nereal? Știi că și dascălul e om? Că se perfectează mereu, că studiază, că face tone de hârtie, că-și îngroapă mama/tata, dar vine în roșu și cu zâmbetul pe buze la școală. Te interesează că e în concediu sau e timpul lui liber? NU! Îl suni când ai chef, cum ai chef, pentru că TU ești Dumnezeul lui, și ai drepturi peste drepturi. Dacă nu zâmbește, îl acuzi că al tău copil a venit nemulțumit. Află, părinte nemulțumit, că orice copil are dreptul să fie trist, nemulțumit, obosit, plictisit! Trebuie să știe să piardă, să-și recunoască slăbiciunele, defectele, să primescă sfaturi, să le și accepte.

Știi de câte ori au mâncat copiii mei conserve, că mama lor avea de făcut planificări, avea de lucrat la fișe, decupa, lipea pentru bucuria copilului tău?

Știi la câte serbări sau excursii, dascălul cânta, dansa, era alături de copilul tău, iar în inima lui era o furtună, că avea mama la reanimare intubată?

 Adevărat! Nu e problema ta! E a dascălului, a priorităților lui! Pentru el prioritar a fost copilul tău, părinte nemulțumit, dar nici măcar asta n-a contat. N-a contat că toți copiii sunt tratați la fel, n-a contat că nu se întârzie, nu se lipsește, că se muncește susținut și responsabil.

Tu nici măcar nu stai să analizezi, să te gândești la eforturile făcute. Nu-ți convine ceva, arunci cu pietre, că ai tu sentimentul că ai fost privat de vreun drept, iar copilul tău de vreo fericire.

Dascăul nu e clovnul plătit de stat să-i aducă fericirea pe care tu acasă i-o suplinești cu daruri și timp pe laptop, e omul care trudește, care-l face să descopere lumea pas cu pas, și nu-i simplu deloc. Tu îl pedepsești și-i iei telefonul/tableta, eu n-am nicio măsură coercitivă. De cele mai multe ori îți fac și treaba ta.

Află că nu sunt obligată să aștept să fiu bătută, lovită la fund sau înjunghiată cum se practică în școlile românești. Măria-ta, părinte nemulțumit, ai și îndatoriri și sarcini. Când copilul ia note bune: e deștept copilul, când ia note proaste are dascălul ceva cu el. Să-ți fie rușine! Mare rușine! Îi luăm fără dinți, fără să știe să scrie, să citească, fără multe abilitități și deprinderi și-i modelăm oameni cu adevărat, iar tu stai și cârcotești și bârfești și reclami!

Pentru tine, parinte nerecunoscator, stau in greva, imi pun scoala in barfa si pe mine de asemeni, dar nu mai intru la ore pana nu se iau masuri, pana nu avem legi care sa ne protejeze.

Ai ceva împotriva dascălului? Solicită o întrevedere cu managerul, consilierul și dascălul. Nu te duci tu si te dai cret si spui ineptii. Nu te duci tu si discuti munca, tactul si priceperea profesorului la cumetrie, la piata, la moara. Nu ești evaluator de competențe personale, parinte nerecunoascator! Ca sa fie in fata copilului tau , dascalul a trecut prin furcile caudine. A dat ,,n,, examene, a facut practica pedagogica, a invatat si continua s-o faca, pregatindu-si demersurile didactice zi de zi, ca doar nu-i cresc fise in geanta si scenariile didactice se scriu singure?!

Tu esti cel care l-a intampinat pe Iisus cu finic si apoi a ales un talhar sa fie eliberat! Tu esti cel care face mutatii ptr tine, ptr binele copilului tau, nu ptr dascal si apoi trateaza dascalul ca si cum i s-ar fi facut lui o mare onoare. Tu esti cel care la debutul scolaritatii vii umil, cu teama ca daca nu face fata copilul, apoi dupa ce dascalul isi da sufletul si-l ajuta sa detina achizitiile fundamentale, te crezi suveran si-l tratezi ca pe un zilier. Tu esti cel ce-l perie pe dascal si-i ofera o floare, ca apoi sa-l discuti peste tot ca s-au strans bani de 8 martie, de Craciun ptr doamna/domnul. Nu vreau darurile tale! Nu vreau nicio atentie, nu le-am vrut nicioadata, le-am primit ca am zis ca e un gest de recunostinta, dar tu nu stii ce e aia recunostinta. Tu stii sa te duci la director si sa spui ca am ceva cu copilul tau, sa te duci la manager sa ma acuzi de frauda politica cu declaratiile de redirectionarea 2%, sa mergi in excursii si sa te mofturesti ca nu te duc la restaurant sa mananci, sau sa anunti alti parinti ca al sau copil care plangea i-a zis doamna ca-s mofturi, umilindu-l, fara sa subliniezi cat de multa munca, cat consum a fost sa pregateasca un astfel de demers, sa mergi la filamare la tv si sa zici ca doamna a strigat la copii sa se aseze cate 2, iar cumatra sa discute asta in alte cancelarii din alte scoli din oras, sa nu te implici si sa nu faci nimic ptr clasa, sa treci pe langa dascal fara sa saluti, sa carcotesti ptr un casetofon la clasa necesar orei de dans, sa te duci unde te duci si sa comentezi ca trimiti copilul la scoala nu la muzeu, ca n-ai nevoie de termopane sa imbogatesti pe altii. Asta esti TU, parinte nemultumit! Stii ceva? Cand ai ales sa fiu dascalul copilului tau m-ai trecut prin 100 de site, stiai si cati dinti am in gura, ce marime am la incaltari. Eu nu te stiam si n-am avut nicio sansa sa te triez. Sa zic : nu meriți să ai copilul într-un colectiv de parinti extraordinari, dar nu de domnia lor e vb aici. Pentru oamenii deosebiti, parinti de exceptie, am tot respectul si toata pretuirea si ei o stiu!

Cuvintele ma dor sa le scriu pentru ca pornesc dintr-un suflet pelin, incarcat de nedreptatile pe care mi le-ai oferit.

Va rog pe voi, prieteni dragi, sa aruncati cu pietre, multe pietre, dar sa arunce cel care crede ca fabulez, ca nu s-a lovit niciodata de EL, parintele cu lupa, cu gura mare, cu aere multe, cu vorbe taiaose, fara respect si pretuire pentru eforturile facute de umilii dascali.

Nu-mi mai pasa! Nu mai sunt nici diplomata! Nu mai spal nici rufele in familie, ca n-am , ca n-am avut timp de familie, timpul meu l-am dedicat copiilor de la scoala. Nici sa fiu salutata nu mai vreau! Nu mai vreau decât o lege care să mă apere de tine, parinte nemultumit, de frustrarile, barfa si limitele tale!

Maine va fi prima zi, cand o sa mi se taie orele, pentru ca eu nu vreau sa fiu dascalul copilului tau! Vreau sa am si eu drepturi! Vreau sa-mi fie munca respectata si pretuita!

Nu ma intelege gresit: nu vreau lauri, nu vreau osanale, nu vreau aprecierea nimanui. Orice dascal, merita respectul pentru daruirea sa, iar pe tine, parinte nemultumit, nu mi te vreau alaturi, oricine si oricare ai fi tu! Nu ma impresioneaza nici masinile tale, nici casa, nici jobul tau, nici afacerea ta, pentru ca iti lipseste calitatea pretuita de mine, de a fi om. Eu formez oameni si vreau sa cred ca sunt un Om, un om simplu caruia nu-i place de tine, si asta e dreptul pe care-l am, fara nicio lege sau vreun ordin de ministru! Nu te plac – si e dreptul meu, astept insa leagea care sa ma apere de tine, pentru ca ma abuzezi psihic si emotional!“

Sursa: Redacţia EduPedu.ro

Foto. Facebook

Vadu Roșca, 4/12/1957: Revoltă anti-colectivizare reprimată în sânge

 Dumitru Petruț, unul dintre țăranii din județul Bihor, executat sumar de militarii regimului comunist

Image source: 

Memorialul Sighet

Pe 4 decembrie 1957 a avut loc la Vadu Roșca în Vrancea reprimarea unei revolte țărănești împotriva colectivizării, de către trupe de Securitate, reprimarea ulterioară fiind comandată de  Nicolae Ceaușescu. Început în 1949, procesul de colectivizare de inspirație sovietică, a întâlnit o dârză rezistență din partea țăranilor.

La Vadu Roșca s-a petrecut cea mai sângeroasă reprimare a unui șir de revolte țărănești împotriva colectivizării care au avut loc în mai multe zone ale țării.

În regiunea Galați, care includea județul Vrancea de azi, la sfârșitul lui 1957 și începutul lui 1958 țăranii din comunele Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca s-au opus înființării de Gospodării Agricole Colective (GAC) cerând restituirea cererilor de adeziune făcute anterior sub presiunea activiștilor Partidului Muncitoresc Român (PMR), cum se numea atunci Partidul Comunist Român.

Stan Nițu, în vârstă de 29 de ani pe atunci, era unul dintre țăranii cei mai activi din Vadu Roșca în opoziția față de colectivizare. El își aduce aminte de intervenția militarilor de la Securitate împotriva sătenilor pe 4 decembrie 1957, într-un interviu cu istoricii Daniel Popa și Dobrin Dobrincu din 1997 (Studiul a fost publicat de Daniel Popa, Pe aici nu se trece. Revolte țărănești din Vrancea (1957-1958), editor și studiu introductiv Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2016).

“Acolo erau trei morți”

“În față era un camion descoperit cu puști-mitralieră pi cabină și pi obloane, pi ambele părți. Oamenii a blocat șoseaua. Ei a strigat: „La o parte!”, și oamenii: „Nu-i voie! P-aici nu să trece! Uită-te: nu să poate trece p-aici!” „Oameni buni, armata să tre…” „Nu să poate! Nu puteți să ne luați voi cu arme sau să omorâți tot satuʼ. Nu ni luați pi niciunu’”. Dân popor a-nceput să zvârle câte-o pietricică. Atunci s-a sesizat căpitanuʼ ș-a dat ordin să tragă. Domʼle, a tras o rafală di focuri di vedeam numaʼ-o flacără. Când ne-am uitat, am văzut că n-a căzut niciunuʼ. „O, hai pi ei, că n-are gloanțe!”, am zâs noi, și lumea a-nceput să zvârle bolovani.

Țaran executat în județul Arad

Image source: 

Dorin Dobrincu

Atunci am văz’t că s-a suit unuʼ di la noi, Dimofte Aurel, pi cabină ș-a-nceput să dea cu săcurea. Un căpitan a scos pistoluʼ și l-a-mpușcat. Atunci s-a sesizat lumea: „Văleu, l-a împușcat p-ăla!” Domʼle, a-nceput să zvârle, care cu săcurea, care cu ce avea. Nu i-a atins, nu s-a-ntâmplat acolo niciun fel di victime dân partea lor. Domʼle, și când a-nceput să tragă cu puştile, a început lumea să cadă cum cade grâuʼ când bate vântuʼ. Așa cădea.

P-ăsta dân stânga mea, Crăciun Dumitru, care era slab cât ești dumneata, a căzut și spunea că-l arde-aici. Iar celălalt, dân dreapta, Crăciun Stroe, a căzut cu fața-n jos și, când mă uit la el, râcâia-n pământ cu dăștele. Era negru la faţă. Nu știu unʼe-a fost împușcat, dar, gata!, să-negrisă. Atunci când l-am văzut p-ăla, nu mai judecam aşa bini, di emoţia ceea eram terminat. Dau să plec. Daʼ Crăciun Dumitru îmi zâce: „Stănică, nu mă lăsa! Nu mă lăsa, ia-mă și pi mine!” M-am aplecat și l-am luat în spate. Trăgea di prăpădea pământuʼ! Mă temeam să nu mă-mpuște și pi mine, daʼ a vrut Dumnezău așa, di nu m-a-mpușcat. După ce l-am luat p-ăsta, m-am uitat dincolo di șosea, unde era niște gunoaie (acolo arunca lumea gunoaie).

Acolo erau trei morți. Între ei am observat și un trup di femeie. Toʼma pi urmă am aflat că aceea a fost Radu Dana. (Acelei Radu Dana i-a rămas copiluʼ di v’o şapte luni, care nu s-a săturat di țâță di la mă-sa. Pi ea a-mpușcat-o, și copchilu-a rămas.) Di ce emoții aveam, nu mai judecam atunci: cum?, în ce fel?, unʼ te duci? sau ce faci? (plânge) Cum să vă spun? Erai terminat, nu judecai așa bine. Și, cum v-am spus, l-am luat pi ăla-n spate și l-am dus la un vecin aici, care l-a lăsat tot pi zăpadă.

Am venit acasă prin grădini (mi-am lepădat săcurea, mi-am lepădat cuțâtuʼ, aveam v’o două sute di lei într-un buzunar) și am plecat la copchii ca să mă duc să-i eu di unʼ era femeia cu ei. N-o ieu pi drum, că trebea s-o ieu pi șosea ca să mă duc la copii. Dac’-am văzut că trage, am luat-o pân grădini, dân grădini în grădini, direct, ca să mă duc acolo. Când am trecut hațașu’ dincolo, dân partea dinspre Boţârlău, venea armata în salturi di pi izlaz. Când trec pi lângă grădini, să sar dân gard în gard, văd într-o casă un om mort în pat (casa nu era gata și n-avea tocuri). Daʼ tot așa, di emoţie, sau era schimbat, nu-l cunoșteam. Și-ntreb: „Cine-i ăla?” „E Ion a luʼ Arcan”, un băiet di 14 ani.

După ce-am văz’t pi Arcanu, cu emoția ceea, după ce-am sărit dân gard în gard, ajung la pod. N-am luat-o pi pod, c-acolʼ la pod trăgea, că era baricadat și să trăgea. Dădea furcile alea di salcâmi, di care v-am spus, la o parte și trăgea acolʼ di prăpădea pământuʼ. Aici era poduʼ și gârla ceea, iar până unʼe treceam io era vr’o 200-300 di metri. M-am pus pi burtă, am rupt garduʼ – că era un gard di nuiele –, am făcut o gaură ș-am ieșât. Când mă uit în dreapta, mai avea cam 200 de metri și venea armata-n sat. Atunci m-am tupit. Măi, și trăgea și armata di colea… Dar norocuʼ meu cred c-a fost că n-a tras așa drept înspre mine, că dacă trăgea îi împușca și pi militarii dincoace, ăştia di la pod. Mașâna cu căpitanuʼ care-mpușca a plecat d-aici și s-a dus înainte, la biserică, unde bătea clopotuʼ mereu. Clopotele mergea, și ei trăgea. O răpăială di puști și mitraliere…! Pha…!", povestea în 1997 Stan Nițu. 

Nouă morți, 17 răniți

În acea zi au fost ucise prin împușcare nouă persoane:

Înmormântarea lui Ioan Stana, executat în comuna Sepreuș, Arad

Image source: 

Dorin Dobrincu

Ion Ionaşcu Arcan, 14 ani

Dumitru Crăciun, 28 ani

Stroe Crăciun, 31 ani

Teodor Crăciun, 49 ani

Enuţ Cristea, 22 ani

Aurel Dimofte, 29 ani

Dumitru Marin, 49 ani

Marin Mihai, 42 ani

Dana Radu, 28 ani

Alte 17 persoane au fost rănite și în aceeași zi, 4 decembrie, imediat după încetarea focului, au fost ridicate câteva zeci de persoane, care au fost duse la școala din sat.

Ceaușescu preia reprimarea

După ce au început arestările, în localitate a sosit Nicolae Ceaușescu, care, în acel moment, era membru al Biroului Politic al CC al PMR și responsabil, în cadrul acestuia, de Secția Agrară a CC al PMR și de Direcția Superioară Politică a Armatei. Însărcinat cu „pacificarea” satului, Nicolae Ceaușescu a dizolvat organizația PMR din localitate și s-a implicat în pedepsirea țăranilor vinovați.

Nicolae Ceaușescu (în uniformă de general de armată) cu liderul PMR, Gheorghe Gheorghiu Dej

Image source: 

www.impact.ro

Prezența sa în localitate este atestată de mai mulți martori, în interviurile din 1997.

“Ceaușescu-atuncea a venit ș-a vorbit la școală acolo, ș-a spus: „Care vă simțiți vinovați, la pușcărie cu voi cu toți!” Și-ntr-adevăr, așa a fost!”, povestește Sandu Lazăr.

“Cam la doi metri așa, departe di mini, pi la ora patru seara, vine Ceaușescu – nu-l mai văzusem, că n-aveam televizor atunci. Era îmbrăcat cu un palton gri, cu pălărie. Civil era. În spatele lui era doi ofițeri cu grad di colonei, armați ofițerii ăia. A intrat numaʼ civiluʼ – despre care am auzât pi urmă, di la un moș al meu, că era Ceaușescu, era secretar di partid. N-a zâs nimic. Iese-un ofițer dân școală și raportează: „Să trăiți, tovarășe prim-secretar! – parcă prim-secretar a spus. Am îndeplinit misiunea”. Ș-a întrebat Ceaușescu așa (io am auzât cu urechile mele!): „A căzut vreunu dân voi?” Zâce: „Nu.” „Civilii a deschis foc?” „Nu.” „Voi di ce-ați tras?”, asta a spus Ceaușescu. „Păi, să vedeți…” „Unʼe-i ofițeruʼ care-a dat ordin să tragă? Ia, să vie-ncoace!” Ș-a plecat în cancelarie cu ofițăruʼ ăla. Ce-o fi făcut?! Ce-o fi zâs?! Nu ştiu. A chemat directoruʼ școlii, comitetuʼ di partid care era atuncea, secretaruʼ di partid, și ce i-o fi făcut luʼ ofițeruʼ ăsta… nu știu.”, își amintește Marin Crăciun (zis Turică).

Ceaușescu nu s-a oprit la Vadu Roșca, el a continuat reprimarea revoltei la Răstoaca, în ianuarie 1958.

“Eu sunt Ceaușescu. Vreți, nu vreți, colectiv tot să face! Cei ce s-a opus colectivizării și nu vrea să accepte să treacă la colectiv, vor fi pedepsiți aspru. Chiar și gâtuʼ le vom lua”. Așa s-a pronunțat! Am auzit eu cu urechile mele. Și femeile-au strigat: „Domʼle, să le dați drumuʼ, la ăia arestați”. Un cetățean, Buzău Ion, i-a strigat luʼ Ceaușescu: „Domʼle, dacă nu le dați drumuʼ, ăștia vin piste dumneavoastră, acolʼ, la București, pleacă mai departe”. Și Ceaușescu i-a spus: „Nu ți-i bine? Ia vezi!” Io eram la doi metri lângă Buzău Ion. Ăsta era membru di partid și nu l-a ridicat, că putea să-l ridice. I-a ridicat numa’ carnetuʼ di partid. Da’ ăștia care au fost contra și care au strigat când era el sus pi scenă… seara: pfui! valea!”, povestea în 1997 Marin Lazăr.

În urma arestărilor de la Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca, 73 de săteni au fost trimiși în judecată și condamnați la termene lungi de închisoare. Ei au fost eliberați anii ’60, majoritatea cu prilejul amnistiei deținuților politici, în anii 1962, 1963 și 1964.

Stan V. Nițu (zis Ochiosu), născut la 5 martie 1928, Vadu Roșca (județul Vrancea), a fost arestat arestat la 4 decembrie 1957, condamnat la 6 ani închisoare corecțională pentru „rebeliune”. A ispășit pedeapsa în închisorile de la Galați, Gherla, Tecuci. Eliberat prin grațiere la 27 februarie 1960, el a decedat la 17 octombrie 2019 la vârsta de 91 de ani.

Campanie violentă de reprimare

Represiunea din Vrancea a fost doar o mică partea a unei campanii violente împotriva țărănimii, începute chiar după declanșarea colectivizării în martie 1949.

În comuna Batăr, județul Bihor, țăranii revoltați au barat accesul în localitate

Image source: 

Dorin Dobrincu

“Având în vedere amploarea răscoalelor, autoritățile au intervenit în forță, a fost vorba în primul rând de câteva zeci de comune din județele Bihor și Arad. Alte răscoale au fost în nordul Moldovei în județele Dorohoi, Rădăuți, Botoșani și Suceava și au mai fost niște răscoale mai mici în diverse zone din Ardeal.

Represiunea a fost una atroce, comunele au fost pur și simplu izolate, s-a intervenit cu batalioane de Securitate, unități de miliție, unități de grăniceri, au fost arestate numeroase persoane, au existat inclusiv execuții sumare, spre exemplu în Bihor au fost 16 oameni executați, în Arad au fost 12 executați, iar trupurile acestora au fost lăsate în centrele satelor pentru a intimida pe ceilalți.

Dar asta nu a fost totul, a urmat arestarea unui mare număr de oameni, în special familiile celor implicați, care au fost deportați în Dobrogea, spre exemplu din județele Bihor și Arad au fost deportate mai mult de 1500 de persoane, iar bunurile lor au fost confiscate.

La fel s-a întâmplat și cu cei din nordul Moldovei – oameni executați, îngropați pe urmă nici nu se știe unde, trupurile lor nu au mai fost recuperate de familii, iar peste 100 de persoane au fost deportate în Dobrogea.

În 1950 au fost alte răscoale în sudul României. Și aici a fost vorba de răscoale împotriva cotelor obligatorii, au fost numeroase sate din județele Vlașca, Ilfov și Ialomița – și aici execuții, oameni care au fost ridicați și deportați în Dobrogea, bunurile lor fiind confiscate.

Aceste lucruri de la începuturile colectivizării, când a fost și primul mare asalt împotriva țărănimii pentru a o determina să intre în Gospodăriile Agricole Colective (GAC), acest val a fost oarecum temperat între anii 1953 – 1957.”, explică istoricul Dorin Dobrincu, cel care a realizat în 1997 interviuri cu supraviețuitorii reprimării din Vrancea.

Dej respinge responsabilitatea

După o scurtă pauză în 1958, colectivizarea a continuat în ritm accelerat și a fost declarată încheiată în martie 1962, rămânând necolectivizate doar localitățile din regiunile de munte care nu prezentau interes pentru regimul comunist.

Propaganda de partid îl înfățișează pe liderul PMR, Gheorghe Gheorghiu Dej, în mijlocul colectiviștilor din comuna Nazna, județul Mureș

Image source: 

Dorin Dobrincu

“Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat în octombrie 1961, la Moscova, la Congresul al XXII-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, o dare de seamă în care a atins și chestiunea colectivizării din România.

El a spus că în anii 1949-1952 fuseseră arestați și trimiși în judecată peste 80.000 de țărani, în majoritate „țărani muncitori”, adică săraci și mijlocași.

Mai mult de 30.000 dintre aceștia fuseseră judecați în procese publice. Aserțiunea a fost reluată de Dej și la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român, din 30 noiembrie - 5 decembrie 1961.

Responsabilitatea era pusă în seama rivalilor înlăturați cu aproape un deceniu în urmă: Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu.”, spune Dorin Dobrincu, evidențiind trecerea sub tăcere de către liderul comunist a acelora, numeroși, arestați și trimiși în judecată în perioada 1952 – 1961, între care și cei de la Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca.

Reabilitare tardivă

Cei condamnați pentru revoltele țărănești din perioada comunistă au fost reabilitați abia după căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989.

Stan Nițu a fost condamnat la șase ani închisoare, a executat doi ani înainte de a fi grațiat, a fost reabilitat după 1990 și a murit în 2019 la 91 de ani

Image source: 

Adevărul

“Abia după 1990 oamenii au putut să vorbească direct despre aceasta, adică s-au făcut acolo reportaje TV sau radio, au fost jurnaliști, istorici.

Ceea ce am putut observa atunci era o retrăire din partea acelora care participaseră la revoltă, de fiecare dată când reconstituiau un moment, adică a fost un eveniment care a marcat comunitatea atât de puternic, încât și cei tineri știau de la părinți ce se întâmplase în 1957.

Pentru acei oameni a fost o satisfacție faptul că au fost recunoscuți ca deținuți politici cei ce fuseseră în închisori. Oricum erau foarte neîncrezători cu privire la ce s-ar putea întâmpla pe viitor, asta la nivelul anului 1997.

Cei care fuseseră în închisori la Vadu-Roșca, Răstoaca și Suraia erau în anii 1990 uniți în jurul experienței lor și mulți erau, dacă nu membri, atunci simpatizanți deschiși ai Partidului Național Țărănesc.”, spune Dorin Dobrincu, care consideră că țărănimea a suferit crunt de pe urma regimului comunist.

Totuși, după 1990 niciun făptaș de la Vadu Roșca sau de la oricare reprimare violentă a vreunei revolte țărănești nu a fost tras la răspundere.

Autor: Petru CLEJ

Preluare https://www.rfi.ro/reportaj-rfi-128116-vadu-rosca-4121957-revolta-anti-colectivizare-reprimata-sange

Revolta tinerilor din România

Thomas Jefferson, unul din fondatorii Republicii Americane, scria ca tot la 20 de ani ar trebui sa aibe loc in America o revolutie noua, pentru a arata puterii ca adevarata autoritate in stat sunt cetatenii nu statul. Sugestia lui Jefferson nu s-a repetat in America dar pare sa se repete in Romania. De la 1776 incoace America a trecut si ea prin convulsii sociale, exemplificate in miscarea pentru drepturi civile ale polulatiei de culoare pe la mijlocul secolului trecut, ori exploziile anarhiste ocazionale de tipul celor recente din Baltimore, Ferguson (Missouri) ori Waller (Texas). In Romania, insa, periodic se produce o "revolutie" ori "revolta". La o generatie dupa revolutia anticomunista din decembrie 1989, in ianuarie 2012 tinerii Romaniei s-au revoltat, reusind, in final, sa cauzeze prabusirea unui guvern care a impus o politica de austeritate pentru a evita transformarea Romaniei intr-o Grecie falimentara. Revolta lor a adus la putere un guvern nou, alcatuit in mare parte din tineri, barbati si femei care si-au dobindit studiile superioare in perioada post-comunista, unii dintre ei in strainatate, in tari cu traditii democratice. Dupa mai bine de trei ani de guvernare sub noua clasa politica, tineretul Romaniei rabufneste din nou si asa ne confruntam cu Marea Revolta a Tinerilor din 2015. Ce e comun revoltelor din 2012 si 2015 e tema anticoruptie si insistenta pe integritate in politica si viata publica a tarii. Acestea sunt deziderate cu care orice om cu discernamint este si trebuie sa fie de acord. Dar e deasemenea important de observat ca generatia tanara, cea care acuza pe cei dinaintea lor de coruptie si hotie politica, e generatia care ea insasi, ajunsa la putere in 2012, a facut la fel. Observatia e trista si impune citeva comentarii.

 

O noua generatie?

 

Parerile privind revolta anului 2015 sunt fara numar si perspectivele la fel de numeroase. Revolta nu pare a fi  coagulata ideologic ori politic, ci mai degraba da impresia unei confluente a mai multor curente, ideologii, miscari sociale si nemultumiri care au folosit evenimentul tragic din 30 octombrie ca oportunitate pentru a iesi in strada sa-si exprima ofurile. Ne intrebam, ca organizatie interesata de bunastarea familiei si a valorilor, daca nu cumva, in realitate ne confruntam cu o schimbare de generatii in Romania, cu o transformare generationala. Evenimentele din ultimele saptamini ne amintesc de revoltele masive ale studentilor parizieni din 1968, miscarile sociale anti-autoritare din Marea Britanie ai anilor 60 asociate cu beatlemania, si manifestarile anti-autoritare ale tinerilor americani din anii 60, culminate in imensul concert din Woodstock din August 1969. Dupa mai 1968 Franta nu a mai fost ce a fost inainte. Franta a facut o turnura radicala spre stanga, spre o societate libertina care azi culege roadele ideilor semanate in 1968, idei care la acea vreme pareau ideale. Acelasi lucru s-a petrecut si in Marea Britanie, unde beatlemania a fost pista de lansare a unei revolutii sociale care a dus Marea Britanie in situatia in care e azi. La fel si in America. In august 1969 jumatate de milion de tineri americani s-au adunat la Woodstock, in Pennsylvania, pentru a celebra, vreme de patru zile, "pacea si muzica". Razboiul din Vietnam, pacifistii, anarhistii, frustratii revolutiei sexuale din anii 60, intelectualii si academicienii socialisti ai anilor 60, toti s-au adunat impreuna pentru a schimba America. Si intr-o oarecare masura au reusit, cu toate ca generatia Woodstock in mare parte a devenit conservatoare din punct de vedere economic, chiar daca nu social, azi majoritatea dintre ei fiind manageri de corporatii, bancheri, tehnocrati, oameni pragmatici, si capitalisti convinsi. La fel si in Germania unde in anii 60 si 70 tinerii au cerut schimbari si odata ajunsi la putere le-au aplicat.

 

Ne confruntam oare cu o situatia similara in Romania unde o generatie in varsta isi cere iertare de la generatia mai tinara? Citind comentariile facute in mass media romana privind tinerii din Piata Universitatii auzim opinii care aparent ingrijoreaza dar dintre care ni se pare ca unele nu sunt facute chiar de buna credinta. Nu credem ca ne confruntam cu o miscara anarhista, chiar daca unii dintre tineri par sa imbratiseze aceasta orientare extrema. Dar ceva totusi se intimpla. In timp, ideile si pozitiile se vor cristaliza si vor fi clare. Notam, insa, ca in ultimul timp si in general, tineretul, atit occidental cit si in alte parti ale lumii, e nemultumit de o multime de lucruri. In iulie, de exemplu, publicatia Wilson Quarterly analiza tocmai aceasta perspectiva avind ca subiect anarhismul tineretului irlandez. [Detalii:http://wilsonquarterly.com/stories/irelands-young-militants-and-the-global-rise-of-fringe-politics/] Amintea ca nemultumirile tinerilor irlandezi par a fi o parte a unui fenomen global al frustrarii tinerilor cu generatia parintilor lor. Aceasi explicatie era data si privind geneza Statului Islamic in Orientul Mijlociu, o miscare armata terorista a tinerilor islamisti nemultumiti de generatia parintilor lor. Situatii similare, explica articolul din Wilson Quarterly, exista si in Brazilia, Grecia si Portugalia.

 

O noua perspectiva?

 

Ne punem aceasi intrebare si in Romania. E important sa intelegem si ca tineretul Romaniei nu e imun la influentele externe. Accesul la internet, la informatii, la influente externe e inevitabil si ireversibil.  Tinerii Romaniei sunt crescuti, la fel ca tineretul din intreaga lume, intr-o epoca diferita de aceea a parintilor lor. In epoca telefoanelor celulare, a lui Pixar, Facebook, a tehnologiei ultramoderne de tip Apple, a insistentei pe gratificarea instantanee. Au acces la informatii si un spectru foarte larg si divers de ideologii, unele bune, altele rele. Si toate acestea ii influenteaza. Pe unii ii dezorienteaza, iar pe altii ii fac victime ale propriei imaturitati. Ii dezradacineaza din traditie si valori pentru ca valoric ei nu mai sunt inradacinati in masura in care parintii lor au fost. Influentele sunt, deci, spre bine ori spre rau. Unii sunt antitraditionali. Nu vad rost in institutiile traditionale. Sunt apatetici. Vad in generatia parintilor lor doar defecte. Modele lor de viata nu mai sunt parintii ori sfintii Scripturii ci vedetele trecatoare ale zilei, fie ca e vorba de Hollywood, sport, moda, ori divertisment. Munca si perseverenta par a fi valori secundare. Sa ne aflam, deci, in pragul unei noi forme de organizare politica, o noua versiune a democratiei, influentata de tehnologie si media sociala care sa faca mai mult sens pentru ei decit democratia traditionala cu care era obisnuita generatia parintilor lor?

 

Incercind sa inteleaga nemultumirile tinerei generatii, un articol din The Atlantic publicat chiar luni 9 noiembrie, afirma, in acest sens, ca generatia tinara americana a devenit nu doar impacientata ci si intoleranta. Titlul articolului e sugestiv, The New Intolerance of Student Activism ("Noua intoleranta a activismului studentesc"). [Link:  http://www.theatlantic.com/politics/archive/2015/11/the-new-intolerance-of-student-activism-at-yale/414810/] Studentii din universitatile privilegiate americane, majoritatea dintre ei provenind din familii privilegiate, sunt "anti-ori ce", de cele mai multe ori doar de dragul de a fi "anti", ori pentru ca "anti" se molipsesete, ori pentru ca a fi "anti" e cool. Adica "anti" fara rost si fara motiv. Au ajuns in stadiul acesta pentru ca profesorii lor i-au invatat sa fie asa. Sa dispretuiasca totul, sa puna la indoiala totul, sa respinga totul, sa se decupleze total de radacinile lor traditionale, sa ceara ca institutiile sociale si politice, asa cum le-au primit de la parintii lor, sa fie date la o parte si inlocuite.

 

Fie ca ne place fie ca nu, asta e generatia tinara occidentale a zilelor noastre, inclusiv Romania. Dar nu o zicem cu sarcasm ori lipsa de respect. Ci cu regret si compasiune. Comentam doar ca ceea ce se intimpla in Romania, si anume nemultumirile tinerei generatii, se intimpla peste tot. Generatia tanara a zilelor noastre e o generatie ofensata. Dar o generatie care nu stie sa confrunte ofensele ori sa realizeze ca toate generatiile dinainte ei au fost ofensate si nemultumite in felul lor. Generatia ofensata  a zilelor noastre e generatia Mileniului Nou. Al inceputului Mileniului III. Un Mileniu cu viziuni, perspective si preocupari diferite de ale parintilor lor. O generatie supra tehnologizata. Ca atare, fiecare generatie rezolva problema ofensarilor in mod diferit.

 

O noua democratie?

 

Democratia, statul de drept, transparenta in viata publica si politica sunt valori fundamentale. Coruptia este o anti-valoare. In acest sens orice om cu discernamint trebuie sa agreeze si sa fie la fel de indignat de ce se intimpla in Romania ca si tinerii care protesteaza. Oamenii rationali pot avea pareri diferite privind votul electronic, votul uninominal ori alte deziderate listate de tinerii protestatari, dar cele fundamentale nu pot fi puse la indoiala. Miza e prea mare pentru a fi. Suntem toti de comun acord ca in Romania coruptia a fost si inca este o mare problema. E o rusine chiar, pentru generatia mai in varsta, ca tinara generatie sa atraga atentia asupra acestui flagel de proportii faraonice cu care ne confrutam, iesind in strada. Suntem si noi de parere ca imunitatea parlamentarilor trebuie eliminata. Imunitatea parlamentarilor este o practica comunista, o mostenire a gandirii comuniste, introdusa in slabuta Constitutie din 1991 sub infleunta gandirii comuniste. E greu de aflat o democratie autentica unde parlamentarii nu pot fi dati in instanta numai dupa ce li se ridica imunitatea. Imunitatea creeaza clase diferite de persoane si protejaza pe cei care corup.

 

Politica Romaniei continua sa fie o victima a Constitutiei din 1991. Pe parcursul existentei ei ca organizatie neguvernamentala, AFR a facut, de mai multe ori, demersuri oficiale si sugestii sanatoase pentru imbunatatirea democratiei romane. Ele au fost inregistrate in Parlament. Constitutia Romaniei e carpita periodic. Romania are nevoie de o Constutitie noua, rescrisa in totalitate. Democratia romana trebuie modernizata. Cetatenii trebuie facuti adevaratii stapini ai tarii, nu politicienii. Am sugerat in repetate randuri simplificarea procedurilor de modificare a Constitutiei prin actiuni cetateneasti. Clasa politica in Romania isi aroga prerogativul de a bloca initiativele legislative ori constitutionale cetatenesti. Asta este de neconceput si unic intre democratiile europene. Pe linga rescrierea Constitutiei, gasim de bun augur incurajarea prin legislatii specifice a candidaturilor independente, a candidatilor neconectati cu partide politice ori grupuri de influenta cu agende straine intereselor cetatenilor. Pragul electoral ar trebui si el redus, ori chiar eliminat, iar numarul semnaturilor necesare candidaturilor independente si ale partidelor mici ar trebui si el redus substantial. La urma urmelor, adevaratii reprezentanti ai poporului nu sunt partidele politice ci independentii.

 

In plus, o noua democratie romanesaca ar trebui sa fie o democratie a tuturor romanilor si a romanilor de pretutindeni. Adica a celor din tara si a celor din afara. Cei din afara sunt preocupati in mod egal de bunastarea Romaniei ca si cei din Piata Universitatii. Denigrarea Diasporei Romane trebuie sa inceteze. Parlamentul Romaniei ar trebui sa aloce mult mai multe locuri in Parlament pentru milioanele de romani care locuiesc in afara Romaniei decit pina acuma. Poate chiar 10% din toate pozitiile parlamentare, considerind ca numarul de romani din afara Romaniei e de milioane de oameni.

 

O cultura politica noua

 

Gasim potrivit sa adaugam ca Romania are nevoie si de o cultura politica noua, mai adecvata realitatilor cu care ne confruntam. Avem obiciul sa criticam clasa politica, dar ne plac certurile si circurile politice. Pentru noi, ele au devenit o forma de divertisment. Le gazim amuzante. Ne distreaza. Tindem sa votam pe cei care se pricep mai mult la jocuri politice decit pe cei care au pregatirea, integritatea si seriozitatea de a-si servi semenii. Comportamentul nostru electoral trebuie si el schimbat. Votam vedete de tipul Remus Cernea, in loc de a vota oameni seriosi, pragmatici, incercati de viata, cu un palmares incontestabil de realizari in viata personala, profesionala ori in societate. Votam partide politice in loc de a vota independentii. Votam dupa instinct in loc de a vota dupa ratiune. Nu dorim sa denigram. Pe linga identificarea deficientelor democratiei romane, insa, trebuie sa intelegem, in acelasi timp, ca democratia romana nu e matura. Am putea chiar spune ca e inca in fazele ei incipiente. Democratia romana implineste doar 26 de ani luna viitoare. Inca schiopateaza. Toate democratiile schiopateaza, dar se si perfectioneaza, trecind prind constantele dureri ale nasterii si renasterii. Nici chiar democratia americana, probabil cea mai stabila, autentica si de durata din istoria lumii, nu este o democratie perfecta. E perfectionata in permanenta de tribunale, de esecuri, de succese, de initiative legislative ori constitutionale cetatenesti. In acest sens, haideti sa nu fim descurajati de ce vedem in Piata Universitatii, ci sa privim cu incredere inainte.

 

O tara in perpetua revolta

 

Convulsiile democratiei romane sunt dese, poate prea dese, iar de la o vreme vor incepe sa irite si sa plictiseasca. De la o vreme comunitatea internationala se va obisnui cu revoltele periodice care au loc in Romania. De fapt, e notabila atentia limitata pe care presa occidentala selecta o aloca evenimentelor curente din Romania. De la o vreme, Romania isi va dobindi o reputatie negativa dincolo de granitele ei. O tara care periodic izbucneste nu atrage investitori ori parteneri economici de lunga durata. Protestele din 2013 au cauzat Romania sa rezilieze contractele internationale privind exploatarea aurului de la Rosia Montana. Romania a fost deja data in judecata pentru asta si, foarte probabil, va trebui sa plateasca sute de milioane de dolari in daune contractuale. Am protestat apoi investiile lui Chevron de la Pungesti. Fara indoiala ca protestele au implicat preocuri si ingrijorari legitime. Dar trebuie sa ne preocupe si faptul ca daca mereu si mereu protestam si incercam sa schimbam lucrurile din strata nu din parlament, ne vom pierde credibilitatea in afara granitelor tarii. Intr-o democratie disensiunile se rezolva asa cum sta bine unui stat de dept: prin dialog social, masuri electorale, initiative cetatenesti si metode legale puse la dispozitie  de constitutia tarii.

 

Pentru parinti si Biserica

 

Daca in anumite privinte revolta tinerilor exprima puncte de interes comun pentru intreaga natiune, ea insa si ingrijoreaza. Ne preocupa in mod special denigrarea Bisericii, a institutiilor traditionale, a valorilor. Ne preocupa infiltrarea tinerilor autentic preocupati de bunastarea Romaniei de oportunisti. Ne preocupa aparenta lipsa de respect pentru Biserica. Ne preocupa unele tendinte anarhiste. Natual, aceste impressi pot fi gresite, dar asta nu inseamna ca nu trebuie mentionate. Un aspect dominant si constant a fost ostilitate fata de Biserica. Aspectul acesta nu trebuie trecut cu vederea. Trebuie sa ne dea de gandit ca parinti si crestini. Ne amintim ca in mai, tineretul irlandez a votat ca tara lor sa nu mai fie crestina, traditionala ori catolica. A votat pentru pentru eliminarea casatoriei. A facut-o pentru ca a fost deziluzionat de Biserica. De faptul ca se propovaduia una si se practica alta. Tineretul Romaniei nu e tocmai diferit. Daca la parintii lor ori in Biserica nu vad roluri potrivite de conduita si integritate, e posibil ca revolta lor impotriva generatiei parintilor lor si a Bisericii sa se intensifice, iar daunele sa fie si mai serioase si de lunga durata.

                                                    ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

  12 noiembrie 2015

SĂ NU MAI TACI! PROTESTEAZĂ ŞI NU TE LĂSA CĂLCAT ÎN PICIOARE !

Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine!
De ce mă ameninţă că intră România în colaps?!

În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut.

Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.

Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul FMI, şi când duduia economia, şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.

Şi-acum aud că România se duce fix în faliment!

Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidar nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.

Mă uit la Băsescu şi nu seamănă a om aflat în criză! Nici Guvernul sau Parlamentul României nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.

Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit:

· Da. Aparatul de stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş.Voi, clasa politică, l-aţi transformat în monstru.

· Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab! Cu contribuţia anterioară, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc... Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara , aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât.

· Aţi spart instituţiile statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.

· Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie.

Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem.

· Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.

· Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... instituţia preşedintelui României.

· Nu mama - mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, consiliile judeţene ale voastre, primăriile voastre.

· Nu populaţia a prăpădit banii statului - sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani- pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştri voştri, ai clasei politice.

· Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui?!! Pe ăştia pe care-i tăiaţi azi de la pensionari!

· V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientela voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi înstituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.

· Nu populaţia se află în AGA şi CA din companiile şi băncile de stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.

· Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România.

Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!

Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă.

Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere?!?

Cu ce curaj? Cu ce moralitate?

Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, restructuraţi-vă întâi pe voi!

Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi.

După aceea umblaţi la salariile şi pensiile necăjite.

După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui... gras, de 350 sau 500 de lei…

I.C.