Expoziție
personală Emilia Chirilă
3 – 20 iulie 2025
Vernisaj: joi, 3 iulie 2025,
ora 18:00
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de
cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită
să vizitați, în perioada 3 – 20 iulie 2025, expoziția personală a artistei
Emilia Chirilă, „STOP CADRU! IDEEA – Dialoguri cu un copil
interior adult”. Expoziția
explorează intersecția dintre ceramică, sticlă, artele vizuale conexe și
procesul creativ, integrate într-un demers eco-cultural. Vernisajul expoziției
va avea loc în data de 3 iulie 2025, de la ora 18:00. Cu acest prilej vor fi
prezentate și volumele: „Educaţie artistică şi art-terapie cu mijloace
specifice ceramicii – o lucrare despre rolul esențial al artistului vizual
designer și al art-terapeutului în educație și terapie” și „Relația dintre
forma artistică vizibilă și esența invizibilă a artei. Art-terapia centrată pe
artele vizuale – de la valoarea terapeutică la cea estetică: potenţialul
creativ – studii de caz cu copii și «copii adulți»”. Ambele volume sunt semnate
de Emilia Chirilă și au o introducere realizată de curatoarea expoziției, dr.
Livia Drăgoi. La eveniment vor lua lua cuvântul: Csata Hermina, președinta
Filialei Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici din România și Radu Crețu,
profesor-editor.
Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”
din Cluj-Napoca (specializarea Ceramică-Sticlă-Metal, promoția 1978), Emilia
Chirilă este artist vizual, cercetătoare și art-terapeut. În 2011, a obținut
titlul de doctor în arte plastice și decorative, cu o teză axată pe educație
artistică și art-terapie. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România
din 1991. A fost curatorul Bienalei de Ceramică și Sticlă – Artiști Clujeni.
Între 2007 și 2022 a fost membră a Academiei Internaționale de Ceramică (ONG în
relație cu UNESCO), iar din 2022 face parte din American Art Therapy
Association.
Activitatea sa artistică și terapeutică este marcată de o
abordare interdisciplinară, influențată de teoria psihodinamică și principiile
terapiei centrate pe persoană. Pentru Emilia Chirilă, arta nu reprezintă doar
un produs estetic final, ci și un proces de expresie personală și transformare
interioară.
Expoziția „STOP CADRU! IDEEA – Dialoguri cu un copil
interior adult” propune un model inovator de practică eco-art-terapeutică,
specific ceramicii postmoderne și postindustriale. Artista valorifică modelajul
lutului – prin ritmicitatea și tactilitatea sa – ca un mijloc de reglare
emoțională și de reconectare cu propriul corp și cu natura, idee centrală în
practica eco-art-terapeutică.
Sponsor: Fundația Transilvania Leaders

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu