Oamenii devin mai rapizi…și mai proști

Știm cu toții fabula lui Esop despre țestoasă și iepure, dar puțini sunt aceia dintre noi care cred că în lumea reală cei înceți precum o țestoasă au vreo șansă de a-i învinge pe cei care se mișcă foarte rapid. Puțini sunt cei care, alături de Milton, cred că „și ei slujesc, care doar stau și așteaptă”. Cei care stau și așteaptă rămân în urmă, proști. Moțăi, pierzi.

Cei dintre noi care cred că a o lua încet înseamnă a petrece timpul bine sunt o minoritate în lumea noastră nebună și trepidantă. Suntem o specie pe cale de dispariție. Din acest motiv, este reconfortant să descoperi că până și oamenii de știință încep să ne dea dreptate. Să-i luăm drept exemplu pe psihologii Pam A. Mueller de la Universitatea Princeton și Daniel M. Oppenheimer de la Universitatea din Los Angeles. Într-un studiu inovator acești cercetători serioși au demonstrat că pentru a reține mai bine informațiile scrisul de mână este mai util decât tastatul, deoarece scrisul de mână este mai încet, iar tastatul mai rapid. Ca țestoasa lui Esop, Mueller și Oppenheimer au demonstrat că încetul și calmul câștigă cursa, cel puțin în ceea ce privește învățătura.

Spre deosebire de studiile anterioare care arătau că laptopurile sunt instrumente precare pentru a lua notițe din cauza numeroaselor distracții oferite de internet, acest ultim studiu demonstrează că scrisul de mână este mai bun pentru simplul fapt că îl încetinește pe student. Studentul care tastează poate transcrie aproape tot ceea ce spune profesorul fără să fie nevoit să analizeze critic. Procesul de transcriere nu necesită niciun gând și de aceea nicio gândire critică. Degetele alunecă pe tastatură cu o viteză amețitoare, punând cuvintele pe pagină la fel de rapid cum părăsesc gura profesorului. Și cu toate astea creierul este deconectat de la ceea ce spune profesorul sau de la ceea ce scriu degetele. Nu există nicio confruntare activă sau proactivă cu materialul discutat. Sublimul se pierde în subliminal.

După cum au descoperit psihologii și educatorii, și după cum știau demult oamenii cu bun simț, un eșec de a semnala creierului că materialul este important va avea drept rezultat eliminarea lui din memorie de dragul eficienței mentale. De ce să reții ceea ce pare lipsit de importanță, din moment ce nu e atrăgător? Prin opoziție, a lua notițe de mână este o activitate mai lentă și din acest motiv necesită ca ascultătorul să fie atent. Nu poate scrie fiecare cuvânt pe care îl spune profesorul, așa că trebuie să fie selectiv, să aleagă citatele importante, să rezume concepte și să pună întrebări când nu înțelege ceva.

Potrivit lui Mueller și Oppenheimer, „a transcrie conferințele cuvânt cu cuvânt, în loc de a procesa informația și a o reașeza în cuvinte proprii dăunează învățării studentului”.  Stanislas Dehaene, un psiholog de la College de France din Paris, a întărit teza celor doi cercetători. Într-un interviu pentru New York Times, el a afirmat că studenții care vor să reușească la școală ar face bine să lase acasă laptopurile: „Când scriem, un circuit neuronal unic se activează.  Există o recunoaștere de bază a gestului în cuvântul scris, un soi de recunoaștere pe bază de stimulare mentală în creier. Pare că acest circuit contribuie în moduri unice, pe care nu le-am realizat până acum.”

Este nevoie de astfel de cercetări, chiar dacă pentru cei care nu și-au pierdut bunul simț concluziile sunt evidente. Pentru ceilalți, devorați de ideologia iepurelui din fabulă, doar studiile științifice îi vor face să vadă erorile. În timp ce iepurele crede că poate câștig cursa agitându-se ca o furtună de nisip, țestoasa înceată, scriind lent, dar sigur, în felul cursiv și legitimat de istorie, îl va lăsa pe studentul distrat în vârtejul său, și va trece linia de sosire fără grabă, glorios și cu bună cuviință.

Traducere după un articol de Joseph Pearce publicat pe Intellectual Takeout

Sursa: Contra Mundum