Unii au zis … poate pentru că dânsa e cam aprigă în limbaj și Klaus , care procesează greu, n-a priceput
decât târziu ce-a vrut să spună Olguța
în poza aia în care el o întreba, chipurile, de unde o să ia bani de salarii și pensii iar ea îi răspundea calm: „Din
meditații !” și care a umplut FACEBOOK-ul, de-a râs lumea cu hohote ample! Alții au bănuit că Werner e cam misogin… alții că e ranchiunos… alții că nici el nu știe de ce…
Mie cel mai mult mi-a plăcut explicația deputatului PSD Horia Nasra. Acesta susține că este vorba pur și simplu despre CALIGYNEFOBIE, adică spaima
acestuia „față de femeile frumoase” (
poate și puternice). Sigur că PSD-ul
insensibil habar n-avea că președintele
nostru se zbate într-o astfel de suferință…
dar, din instinct, a limitat întâlnirile acestuia cu unele doamne- de exemplu,
cu Ana Birchall. Totuși , să ne amintim
fața lui Klaus cu prilejul ceremoniei
oficiale de la Ateneul Român, la preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene…
multă lume a crezut că n-a dat mâna cu Cioloș
Dacian Julien doar de-al dracului ce e … Aș!
de fapt el nu se putea concentra din pricina unei rochii cu bustul auriu care-i
provoca o spaimă de neoprit! Când a apărut și
Vio în peisaj, Werner pur și simplu a
înghețat și
nu și-a mai putut dezlipi mâna de șurubelnița
pe care o ține în buzunar, așa… pentru control și pentru atenuarea neliniștii
existențiale (că bormașina lui preferată nu a încăput nicicum în
tainițele smoching-ului). Deci, e
boală, nu răutate !
Să vedem așadar ce
zice la manual despre CALIGYNEFOBIE:
„Caligynefobia este o fobie mai puţin cunoscută şi la fel de
bizară ca multe altele. Pentru cei care suferă de această frică iraţională faţă
de femeile frumoase, viaţa devine un adevărat coşmar…. Simptomele variază ca
intensitate. În unele cazuri poate să apară doar o nervozitate în prezenţa unei
femei frumoase, dar în cazurile grave bolnavul va suferi atacuri de panică.
Acestea se manifestă prin crize extreme de frică, pierderea controlului ( …)
creşterea pulsului, transpiraţie, dificultăţi în respiraţie, durere în piept şi
frisoane.”
Acum , că am înțeles
despre ce este vorba, să vedem și cum
se tratează pacostea care a dat peste președintele
nostru:
„Tratamentul variază de la o persoană la alta. Acesta
include medicamente cu rol sedativ şi anti-anxietate, EXPUNERE GRADUALĂ LA
STIMULII CARE PROVOACĂ FOBIA şi terapie cognitivă comportamentală, pentru ca
bolnavul să înveţe cum să reacţioneze la frică.”
Deci EXPUNERE GRADUALĂ… pentru început, aș propune ca Werner să imprime chipul Olguței pe tricoul lui de ciclist, împreună cu
textul „Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Bau-Bau…” . În următoarea etapă mă
gândesc că ar fi bine să comande pentru peretele cel gol din wohnzimmer-ul de
200 de metri pătrați al vilei LAC 3 un
fototapet cu Olguța, explicând la tabla
ANTENEI 3 cum au crescut salariile și
pensiile în România … și dacă, după
toate astea , dânsul tot nu dă semne că s-ar fi vindecat, terapia de șoc cred că ar consta în editarea unor afișe expresive cu OLGUȚA- O CANDIDATĂ LA PREȘEDINȚIE PENTRU LINIȘTEA
DUMNEAVOASTRĂ! pe care să le pună SPP-ul de-a lungul traseului București-Sibiu al tradiționalului convoi prezidențial
de weekend, cu precădere pe Valea Oltului!
Autor: Luminița
Arhire
Sursa: Luminița
Arhire Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu