joi, 1 august 2019

Comunicat de presă - deputat PSD Sorin Ovidiu BOTA



La ghișeele ANAF cetățeanul este umilit de două ori

            Deputatul Sorin Bota solicită Ministrului Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici,   restructurarea ANAF având în vedere harababura care există la ghișeele instituției.
            ”Pentru a afectua o banală plată, cu ordin de plată, la un ghișeu ți se prelucrează datele și la un alt ghișeu ți se face încasarea banilor și astfel reușești performanța să stai la rând de două ori. Obrăznicia nu se oprește aici, de ea au parte și persoanele fizice atunci când spre exemplu trebuie să plătească taxa pentru pașaport. Băncile sunt mult mai eficiente, folosesc un singur operator și la prelucrarea datelor și la încasare. În condițiile în care azi există operațiuni bancare realizate printr-un simplu click, de ce oare Trezoreria și ghișeele ANAF trebuie să îți aplice un tratament de evul mediu pe banii și pe timpul tău?”, a declarat deputatul. Acesta este de părere că preconizata restructurare bugetară trebuie privită cu maximă responsabilitate nu doar ”de ochii lumii”. Sistemele trebuie mult simplificate și eficientizate, aduse în parametrii necesităților actuale ale cetățeanului sătul de bătut pasul pe loc.


           
Cabinetul deputatului


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu