Consilierii județeni
au aprobat în ședința din 25 iulie modificarea organigramei și
a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al
Consiliului Județean Maramureș.
Această modificare a fost necesară ca urmare a stabilirii
unor funcții publice, a unor funcții contractuale, a promovării în grad
profesional superior, respectiv transformarea unor funcții publice și
contractuale vacante.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat în unanimitate. Instituția Prefectului Maramureș a stabilit numărul maxim de 508 posturi
aferente anului 2019 pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Maramureș
și instituțiile publice din subordinea acestuia, indiferent de modul de finanțare, precum și
un număr de 10 posturi pentru implementare proiecte finanțate din fonduri europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu