Colţul specialistului

JOCURI CU CARACTER RECREATIV,

TEHNICI DE ANIMARE A GRUPULUI ÎN ORELE DE JOC ȘI MIȘCARE/ MUZICĂ ȘI MIȘCARE

            Fiecare dintre noi are o amintire speciala din copilărie legată de o anume experiență de joc. Imaginea este descrisă in detalii bogate și vii. Când vorbim despre acele momente plăcute rememorăm sentimente – de libertate, de bucurie și de intimitate cu prietenii. Mulţi dintre noi am avut locuri secrete despre care povestim ca și cum timpul și locurile respective ar fi încă palpabile. Ne amintim suflul vântului, atingerea ierbii, scârțâitul unor scări, mirosul unui pod prăfuit.

Joaca reprezintă o experienţă semnificativă și unică. Oferă satisfacție și plăcere copiilor, o evadare pe care ei o caută cu nerăbdare și una pe care o găsesc captivantă la nesfârșit. Oricine i-a observat pe copii în timp ce se joacă a văzut cât de profund sunt aceștia antrenați în joc și cum iau totul in serios.

            Cercetările arată ca jocul are multe beneficii pentru copii, familie si comunitate. De asemenea, este evident că multe dintre competențele pe care le vizăm a fi atinse la diferite discipline se pot realiza prin conceperea unor activități atractive pentru copii, de fapt niște jocuri, în care noi împachetăm lucruri care altfel ar fi mai greoaie. Maniera integrată de abordare a  obiecte de studiu face posibilă învățarea/consolidarea, prin jocuri dinamice, a alfabetului, cifrelor, denumirii animalelor, fructelor, legumelor etc. Acestea sugerează că accesul copiilor la joc poate:

- să crească stima de sine, respectul de sine și autoconștientizarea;

- să îmbunătățească și să mențină sănătatea fizică și mentală;

- să le ofere posibilitatea de a intra în legătura cu alţi copii;

- să respecte regulile stabilite;

- să le crească încrederea prin dezvoltarea de competenţe noi;

- să le dezvolte imaginaţia, independenţa si creativitatea;

- să ofere oportunităţi copiilor, indiferent de abilităţile pe care le au, să se joaca împreună;

- să ofere oportunităţi pentru dezvoltarea abilităţilor sociale şi de învăţare;

- să consolideze capacitatea de adaptare prin asumarea de riscuri şi provocări, rezolvarea de probleme;

- să înțeleagă ce însemnă să câștige, dar să accepte mai ușor și înfrângerea, ca formă a insuccesului;

- să ofere oportunităţi de a învăţa despre mediul în care evoluează şi comunitatea în care trăiesc.

Dreptul la joacă și la recreere informală, pentru toți copiii și tinerii de până la 18 ani, este reglementat in articolul 31 din Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Guvernul are datoria de a proteja si de a promova oportunități de joacă pentru toți copiii si tinerii.

Sigmund Freud spunea că fiecare copil care se joacă "se comportă ca un scriitor creativ, prin faptul ca el îşi creează o lume proprie, sau mai degrabă, rearanjează lucrurile din lumea sa într-o maniera nouă care îi face plăcere... Scriitorul creativ face acelaşi lucru ca şi un copil care se joacă. El creează o lume a fanteziei pe care o ia foarte în serios şi în care investeşte foarte multă emoţie."

Ca urmare a situațiilor favorabile sau nefavorabile cu care se confruntă copilul în timpul jocului, el va trăi o gamă largă de stări afective – bucurie, tristețe, mulțumire, entuziasm, plăcere. Copilul are ocazia să cunoască aceste stări, să le înțeleagă și să învețe să le controleze, astfel încât să aibă un comportament echilibrat, la școală și în societate.

Societatea în care trăim este predispusă spre sedentarism, iar mulți dintre copii sunt obezi sau cu tendință în acestă direcție. Cunoaștem situații în care părinții își îndeamnă copiii să nu participe la orele de Educație fizică de teamă să nu transpire, pentru ca mai apoi să nu se îmbolnăvescă.  Există un număr din ce în ce mai mare de copii cu grave probleme de concentrare la sarcinile care le sunt impuse, precum și dintre aceia pe care pur și simplu nu îi mai interesează nimic. Creierele lor tinere au primit o așa de mare cantitate de impulsuri de la aparatura care le este “prietenă” ziua și, uneori, noaptea, încât stimulii cu care încercăm noi, cadrele didactice, să îi atragem îi plictisesc. Sunt provocări pentru noi, pentru familii, pentru societate la care trebuie să găsim rezolvări.

            Cercetătorii care militează pentru importanţa jocului pentru dezvoltarea copiilor, sunt îngrijoraţi ca aceştia nu mai au acces la joaca în aer liber, în mediul natural, fără constrângeri şi supraveghere. Părinţii sunt tot mai preocupaţi de siguranţa copiilor, iar acestora le este îngrădită posibilitatea de a experimenta, de a se manifesta plenar în joc, din cauza siguranţei.

Jocul și mișcarea și Muzica și mișcarea, două dintre disciplinele recent redenumite și regândite ca programe, au un numitor comun: MIȘCAREA. Cei ce au gândit aceste două discipline au avut în vedere, în mod sigur impunerea mișcării, deoarece corpul omenesc este conceput pentru a fi în mișcare.

Criteriul care ar da cea mai corectă şi cuprinzătoare sistematizare a jocurilor este criteriul sarcinilor de rezolvat. Clasificarea jocului de mişcare pe baza criteriului sarcinilor pe care le rezolvă prevede:

1. jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază şi aplicative; jocuri pentru alergare; jocuri pentru săritură; jocuri pentru aruncare; jocuri pentru căţărare; jocuri pentru târâre; jocuri pentru escaladare;

2. jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice ramurilor sportive: a. jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive: jocuri pregătitoare pentru fotbal; jocuri pregătitoare pentru handbal; jocuri pregătitoare pentru baschet; jocuri pregătitoare pentru volei; jocuri pregătitoare pentru badminton; b. jocuri pregătitoare pentru gimnastică la aparate (sportivă), acrobatică şi sărituri; c. atletism.

3. jocuri pentru educarea sensibilităţilor motrice şi dezvoltarea calităţilor motrice de bază: jocuri pentru dezvoltarea simţului de orientare în spaţiu; jocuri pentru dezvoltarea simţului ritmului; jocuri pentru dezvoltarea simţului echilibrului; jocuri pentru dezvoltarea vitezei; jocuri pentru dezvoltarea îndemânării; jocuri pentru dezvoltarea forţei;

4. jocuri pentru educarea atenţiei.

Eficienţa jocurilor de mişcare este dată de gradul de realizare a scopului propus, de gradul de implicare a jucătorilor. În funcţie de obiectivele pe care le urmărim, de vârsta jucătorilor şi particularităţile morfo-funcţionale şi psihice; nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice, starea de sănătate; particularităţile de sex (dacă este cazul); condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale de care dispunem, putem selecta şi adapta jocul/jocurile pe care le considerăm potrivite pentru realizarea sarcinilor stabilite.

La finalul fiecărei activităţi care implică folosirea unui joc propunătorul trebuie să facă aprecieri asupra modului în care elevii s-au comportat în timpul activităţii, care vor avea ca rezultat o mai bună coordonare a colectivului de elevi.

,,Muzica este o revelaţie mai mare decât toată înţelepciunea şi filozofia. Muzica este solul în care spiritul trăieşte, gândeşte si creează.” (Ludwig van Beethoven)

            Cât  adevăr exprimă cuvintele celui care vibrează în inimile noastre! Puterea muzicii de a transmite sentimentele oamenilor este de necontestat, de aceea, încă din antichitate, ea a fost folosită în şcoală pentru educarea tineretului.

            Prin excelenţă emoţională, educaţia muzicală captivează interesul copiilor de la cea mai fragedă vârstă, datorită specificului său prin care se adresează vieţii afective a copilului.

            Cercetările muzicale în acest domeniu au ajuns la un stadiu destul de înaintat, chiar dacă exprimă idei diferite. Aşadar, nu prin vorbe despre muzică, ci intrând în ,,lumea muzicii’’, primindu-i chemarea, însuşindu-i limbajul şi redându-l cu acelaşi farmec cu care

l-am primit, aşa trebuie începută şi continuată educaţia muzicală a copiilor. Muzica este un produs artistic. Atunci când ea devine materie de studiu, condiţia este să fie predată în concordanţă cu particularităţile psihice ale elevului şi  să se aplice strategii care să declanşeze starea activă de receptare conştientă a mesajului artistic, devenind astfel ecou al sufletului, act mintal şi afectiv. Disciplina Muzică şi mişcare dezvoltă sensibilitatea, siguranţa de sine, autodisciplina, concentrarea şi relaţionarea pozitivă cu ceilalţi.

            La vârsta de mic şcolar, activităţile muzicale formează impresii, trezesc interesul pentru muzică, contribuie la formarea gustului muzical şi stimulează simţul estetic, imaginaţia şi creativitatea, dezvoltând auzul muzical al copiilor, simţul ritmic şi memoria muzicală. Mişcarea armonioasă ce izvorăşte din ritmul cântecelor pentru copii, favorizează dezvoltarea unei culturi a mişcării. La această vârstă, cântarea este în strânsă legătură cu mişcarea, cele două dezvoltându-se prin efectul reciproc.

            În clasele a III-a şi a IV-a, utilizând repertoriul de prenotaţie din clasele I-II, completat cu cel nou, se trece la etapa scris-cititului muzical, la prima încercare de solfegiere şi recunoaştere scrisă a cântecelor din manual( fragmente cu mici dicteuri ritmice, melodice, melodico-ritmice).

             În cadrul orelor le modelăm copiilor auzul muzical constatat iniţial la ei, le dezvoltăm sensibilitatea, interesul şi puterea empatică muzicală prin cântec( după auz şi solfegiu), joc didactic muzical şi audiţie muzicală. Pentru ca elevii să-şi însuşească mai uşor noţiunile muzicale şi să opereze cu ele, se folosesc diverse jocuri didactice. Se numeşte joc didactic muzical (pe suport muzical sau fără suport muzical) acea activitate ce contribuie la exersarea, consolidarea curriculumului şcolar sau a programei şcolare sau modelează comportamentul elevului în faţa muzicii sau a oricărei sonorităţi din lumea vie ce-l înconjoară pe copil.

Jocurile muzicale se clasifică, în funcţie de mijlocul cu care se combină, în: jocuri cu cântec, jocuri-exerciţiu, jocuri-audiţie, iar în funcţie de elementele muzicii, de deprinderile muzicale ce urmează a fi formate, în: jocuri melodice, jocuri ritmice, jocuri armonico-polifonice.

Jocul cu cântec este „ un cântec simplu, care angajează pe cei mici într-o activitate multilaterală: cântatul în grup, dialogul, mişcările şi gesturile, acompaniamentul ritmic”( Liviu Comes). Elementele de joc înlătură crisparea şi transformă cântatul într-o activitate vie, complexă şi deosebit de plăcută copiilor. Se pot folosi şi jocuri muzicale fără cântec: „Ghiceşte instrumentul”, ”Mergi cum bat”.

Prin intermediul ghicitorilor, copiii descoperă date referitoare la modalitatea de scriere a pauzelor şi a notelor muzicale, precum şi asupra duratei lor. După ce elevii au învăţat şi au înţeles aceste ghicitori, recunosc uşor în exemplele muzicale duratele şi pauzele,  scriu simbolurile grafice ale duratelor muzicale.

Lipsa jocului, sau înlocuirea lui cu ascultarea vorbelor, scrierea şi rezolvarea multor exerciţii monotone, stresul indus cu cele mai bune intenţii pentru creşterea performanţelor duce la blocarea energiilor care susţin dezvoltarea.

Dacă elevii sunt antrenaţi în activităţi de joc muzical acestora li se dezvoltă pe lângă deprinderi muzicale, o serie de laturi ale personalităţii, voinţă, activism, creativitate, sociabilitate care conduc spre o dezvoltare autonomă. Acest lucru se poate realiza rămânând în permanent contact cu ceea ce ne-a dat natura ca prim instrument pentru cunoaştere şi dezvoltare: jocul. Alături de celelalte tipuri de jocuri cu bogate valenţe educative, jocul muzical prezintă o importanţă covârşitoare, întrucât este o activitate care produce satisfacţii şi plăceri, îi atrage şi îi interesează, prilejuind copiilor trăiri emoţionale din cele mai puternice. Jocul ritmic contribuie la dezvoltarea capacităţii de a percepe şi executa diferenţele de durată, de a marca şi recunoaşte structuri ritmice din cântece.

Pentru a determina copilul să efectueze improvizaţii în clasă, este necesar să fie antrenat în diferite activităţi muzicale, în care să se poată manifesta cât mai degajat, întocmai ca în jocurile sale independente.

Improvizaţiile ritmice se pot realiza în momentul când copiii şi-au însuşit duratele pe care le exprimă prin silabele ritmice şi le recunosc sub formă de dictare. De la dictările ritmice se trece uşor la improvizaţii ritmice. De exemplu: învăţătorul bate din palme şi cere elevilor să spună prin silabe ritmice duratele pe care le-au auzit. Un elev care bate din palme o altă formulă ritmică formată din câteva durate aşa cum îi vine în gând, adică ,,spune o ghicitoare”, pe care elevii trebuie să o dezlege.

Cântarea individuală, în mici grupuri, în colectiv, cu asocierea unor elemente de mişcare şi a acompaniamentului instrumental,  interpretarea vocală a cântecelor, cu utilizarea percuţiei corporale,  aplauzelor ritmice, bătutul din picior,  jocurile interpretative muzicale - dialog  solist/cor sau între grupuri, ştafeta, împărţirea sarcinilor şi diferenţierea mişcărilor (cântarea melodiei/acompaniament, ritmul melodiei/măsură),  acompanierea cântecelor cu orchestra de jucării muzicale, percuţia corporală sunt alte modalități de a-i atrage pe elevi către muzică.

Jocul axat pe cântec presupune dinamizarea activităţii prin cântare prin îmbogăţirea ei cu diverse mişcări şi procedee de interpretare:

a. Stabilite prin indicaţii de desfăşurare. Exemple: „Iarnă să te duci cu bine”, „Ghicitorul”, „Hora”, „A-nceput petrecerea”, „Merge barca”, „Alunelul”.

b. Jocuri cu indicaţii de regie. Exemple: „Capra”, „Ursul”, „Sorcova” (din repertoriul folclorului de iarnă), „Grădinarul şi florile”, „La plug”.

c. Jocuri muzicale sugerate de ritm. Exemple: „Lanţul”, „Licuriciul”.

d. Jocuri muzicale sugerate de melodie. Exemplu: „Sultănica” (joc vocal cu tempo de horă)
e. Sugerate de textul cântecului. Exemple: „La pădure”, „De-a ursul şi cerbul”.

În concluzie, putem afirma că jocurile, indiferent de natura lor, sunt  metode cu mari beneficii în educaţia elevilor, mai ales la clasele mici. Alegerea jocului potrivit, la momentul potrivit, lucru ce ține de talentul cadrului didactic și de plăcerea lui de a se juca, pot crește semnificativ randamentul activității didactice, lucru remarcat și de cercetările recente în domeniul educației.

                                            Prof. inv. primar MERCIU DOREL

BIBLIOGRAFIE:

1. Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1976.

2. Barbu, H., Popescu, E. Şerban, F., Activităţi de joc recreativ şi recreativ - distractiv, E.D.P., Bucureşti, 1993.

3. Cârstea, Gh., Programarea şi planificarea în educaţia fizică şi sportivă şcolară, Editura Universul, Bucureşti, 1993.

4. Marolicaru, M., Tratarea diferenţiată în educaţia fizică, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1986.

5. http://www.parents.com/fun/sports/exercise/the-importance-of-play/

6. http://www.playengland.org.uk/about-us/why-is-play-important.aspx

7. Munteanu Gabriela,  ,,Didactica educației muzicale”, Editura Fundației România de mâine, Bucureşti, 2005.
8. Munteanu Gabriela,  ,,Jocul didactic muzical”, Academia de muzică, București, 1997

9. Schiopu Ursula,  ,,Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”, E.D.P., București, 1970, p. 200
10. Vasile Vasile: „Metodica educației muzicale”, Ed. Muzicală, București, 2004;