Cine cu cine nu se ceartă?

 Este mult mai ușor să facem o statistică a celor care se ceartă decât a celor care își dau mâna pentru interesul general. Vedem ce relații sunt între partide cu ocazia negocierilor pentru formarea unei majorități în jurul PNL. Vedem ce relații sunt între instituții. Mai exact, ce relații nu sunt între instituțiile fundamentale.

Dar între partidele care erau ca niște frați siamezi ce relații sunt?

Strâns lipite pe vremea manifestațiilor de stradă, acum între PNL și USR sunt fricțiuni greu de înțeles fără să facem trimitere la interesele electorale. Liderul USR vorbește despre lipeli, despre impovizații, arată că PNL este în imposibilitatea de a forma o majoritate în Parlament. Vedem acum cât se poate de clar că USR într-adevăr vrea alegeri anticipate.

După o săptămână de negocieri încă nu se știe cu exactitate care este poziția USR față de PNL. Nu știm dacă toți parlamentarii USR vor vota guvernul dacă, totuși, se va ajunge la o înțelegere între Ludovic Orban și Victor Ponta.

Dacă partidele care au votat moțiunea vor merge mai departe, are cineva siguranța că va trece guvernul Orban? Nu mai este sigură nici formarea unei majorități pe stânga. Săgețile dintre Ponta și Dăncilă nu sunt de natură să aducă pacea între Pro România și PSD. Dacă parlamentarii Pro România vor vota guvernul s-a cam terminat orice posibilitate de colaborare viitoare între cele două partide atâta vreme cât Viorica Dăncilă rămâne la conducerea PSD. Poate și după plecarea ei nu se va uita trădarea lui Ponta.

Avem, așadar, două perechi de partide ce par ireconciliabile. PNL-USR ar avea nevoie de un mediator. Cine altul ar putea fi decât Klaus Iohannis? PSD – Pro România are, de asemenea, nevoie de un liant. Cine le-ar putea uni? Probabil fostul lider Adrian Năstase.

Nu stau mai bine nici ALDE și PMP, partidulețele care s-au rupt din PNL, respectiv din PDL. Tăriceanu și Băsescu și-au luat câte o feliuță din partidele pe care le-au condus și cu cele cinci procentulețe pe care le au contribuie și ele la tulburarea vieții politice.

Desigur, importanța lor crește atâta vreme cât nu se pot realiza majorități fără ele. într-un fel sau altul, situația se va rezolva de la sine. Dacă nu trece guvernul Orban, va fi desemnată o altă persoană cu formarea guvernului. Tot de la PNL. Poate viitorul premier desemnat va fi mai abil și va reuși să adune voturile necesare.

Dacă guvernul trece lucrurile vor fi și mai încurcate. PNL va fi ținut în frâu din toate direcțiile. în primul rând va fi jucat pe degete de USR. Apoi de Pro România și ALDE. Ca întotdeauna, UDMR va emite pretenții. Dorind să se afirme ca reformator al României, și Klaus Iohannis va pune presiune pe premier și pe guvern. În niciun caz pace nu va fi. Partidele au învățat că dacă pun primari și consilieri peste tot în țară își pot forma structuri teritoriale puternice. Iau drept exemplu PSD. Atâta vreme cât are structuri teritoriale, PSD iese victorios din toate crizele. A căzut guvernul înaintea alegerilor din 2016, partidul a luat un scor uriaș la parlamentare. La fel se poate întâmpla și la alegerile din 2020. Nici nu înțelegem de ce se tot plânge Viorica Dăncilă. Prin căderea guvernului PSD, din opoziție are șansa de a câștiga alegerile de anul viitor.

De fapt, Dăncilă se gândește la soarta ei. După prezidențiale PSD își va căuta un lider puternic. Acesta ar putea fi Victor Ponta? Acesta este planul nu atât de secret încât să nu-l știe fiecare pesedist, fiecare refugiat din Pro România. Poate noului partid i se va schimba numele în PSD Pro România, atingându-se astfel coarda sensibilă a naționalismului românesc. Dar și naționaliștii se ceartă. Să nu anticipăm. Deocamdată să urmărim cine cu cine se ceartă. Pentru ce se ceartă este mai greu de înțeles.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Satu Mare