În perioada 14 – 17 octombrie, se desfășoară evenimentul „Centenar Colegiul Național Gheorghe Șincai Baia Mare”, inițiativă
ocazionată de împlinirea a 100 de ani de la înființarea uneia dintre cele mai prestigioase unități de învățământ
din România.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean
și Consiliul Județean Maramureș,
care prin proiectul de hotărâre adoptat de consilierii județeni, în ședința ordinară a lunii august, a aprobat finanțarea cu suma de 100.000 lei.
„Suntem onorați să
fim alături de Colegiu Național
Gheorghe Șincai la moment de
sărbătoare, cu ocazia aniversării a 100 de ani dedicați performanței actului
educațional. Consiliul Județean Maramureș
a sprijinit mereu instituțiile de învățământ din județ,
fiind unul dintre promotorii învățământului
de calitate. Ne bucurăm să avem în județul
colegii de elită, care prin reușitele
dascălilor și elevilor se plasează în
topul instituțiilor de învățământ din România.” – a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea.
Din programul evenimentului nu vor lipsi mese rotunde,
concursuri, dezbateri, sesiuni de referate și
comunicări științifice, simpozioane, lansări de publicații, expoziții de
machete, întâlniri cu foști absolvenți și
multe alte activități. Tot cu această
ocazie va avea loc și festivitatea de
acordare a numelui „Augustin Buzura” pentru amfiteatrul liceului. g.m.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu