Sâmbătă, 26 octombrie, a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor Maramureş. După ce s-a ţinut un moment de reculegere şi au fost amintiţi scriitorii care au trecut dincolo, de către preşedinta cenaclului Florica Bud: Ion Burnar, Dumitru Iuga, Dumitru Fărcaş, Dumitru Şovago, Dumitru Rusu şi Dragomir Ignat, a citit un grupaj de poezii poetul Mihai Epli.
Ioan Şiman consideră că "ceea ce a citit tânărul Epli este poezie"; Valeriu Sabău crede că "Mihai Epli scrie cu toţi rărunchii, are versuri remarcabile dar are şi mici scăpări, dezacorduri, care deranjează"; Ştefan Herţeg spune că "Epli este un ins foarte interiorizat, dar dacă va sta în preajma unor poeţi consacraţi, va reuşi să se impună ca un poet valoros". Au mai vorbit pe seama celor citite: Toma Gross Rocneanu, Ioan Meteş Morar, Claudia Tomescu, Vasile Bele, Ioan Hada, Gabriela Popiel şi Gelu Dragoş.
În partea a doua a şedinţei, preşedintele Clubului "Spinul", prof. Ioan Şiman a adus un elogiu epigramei, a vorbit despre istoria ei şi şi-a exprimat dorinţa ca tinerii să se îndrepte spre acest gen liric. A recitat apoi câteva epigrame proprii din Antologia Epigramei Româneşti.
Următoarea şedinţă de cenaclu va avea loc peste două săptămâni. GDL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu