miercuri, 23 octombrie 2019

Europa redescoperă trecutul glorios al României



Expoziția „Dacia Felix. The Glorious Past of Romania“/„Dacia Felix. Trecutul glorios al României” a fost deschisă vineri, 18 octombrie 2019, ora 19.30, la Muzeul Galo-Roman din Tongeren, cel mai vechi oraș belgian, în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA.

Expoziția-eveniment dedicată patrimoniului istoric al României, ce reunește 298 de artefacte și seturi de piese antice descoperite pe teritoriul țării noastre, prezentat ca spațiu de interferență al civilizațiilor scitică, greacă, celtică, dacică, getică și romană, va putea fi vizitată până la 26 aprilie 2020. Publicul belgian va descoperi nu doar istoria civilizațiilor antice de pe teritoriul românesc, ci, grație unui documentar-suport realizat de o echipă belgo-română, poate vedea peisaje și locuri fabuloase ale României de astăzi, filmate cu drone și cu camera video la finalul lunii iunie a acestui an.

În prezența a peste două sute de participanți, printre care și Ambasadorul României în Regatul Belgiei, E.S. Doamna Andreea Păstârnac, vineri au luat cuvântul președintele interimar al Institutului Cultural Român, Mirel Taloș, directorul general Europalia International, Koen Clement, directorul Muzeului Național de Istorie a României, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul ICR Bruxelles, Liliana Țuroiu, coordonator general Europalia România, An Christiaens, consilier cultural la Primăria din Tongeren și directorul Muzeului Galo-Roman din Tongeren, Bart Distelmans.

Directorul general Europalia International, Koen Clement, a afirmat că este bucuros că, la a 50-a aniversare, festivalul internațional Europalia are ca invitat o țară europeană mare, cu o cultură bogată, și că entuziasmul publicului invitat la deschiderea oficială preconizează că și expoziția de la Tongeren va avea succes, amintind de numărul impresionant de vizitatori, de până acum, ai expoziției Brâncuși de la Bruxelles.

Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu a subliniat faptul că partenerii belgieni „s-au străduit să facă o prezentare cu totul deosebită unor piese pe care și ei le consideră excepționale“. Directorul MNIR a spus că în expoziție sunt etalate „bijuterii ale coroanei patrimoniului nostru istoric“, amintind de Coiful de la Coțofenești sau de brățările regale dacice de la Sarmizegetusa. De asemenea, a scos în evidență maniera modernă și completă de prezentare a exponatelor, întrucât, pe lângă obiecte, organizatorii au pus la dispoziție hărți, prezentări digitale, atât pentru adulți cât și pentru copii, animații etc.

Considerând expoziția „o fereastră către civilizațiile antice de pe teritoriul României“, președintele interimar al ICR, Mirel Taloș, a evidențiat în mod special moștenirea pe care am primit-o de la romani noi, românii, și întreaga Europă: „Fără Imperiul Roman nu putem vorbi despre Europa, iar trecutul României se intersectează, în toate punctele sau evenimentele majore ale istoriei, cu trecutul Europei. Și, înțelegând contribuțiile populațiilor pre-romane la cultura europeană, vom avea o imagine mai clară a dezvoltării Europei de-a lungul secolelor, pe care ne-o putem imagina ca un arbore cu o coroană bogată, care are una dintre rădăcini în pământul de la nordul Dunării“.

Citând din poetul Alfred de Vigny, directorul ICR Bruxelles, Liliana Țuroiu, a amintit că „istoria este romanul scris de un popor“, și că această poveste trebuie spusă deopotrivă adulților și copiilor, pentru că istoria este un pilon de bază al unei educații moderne. Coordonatorul Europalia România a înmânat distincțiile de onoare, oferite din partea Institutului Cultural Român colaboratorilor care au făcut posibil acest proiect amplu: primarului localității Tongeren, Patrick Dewael, directorului MNIR, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, și directorului Muzeului Galo-Roman din Tongeren, Bart Distelmans.

Organizată de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Institutul Cultural Român (ICR) și Muzeul Galo-Roman din Tongeren, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ministerului Afacerilor Externe, expoziția „Dacia Felix. The Glorious Past of Romania“/„Dacia Felix. Trecutul glorios al României”se dorește a fi un exercițiu de înțelegere a unei civilizații actuale, cea românească, din perspectiva raportării la un trecut comun european.

Selectate și amplasate după un concept al Muzeului Galo-Roman din Tongeren, exponatele provin de la MNIR și de la alte 18 instituții muzeale din țară, care au contribuit la realizarea acestui proiect amplu: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacău; Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud; Institutul de Cercetări Eco-Muzeale – Tulcea; Muzeul Civilizație Dacice și Romane – Deva; Muzeul Județean Satu Mare; Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” – Vaslui; Muzeul Județean Argeș – Pitești; Muzeul Județean Buzău; Muzeul Județean de Istorie și Artă – Zalău; Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș – Baia Mare; Muzeul Județean Mureș – Târgu Mureș; Muzeul de Istorie Turda; Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca; Muzeul Național al Unirii – Alba-Iulia; Muzeul Romanațiului – Caracal; Muzeul Țării Crișurilor – Oradea; Muzeul Județean Ialomița – Slobozia; Muzeul de Istorie Națională și Arheologie – Constanța.

Festivalul EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României, țara invitată de onoare.


                                                                        ICR                          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu