Cel mai ieftin și mai eficient dezinfectant care poate fi făcut acasă se obține din înălbitor de rufe, după cum au spus cei de la Organizația Mondială a Sănătății.
În același timp, însă, vorbim despre o substanță iritantă pentru mucoasa respiratorie și pentru ochi. Așa că trebuie să aveți mare grijă când preparați soluția și când o folosiți pe diverse suprafețe.
Înălbitorul de rufe conține, în concentrație de cinci la sută, substanța activă numită hipoclorit de sodiu. Ca să îl folosiți drept dezinfectant, trebuie diluat: o parte clor, nouă părți apă. Astfel sună recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății.
Cu soluția obținută se pot curăța clanțele ușilor, chiuvetele, peretzii din baie, cheile, preșul de la intrarea în locuintă. De asemenea, puteți pulveriza soluția pe talpa pantofilor, înainte să intrați în casă. Se știe deja că noul virus rezistă pe suprafețe și este ușor de luat pe încălțăminte.
Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog: „Este foarte iritant pentru mucoasa respiratorie, pentru mucoasa conjunctivală, adică exact pentru acele mucoase care sunt țintă, care sunt afectate de virus. Trebuie să curățăm, însă, pentru ca să ne și protejăm sănătatea respiratorie, trebuie să aerisim. În aerul atmosferic care intră în casele noastre nu există riscul să între și un coronaviorus, decât dacă stă cineva în dreptul ferestrei și tușește și strănută exact în casa noastră. Deci este evident o exagerare, o prostie. Și poluarea a scăzut, deci nu ne mai este teamă nici de eventualele gaze toxice”.
Soluția se prepară cu fereastra deschisă, care trebuie lăsată așa cel puțin jumătate de oră. Dezinfectantul obținut este bine să acționeze pe suprafețe 10-15 minute, apoi se șterge.
Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog: „Persoanele care știu că au alergie la polenuri trebuie totuși să fie puțin precaute, mai ales dacă au în jurul casei copaci, flori la care știu că sunt alergice. În rest, deschideți, oameni buni, geamurile”.
Primăvara, în jurul nostru plutesc polenurile timpurii de plop, alun, arin și mesteacăn. Cei care sunt alergici trebuie să țină geamurile închise până la ora 18.00, când pulberea începe să se depună.
Brândușa Petrutescu, medic imunolog: „Trebuie foarte bine aerisit după aplicarea dezinfectantului și ar fi bine să folosim și sisteme de purificare și de absorbție a mirosurilor puternice, cum sunt diverse dispozitive care ne ajută în acest sens. Că dacă ne petrecem majoritatea timpului în interior, trebuie să avem un aer de calitate”.
Nu folosiți în această perioada odorizante de cameră și spray-uri anti-statice pentru mobilă. Nu fac altceva decât să agreseze suplimentar mucoasa respiratorie.
Soluția din înălbitorul de rufe omoară ARN-ul viral, adică informația genetică a virusului, care în celulele umane se divide în mai multe particule virale.
Dezinfectantul nu se lasă la îndemâna copiilor! Nu se combină cu oțetul, pentru că produce gaze toxice. Și nici cu alcoolul sanitar, pentru că se transformă în cloroform.
Soluția se păstrează cel mult patru zile, apoi preparați altă. C.L.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu