Firesc este să ne preocupe starea de urgență din țara în care ne ducem viața. Dar nu uităm că facem parte dintr-un covor în care suntem țesuți cu voia noastră. Mă gândesc în primul rând la Uniunea Europeană. Lumea este cuprinsă de criză, de frică, de boli și de moarte. De care nici Europa nu a fost ocolită. Deci nici România. De aceea am aruncat o privire documentară spre starea Uniunii. Așa am aflat diagnosticul pus de un italian furios: „Uniunea Europeană, ori va soluționa această criză medicală, ori va muri ea.” Italianul se numește Antonio Tajani, fost, până anul trecut, președinte al Parlamentului European, membru al partidului Forza Italia, acum europarlamentar. Profeția tristă a unui oficial european nu mă lasă indiferent.
Profesorul Dan Dungaciu, un politolog în care am învestit încredere, mai ales că l-am cunoscut și ascultat la Colocviile de la Săliștea de Sus, face o fină radiografie a Uniunii Europene în această criză. Am pornit, și eu, de la un gest surprinzător al doamnei Ursula, președinta Comisiei Europene, care la o recentă Conferință de presă a alocat crizei doar un minut și jumătate, fiind iritată că jurnaliștii au pus întrebări pe acest subiect. Vedem cu ochii noștri că fiecare stat a acționat cum a putut și cum s-a priceput. Uniunea Europeană nu a fost proiectată, nici dotată pentru a răspunde la acest gen de provocare. De aceea nu are pârghii adecvate.
Până la coronavirus se vorbea despre Uniunea Europeană în termeni de competență. Acum s-a dat drumul la critici. Se constată că relațiile între state nu au evoluat după cum era înțelegerea. Exponenții interesului național au privit cu prudență spre Bruxelles, care începuse să îngrădească suveranitatea statelor. Chiar s-a apreciat că unele au devenit colonii. Ne aducem aminte că s-a vânturat ideea federalizării Europei, dar s-a lovit de zidul euroscepticilor. De ce nu este Europa o federație? Nu s-a vrut, afirmă profesorul Dungaciu. Statele naționale puternice au blocat federalizarea UE, ea rămânând un instrument extrem de util pentru interesele unor state care nu doreau să poarte răspunderea reală pentru starea Uniunii.
Așa, ea a rămas o carcasă impozantă, complicată, luxuriantă. Solidaritatea a rămas un cuvânt frumos. Statele europene se bucură la fel, dar fiecare se întristează în felul propriu. Am scris de multe ori, și eu, că mă simt european doar în măsura în care sunt român. Nu puteam să mă predau Europei pentru promisiuni. Mai ales că veneau directive discrete care ne îndemnau să renunțăm la valorile noastre. Firesc, ne-am făcut și noi arici, privind mai atent la tradiția noastră. Adică la noi înșine. Vorba profesorului, cine este emoționat când privește steagul albastru cu stele, ori ascultă Oda Bucuriei (Simfonia a IX-a de Beethoven)? Dar când privești tricolorul românesc și asculți imnul național? Răspundeți fiecare!
Nu ne putem schimba mentalitatea în baza unui tratat. Nici nu avem cum. Fiecare cu tradiția lui, fiecare cu istoria lui. Am rămas prizonierii conceptului: unitate în diversitate! Care nu explică prea multe. Ne este invocată America federală. Dar cum s-a format ea? Acum, când un stat este în pericol, guvernul federal se grăbește să finanțeze și să sprijine populația locală. Dar și la noi funcționează un ajutor național. Acum avem probleme cu județul Suceava, ochii guvernului s-au îndreptat acolo. Cum se întâmplă acum în Europa Unită? Vedem cine a sărit în ajutorul Italiei, cea mai lovită țară europeană. S-a ajutat singură. Ba au fost emoționați chinezii și rușii. Înțeleg că fiecare are necazul lui. Dar totuși…
Mi-a venit în minte situația precară a Greciei. Atunci, doamna cancelar Merkel le-a spus grecilor: „noi când mergem la culcare, voi ieșiți în oraș, la cafele.” Acum se vede că statele sunt neliniștite, liderii nervoși, populația dezamăgită și cuprinsă de frică. Ideea Europei federale este o victimă a acestei crize medicale. Pentru o vreme orice discuție pe această temă pare exclusă. Tragismul morților contabilizați, în fiecare zi, e fără precedent. Așa ceva Uniunea Europeană nu și-a închipuit nici în vis. Peisajul european actual este cutremurat. În locul Odei Bucuriei, mai degrabă se potrivește Corul Robilor, din opera Nabucco de Verdi, cântat în aceste zile, pe străzile din Barcelona, de celebrul Jose Carreras.
Rog, acest text să nu fie citit în cheie antieuropeană. Văd multe avantaje civilizatoare în faptul că am aderat la Uniunea Europeană. Este cea mai acceptabilă alianță în vremea de față. La care se adaugă NATO. Dar nu ne putem preface că nu înțelegem pe ce lume trăim. Această criză are ceva particular. Pe termen scurt, ideea lărgirii Uniunii Europene s-a blocat. Se prefigurează noi lideri și noi partide revoltate la orizont. Mai ales în Italia și Belgia. Comentatorii avizați sunt îngrijorați da calitatea unor conducători care gestionează criza. În Europa și în lume. Sperăm să fie, cât de repede, bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu