Rândunica
Săgeată vie-n zbor
pieziș
e rândunica
avântată,
fulg de suiș și
coborâș
topit în cânt e
altădată.
Ce bucurie când
revine
la cuibul cu migală
construit,
semn clar că firea
aparține
elanului spre
înnoit.
M-am întrebat
de-atâtea ori
și-ncă răspuns n-am
dibuit:
de unde-acei
tainici fiori
ce-mpinge la
călătorit
norodul
vestitoarelor?
De unde-apoi
marea-nzestrare
în stabilirea
rutelor
spre-același cuib
din larga zare?
Nu știm și nici că
ni-i sortit
în taina tainelor
s-ajungem,
căci drumul spre
esență-i zăvorât
când inimile ni
le-nchidem.
De-aceea, mică
rândunică,
în inimă eu te-aș
cuprinde,
ca să mă-nveți cum
scapi de frică,
furtuna mării când
te prinde.
De-asemeni, cântul
să mă-nveți,
cum faci când dorul
te îndeamnă,
deși închisă-i greu
să te răsfeți,
c-ăst cuib tot
temniță se cheamă.
Barza
Statuie
caldă-ntr-un picior,
barza-și trimite-n
zări melancolia
din înălțimea
cuibului
și-așteaptă
răbdătoare
întoarcerea
bărzoiului
plecat la vănătoare
de brotaci.
Nu-și face griji de
ordin conjugal,
știindu-și soțul
tandru și fidel
(o mângâie ades cu
ciocul lui de fier
și hrana-n plisc
i-o vâră el),
ci doar visează
și-n vis ea vede
mări nemărginite
urmate de pustiuri
parcă infinite,
pe care an de an cu
stolul le străbate,
atât la dus cât și
la-ntors
când ceasul bate.
Se vede-apoi pe ea
gingașă și naivă,
la primul zbor
pornit cam în derivă,
când toamna rece
le-a pornit din urmă
cu vânturi iuți ce
răsuflarea-ți curmă.
Sleit-atunci, în
mare s-ar fi prăbușit
de-n stol, pe alte
aripi, ea nu s-ar fi proptit...
Își vede puii ce-or
ieși din ouă
și stolul întărit
cu vrere nouă,
de-a duce mai
departe ce fost-a hotărât
de Cel ce
la-nceputuri pe toate le-a făcut.
Dar când, de mult
alean, pornită e să plângă,
cu prada-n cioc
bărzoiul visarea îi alungă;
căci mult mai
important e în prezent a face,
decât regrete vane
ce-n veci se vor petrece...
Sighetu Marmației
George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu