de Gheorghe Pârja
De aproape o lună trăim după rigoarea stării de urgență, întărită de vreo șapte ordonanțe militare. Am cumpănit și eu, ca tot omul atent la viață, că pandemia a cuprins o bună parte din lume, și este serios de luat în seamă. Când viscolul se măsoară cu moartea multor semeni, cu adevărat ne cuprinde teama. Ce face omul când este pândit de marea amenințare? Caută căi de salvare. Numai că ordinul este clar: stați în casă! Dacă ești în exilul asumat, cauți să afli ce se întâmplă dincolo de geamul casei tale. De aici începe marea aventură. În ce știri să crezi? Care sunt cele adevărate? Și care sunt cele mincinoase, că sunt destule. Apoi sunt teoriile conspiraționiste, extrem de tentante în vreme de derută. Am cules și eu câteva știri, multe dintre ele, circulând în spațiul public. Unele se plimbă singure pe străzi, că oamenii stau în casă.
Clasică este povestea că virusul a fost creat în laboratoare secrete din China, ca o armă letală împotriva dușmanilor ei. Noul virus a scăpat în spațiul public tocmai în piața orașului Wuhan. Virusul contemporan a fost un misterios personaj principal, într-o carte apărută în secolul trecut, în anul 1981. Americanul Dean Koontz, autor obișnuit, care scrie cărți de acțiune, vorbește despre o armă biologică. Autorul afirmă într-un pasaj că: „în jurul anului 2020, boala, care se aseamănă unei pneumonii, se va răspândi în întreaga lume, atacând plămânii și tuburile bronhiale și rezistând tuturor tratamentelor cunoscute. Mai derutant decât boala în sine va fi faptul că ea va dispărea brusc, la fel de repede cum a apărut. Va ataca din nou peste zece ani și va dispărea apoi definitiv.”
Coincidența este uluitoare. Numai că simptomele din cartea americanului nu corespund cu cele din realitate. Boala furișată în lume a dat aripi imaginației multor amatori de exagerări. Informațiile false s-au răspândit mai repede decât virusul. Organizația Mondială a Sănătății a simțit nevoia să intervină public pentru a calma epidemia știrilor false. Adică infodemia de pe internet. S-a luat legătura cu Amazon, cea mai mare companie americană de comerț online, care a promis să nu difuzeze materiale care conțin știri false. De când cu această urgență medicală globală au apărut numeroase cărți, care nu se bazează pe date științifice și împrăștie date eronate. OMS a găsit înțelegere la giganții Google și Facebook, care își dirijează utilizatorii către site-urile de încredere ale Ministerelor Sănătății din diferite țări.
Eficiența pare relativă, pentru că sunt platforme cu conținut protejat. Cum a ajuns usturoiul pe masa Organizației Mondiale a Sănătății? În cruciada împotriva știrilor false, OMS a luat poziție față de miturile care înconjoară vindecarea bolii. Așa a răspuns unor întrebări de interes public. Usturoiul este un aliment sănătos, cu multe proprietăți antibacteriene, dar nu există dovezi potrivit cărora consumul lui ar proteja oamenii de coronavirus. Specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății cred că virusul nu poate fi ucis de vremea rea sau de zăpadă. Cum nu are nicio legătură cu uscătoarele de mâini sau lămpile de sterilizare cu ultraviolete. Pulverizarea alcoolului sau clorului, pe tot corpul, nu este o idee bună. Nu există dovezi că animalele de companie pot răspândi noul coronavirus. Cum nu poate fi transmis prin mușcăturile de țânțar. Infecția poate afecta toate categoriile de vârstă. Mai sunt și medicamente utopice, dar în acest domeniu las doctorii să-și dea cu părerea.
Eu doream să atrag atenția că suntem la răscruce de știri. În fiecare moment al informării avem în față două cărări: una bună, vindecătoare, și alta amăgitoare care se înfundă în păduri. Să ne ferim de sfaturile false despre sănătate, de zvonuri privind teoria conspirației, știri imaginare despre originea pandemiei. Un război psihologic, vechi de când lumea, și-a găsit în vremea noastră un nume: fake news! Cum putem alege cărarea cea bună și vindecătoare? Recomandările sunt clasice dar și reale informați-vă din surse sigure, cum sunt cele oficiale, dar și din rețeaua media cu credibilitate probată. Sunt și demnitari care, dispunând de informații credibile, caută căi de netezire a drumului cu bolovani. Ministrul francez al sănătății a fost nevoit să posteze că nu este adevărat că poți să te aperi de virus luând cocaină.
Știrile false sunt o capcană întinsă de unele cercuri care vor să genereze tensiuni, panică și conflicte sociale. Suntem la răscrucea ştirilor. Alegerea cărării folositoare depinde de fiecare dintre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu