Poesis - Mihaela Moisescu

Timpul


Și ceasul bate...bate...bate...
Ne pierdem căutând păcate.
Nu știm să ne oprim în loc
Să ne jucăm în flori de soc
Și nu mai știm de ce fugim
Mereu spre mâine...ne-amăgim
Și căutăm prea mult senzații
Și dăm iubirea în mici rații.
Ce-ar fi dacă ne-am întâlni
Pe-un fir de iarbă?
Chiar? Ce-ar fi?
Să fim un vis de clorofilă
Zidind iubire infantilă!
Să ne-ntâlnim pe o petală
Într-o secundă ancestrală!
Să ne hlizim ca o cerneală
Pe-o foaie albă....milenară!
Să ne oprim pe-o notă caldă
Cuprinsă într-o serenadă!
Și toate astea doar în doi
Ca-n arcă...să fim amândoi!
Prin noi să treacă vag și timpul
Dar să-l oprim...e inamicul
Însângerat de-atâtea zile...
Anii lumină de iubire!
El...timpul...nu mai vrea nimica
Și chiar de-și frânge-n zori aripa
El vrea să știm doar atâtica
N-aduce anul ce-ți dă clipa!