Guvernarea prin lagăr, concept pe care l-am făcut public nu demult a prins și este folosit deopotrivă de politicieni, ziariști și publicul larg. Gesticulația socială prin situații la limită, guvernarea societății prin stări de urgență, excepționale ori sub incidența unor legi pandemice, este prinsă închegat sub cupola necropoliticii. Guvernarea prin lagăr și necropolitica sunt în simbioză.
Termenul de necropolitică a fost lansat de filosoful Achille Mbembe, în articolul “Necropolitics”. Public Culture. 15 (1): 11–40, 2003, apoi prin cartea Necropolitics, Duke University Press, apărută în 2019. Necropolitica este folosirea puterii sociale și politice pentru a dicta cum pot trăi unii oameni și cum trebuie să moară. Mbembe și-a exemplificat teoria cu situații din apartheid, sclavie și colonizarea Palestinei, nu i-a trecut prin minte că necropolitica este o mănușă conceptuală pe situația unei molime planetare, unde cei de la putere au ocazia să folosească frica de moarte ca instrument de guvernare. Dar cine s-ar fi gândit intens și cu seriozitate că un virus ne-ar schimba modul de viață, alții decât scriitorii, producătorii de filme sf și epidemiologii? Terorismul psihologic aplicat de guvernarea din România cetățenilor, programatic sau din cruntă prostie, are toate datele să ilustreze didactic maladia politicii, care este necropolitica.
Prin inducerea isterică a fricii de moarte, prin media, zilnic, în absolut fiecare fibră a societății, n-ai cum să mai vorbești de reacții lucide, de oameni liberi, la nivelul guvernaților. Iar o problemă acută e că se intenționează organizarea de alegeri locale pe 27 septembrie. O să încerc să expun câteva lucruri, neluate în seamă de către politicieni, obișnuiți cu heirupismul și rezolvarea problemelor doar când dau cu capul de zid. Ce se întâmplă cu cei care n-o să meargă la vot de frica contaminării, ei având dreptul de-a vota și nefiind vinovați că au fost căptușiți cu frică? Se va lua temperatura la secțiile de votare? Cum vor vota cei care o să fie depistați cu temperatură? Ori n-o să fie lăsați să voteze, febra nefiind un motiv constituțional de eliminare a dreptului de vot, cu riscul infectării existent? Dacă vor cere urnă mobilă unii care spun că au diferite boli, cum o să intre delegații cu urna la ei dacă n-au certitudinea că nu suferă de Covid-19? Cum vor vota bolnavii cu Covid-19 din spitale? Cine va număra voturile celor cu covid, medicii sau cei din comisiile de votare? Buletinele de vot o să fie considerate material contaminat sau posibil contaminat, de distrus urgent, făcând imposibilă renumărarea, la o adică? Cum se va derula campania electorală, dacă oficial se recomandă distanțarea socială, practică nespecificată în legislația electorală? Cum vor vota cei izolați? Cum se va vota în localitățile posibil carantinate?
În legea așa-zisă a pandemiei, votată recent, s-a gândit careva cum să se procedeze când sunt alegeri pe vreme de molimă?
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu