luni, 27 iulie 2020

COMUNICAT DE PRESĂ




Primăria Baia Mare discriminează copiii cu handicap

Primăria Baia Mare nu vrea să ofere șanse egale copiilor cu handicap pe locurile publice de joacă.
Proiectul de Hotărâre inițiat de Dan Ivan, președintele USR Maramureș, care prevedea instalarea în Baia Mare a 5 leagăne speciale pentru copiii cu handicap locomotor nu a fost înaintat spre aprobare Consiliului Local. Asta chiar dacă, odată cu adoptarea hotărârii, administrația publică ar fi putut beneficia gratuit de 5 leagăne speciale pentru copiii sub 3 ani, oferite de un distribuitor local de echipamente de joacă.

La începutul lunii iunie, am pus pe masa de lucru a Consiliului Local Baia Mare un proiect de hotărâre menit să oprească discriminarea copiilor cu dizabilități din oraș. Proiectul prevedea ca pe raza municipiului să fie instalate, în mai multe zone, leagăne speciale pentru copiii care se deplasează în scaune cu rotile. De asemenea, proiectul prevedea instalarea mai multor leagăne cu protecție specială pentru micuții sub 3 ani. Momentan, Baia Mare are foarte puține astfel de echipamente, lucru care nu mi se pare echitabil.

Consilierii și primarul nu trebuiau decât să aprobe prin vot proiectul pe care l-am înaintat și să-l pună în practică. Cu atât mai mult cu cât la inițiativa mea s-a alăturat și un distribuitor local de echipamente de joacă, care a oferit GRATUIT municipalității 5 leagăne speciale pentru copiii mici.
Nici gratis nu le-au vrut. Proiectul a fost IGNORAT. De ce? Pentru că proiectul vine din partea USR și orgoliul primarului Cătălin Cherecheș e prea mare pentru a pune în practică o idee care nu-i aparține”, a declarat Dan Ivan, candidatul USR PLUS la Primăria Baia Mare.

Nu e prima oară când băimărenii pierd proiecte, servicii sau investiții din pricina primarului în funcție. Marii investitori au ocolit și ocolesc în continuare Baia Mare pentru că li se cere comision pentru orice afacere vor să o facă. Instalarea gratuită a unor table de șah de mari dimensiuni în aer liber nu a fost aprobată pentru că proiectul nu venea de la persoane agreate de actuala conducere a orașului… Și exemplele pot continua.

Baia Mare se va putea dezvolta la fel ca Oradea, Timișoara sau Cluj numai când orgoliile politice vor fi lăsate deoparte, când vom avea o administrație transparentă și credibilă. Când administrația publică va ține cont de interesul cetățenilor, în detrimentul intereselor personale ale baronilor locali.
Alianța USR PLUS Maramureș va schimba optica și dinamica administrației publice, punând băimărenii în centrul serviciilor publice și transparentizând toate deciziile Primăriei Baia Mare și a instituțiilor din subordine.

USR Maramureș



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu