Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică, 26 iulie 2020, 1.120 de noi cazuri de COVID-19. Numărul total al cazurilor înregistrate în România ajunge astfel la 44.798.
Potrivit GCS, până duminică în România au fost confirmate 44.798 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 25.643 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.572 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.120 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 379 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, a transmis GCS.
Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.662. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 351 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.102.901 de teste. Dintre acestea 15.098 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.679 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 6.419 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 20 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 26 iulie.
GCS anunță că 2.062 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.665 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 11.011 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
În Maramureş, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, au fost confirmate 344 persoane infectate, dintre care 12 cazuri noi. 18 persoane au decedat. La decesul numărul 18 este vorba despre o persoană masculină, categoria de vârstă 60-69 ani, comorbidităţi.
În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali au executat, pe raza unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat 82 de misiuni. Cele 107 de efective au procedat la menținerea ordinii și siguranței publice, la verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, la verificarea respectării măsurilor de protecție individuală, respectarea măsurii de carantinare de către persoanele aflate în locațiile declarate. În executarea misiunilor au fost utilizate 34 mijloace de mobilitate. Pe perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional șase persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală stabilite pentru perioada stării de alertă. De asemenea, au fost verificați peste 60 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă. Au fost aplicate, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de 900 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri materiale în valoare de 800 de lei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu