Poesis - Iacob ONIGA

Bocet românesc

Plâng pădurile române,
Plâng copacii retezaţi,
Ţara asta cui rămâne
Dac-om fi tot mai săraci?

Plânge râtul înverzit,
Plânge iarba necosită,
Voi, ţărani, de ce-aţi murit?
C-avem inima zdrobită.

Plânge holda pe hotar,
Plânge grâul, necules,
Şi-mi jălesc al meu amar,
Nu sunt, oare, înţeles?

Plânge mama de durere,
Plânge pruncul nenăscut,
Ţara asta-i o avere
Ce-o aveam, dar s-a pierdut.

Plânge vulturul pe creastă,
Plânge mierla pe câmpie,
Ţara noastră, e a noastră?
Se mai cheamă, ROMÂNIE?

Mi-a rămas, atât, să plâng,
Nici să mor nu am putere,
Păsări nu-mi mai cântă-n crâng,
Doina suferinţei mele.

Toate-s triste şi se sting,
Ca şi lumânarea arsă,
Lacrimi nu mai am să plâng,
Privind ţara, prin fereastră.