UBB va găzdui, în cadrul Turnului Croitorilor, Expoziţia-muzeu «1581 – Universitatea şi Oraşul» şi va organiza seria de cursuri «Studium Generale» a Institutului STAR-UBB. Expoziţia va fi deschisă publicului începând din 1 octombrie 2020 şi va face parte din protocolul academic de vizite la UBB, putând intra şi în circuitul turistic al oraşului.
„Studium Generale este un program deschis comunităţii UBB, dar şi comunităţii clujene, de diseminare a cunoaşterii în următoarele paradigme: multi-/inter-/trans-disciplinară şi citizen science. Cursurile vor fi transmise şi online, transformând astfel Turnul Croitorilor într-un adevărat «Turn al Cunoaşterii»!”, se arată într-un comunicat remis, marţi, de UBB.
Potrivit sursei citate, în 1581, principele Transilvaniei şi regele Uniunii Polono-Lituaniene, Ştefan Báthory, fondează o instituţie de învăţământ superior, numită Academie (Academia Claudiopolitana), cu statut universitar, având dreptul de a conferi titlurile universitare de baccalaureus, magister şi doctor. Academia/universitatea, organizată de iezuiţi, avea un nivel inferior (gimnaziu) şi unul superior (cu două facultăţi, filosofie, urmată de teologie).
„Prin acest demers, UBB se reîntoarce în locurile de început ale Academia/Universitas Claudiopolitana, sigur, în condiţiile în care ne permit evoluţia istoriei şi a prezentului. UBB îşi respectă astfel tradiţia academică începută în 1581 la un capăt al «Uliţei Lupilor» şi continuată (refondată) după 1715 la celălalt capăt, pe locul de astăzi al sediului UBB, tradiţie reflectată în simbolurile sale academice legale. Academia/Universitas Claudiopolitana va fi continuată de instituţii de învăţământ superior incluse în 1872 în Universitatea Maghiară din Cluj (Universitatea Franz Joseph), transformată, la rândul ei, în 1919, în Universitatea Românească din Cluj (Universitatea Regele Ferdinand I), UBB fiind moştenitorul academic şi succesorul legal al Universităţii Ferdinand I. Aşadar, în spiritul de început al Tradiţiei, ne deschidem astfel spre societate (cetate), dar într-o logică modernă a Excelenţei (şi a citizen science)”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Persida RUGU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu