Cu toată pandemia care ne asaltează, anul acesta nu scăpăm de alegeri locale și parlamentare. Cel puțin așa se vede la început de iulie. Campania electorală, suficient de camuflată însă, își face simțită prezența. În neliniștea noastră pandemică, trebuie să ne conturăm opțiunea votului. Nu-i prea devreme nici pentru nehotărâți. Involuntar, ne apare în minte celebra întrebare a personajului domnului Caragiale: “Eu cu cine votez?” După trei decenii de democrație cu mai multe partide, electoratul român este extrem de derutat. Nu vă fie teamă, și în democrații mai consolidate fenomenul este prezent. Dar acum privim în ograda noastră. Tot mai rar aud, în spectrul politic, despre stânga și despre dreapta. Strada românească este plină de termeni politici. Omul din popor, despre care scriam ieri, parcă ar fi știut spusa scriitorului Gabriel Garcia Marquez: “Eu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Eu sunt inteligent.”
Și așa este electoratul; este deștept, acumulează promisiunile făcute și pune votul în urne. Nu doresc să fac lecții de politică, eu sunt jurnalist, dar mi se pare firesc să aduc în discuție ideologia partidelor politice. De ce dreapta? De ce stânga? Originea lor, în formă primară, vine de la Revoluția Franceză. Membrii Adunării Naționale s-au împărțit în două tabere. Pentru a evita ciocnirile fizice între grupări, susținătorii regelui și ai religiei (conservatorii) s-au așezat în dreapta sălii, în timp ce susținătorii revoluției și înnoirii în plan social s-au pus în stânga. Așa am rămas cu eticheta de dreapta și stînga. Astfel, această geografie ideologică a făcut școală în nenumărate țări, și acest vocabular a devenit expresiv în divizarea spectrului politic.
Prin vreme, suporterii dreptei politice au făcut apel la ordine, morală, echilibru și tradiție. Deci principiile după care se ghidează dreapta, sunt cele de morală, familie, ordine. Dreapta este mai pesimistă în raport cu natura umană. În actualitatea politică, liberalii s-ar plasa în dreapta tabloului politic. Doctrinarii susțin că politicește a fi liberal constă în a milita pentru o cât mai scăzută implicare a statului în treburile cetățenilor, dar un liberal susține drepturile fundamentale ale oricărui individ. După carte și doctrină, liberalul face trimitere la dreptul la viață, dreptul la proprietate privată, dreptul la tratament egal în fața justiției, dreptul la exprimare liberă, dreptul la a practica o religie proprie, dreptul de a vota liber. Majoritatea acestor valori politico-juridice sunt consacrate în Declarația universală a drepturilor fundamentale ale omului (ONU) și în Convenția europeană a drepturilor omului (UE). Ele se plasează sub pavăza Constituției în vigoare. Aceste drepturi și libertăți pot fi exercitate de către orice cetățean, fără a fi supuse unui sufragiu popular.
Dar cu ce se ocupă stânga politică? După cum s-a adunat în timp, gândirea politică de stânga este atribuită mișcării reformatoare pentru că militează pentru modernizare, transformarea sistematică a societății și progres social. Din perspectiva Revoluției Franceze, liderii acestui curent s-au lăsat inspirați de filosofii iluminiști. Montesqueu a promovat principiul separației puterilor în stat. Rousseau crede că omul, prin natura lui spirituală, este bun, deci perfectibil. Aripa stângă a spectrului politic s-a preocupat de partidele inerente familiei socialiste. Principiile doctrinare după care se orientează stânga politică: dreptatea socială, egalitatea, libertatea și reforma. Omul de stânga crede în imixtiunea statului în treburile cetățeanului, precum și în sfera economică. Susține proiecte sociale care vizează reducerea șomajului, ajutorul social, asistența socială. Este de acord cu redistribuirea resurselor naționale, cu majorarea impozitului pe profit, ori a veniturilor rezultate din salarii.
Am amintit doar câteva din principiile care ar deosebi stânga de dreapta. Dar panoplia gândirii politice s-a mărit. Acum avem socialiști, liberali, republicani, conservatori, monarhiști. Radicali ori de centru. Ba de stânga, ba de dreapta. Nu este greu de observat, și la noi, că partidele politice sunt inconsistente ideologic. Felul în care sunt privite, ca viziune, ilustrează o precară cultură civică și politică. Ne aducem aminte, când Becali și-a cumpărat partid, a fost întrebat dacă este de stânga sau de dreapta? Răspunsul lui rămâne antologic: „Este de dreapta, pentru că de-a dreapta Tatălui stă Fiul, iar în stânga este Diavolul.” Multe principii s-au topit unele în altele, în funcție de interese. Partidele nu au doctrinari din interiorul lor. Un fost politician îmi spunea că partidele nu sunt pentru cei slabi de înger.
Mulți oameni cinstiți și competenți au fost atrași de firma luminoasă a unor partide politice, ori au fost fermecați de mirajul unor lideri charismatici, și au intrat în partide. Unde au trăit dezamăgiri, demisii sau excluderi. Se pare că meritocrația nu face bine cu viața de partid. Nu coeficientul de inteligență este cântărit, ci altceva cam nedefinit. Cei cu merite și competenți generează conflicte în interiorul partidelor. Am exemple la îndemână. Celebru este cazul istoricului-academician Dinu C. Giurescu. Virusul electoral începe să se vadă. Lumea politică are febră. Se fac calcule pentru cei ce pleacă și cei ce vin. E bine să știm câte ceva despre culorile politice. De aceea am scris acest text. Să fim atenți că pătlăgelele sunt verzi, dar când se coc devin roșii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu