Nume sau numere?

de Gheorghe Pârja 

Despre învățământ se vorbește în șoaptă, crispat politic, sau în nici un fel. Despre educație se formulează păreri fără înțeles profund, se fac experimente, se invocă standardul european. Fiecare ministru a venit cu părerea lui și a plecat fără să lase urme care să-i poarte numele. Nu s-a priceput, doar în câteva cazuri, că nu este suficient să fii un bun dascăl, un activ vector politic, ci trebuie să ai viziune și curaj. Nici nu mai știm ce școală se vrea în România. Repede o să apară de după colț comentatorii, apărătorii modernizării școlii. De fapt sunt apărătorii formelor fără fond. Mă mir că dascălii de calitate, că avem destui, nu vin cu idei suple, rezultate din munca la clasă. Să sugereze căi de urmat. Altfel, suntem la dispoziția unor comisari politici, care pun accent pe nivelarea populației școlare, pe discursuri de comunicare referitoare la plata taxelor, expediere de mesaje, cereri către instituții sau manipularea de tehnică digitală. Este o cale sigură pentru a crea indivizi emblematici pentru starea de confuzie a unei educații precare.

S-a creat un mediu haotic în procesul de educație, în primul rând părinții și elevii impun regulile și structurile curriculare. Dascălul, cel priceput, este a treia roată în mecanism. Cu tot respectul pentru democrație, dar învățătorul și profesorul stau în fața clasei, ei dețin taina educației, a cunoștințelor. Am în față scene ciudate, când oameni au centrul de greutate în afara lor, devin videoclipuri, cifre și ambalaje. Acum, în criza asta pandemică, haosul este la el acasă. Când este vorba de boală, nimeni nu-și asumă răspunderea. Este o bâjbâială dureroasă. Școala trebuie să înceapă, că salturi mari în educație nu sunt recomandate. Toată lumea dă sfaturi, se plasează răspunderi la primării și alte unități scolare și medicale. Se așteaptă o minte salvatoare, lucidă, folositoare pentru educație în aceste momente de cumpănă. Cei mai îngrijorați sunt părinții, care vor să-și protejeze copiii de amenințarea bolilor, dar și vor ca odraslele să învețe carte.

Mama unei fetițe, care trebuie să învețe a scrie, se întreabă: cum se poate deprinde rotunjirea literelor după varianta online? Cu aceleași sentimente sunt și profesorii cărora le pasă de învățământ. Cum spuneam, avem și asemenea devotați! Recent, am citit un articol ca un strigăt de îndreptare a învățământului gimnazial. Este îngrijorarea unei profesoare de limba și literatura română, cu opt ani de experiență la catedră. Vechimea ei în muncă este invers proporțională cu numărul de reforme din procesul educativ. Deplânge programele care și-au redus serios conținuturile din care lipsesc criteriile ordinii logice și cele tematice. În primii ani de gimnaziu, spune profesoara, elevii învață să comunice, dar nu au ce. Un alt eveniment este introducerea testelor PISA. Manualul după care se învață limba și literatura română se numește limbă și comunicare. Unde este limba română? Apoi subiectele sunt atât de simple încât i se par cadrului didactic „instrument de verificare a stadiului de tâmpire, nu a stadiului de dezvoltare. Chiar și cei mai slabi elevi, dacă au o fărâmă de sinceritate, pot confirma lipsa complexității cerințelor.”

Apoi, elevii învață că istoria nu este o știință. Ne aliniem standardelor europene, se zice. O altă așa zisă modernizare este introducerea codurilor. Elevii care au susținut examenul de evaluare și cel de bacalaureat au fost niște coduri. Deși părinții și-au dat consimțământul ca să se folosească numele și prenumele elevilor, ei au devenit numere. Au devenit coduri. Mi se pare că este un atentat la identitate. Dar profesoara merge mai departe cu comentariile: „De ce se întâmplă așa ceva? Pentru a ascunde prostia! Care sunt efectele unei asemenea decizii? Discriminarea celor deștepți, frustrarea elevilor capabili, depersonalizarea, dezumanizarea, promovarea minciunii.” Da, omul deștept are nevoie să se știe apreciat cu nume și prenume, nu să se ascundă după un număr. Este o descurajare pe față. Elevul, când tocmai are nevoie de apreciere, află că nimeni nu este interesat de rezultatele sale. El este un număr, un cod, cel mult ajută la statisticile de promovabilitate.

Codul Civil prevede că „orice persoană are dreptul la un nume.” Numele este principalul atribut de identificare a omului în societate, în istorie. Înlocuirea numelui cu numere este prima formă de sfidare a demnității umane, a ființei umane. Ce atribute se protejează dacă se substituie numele cu o cifră? De când este, omul a deprins cuvântul, graiul articulat, el a avut un nume. S-a individualizat prin nume și prenume. Omul fără nume nu este om. Mai rău decât roboții. Să se revolte părinții care au dat nume pruncilor, și sunt consemnate în actele de stare civilă. Se vor boteza copiii după sistemul numeric? Sper că este o rătăcire a unor minți oxidate prea devreme. Mă simt dator să spun numele profesoarei: Alexandra Florina Mănescu. Articolul ei a fost găzduit de revista „România literară,” din 7 august, 2020. Citiți și comentați. Eu semnez cu numele meu.