Pentru omul normal care încă mai are o brumă de rațiune, lumea de azi devine din ce în ce mai sufocantă. E limpede că tot ce mișcă e controlat, că o masă gelationoasă, aflată în subterane, dirijează absolut totul, că lumea urmează o traiectorie dubioasă s.a.m.d. Poate că, fiind conștienți de tragismul vieții, ne-am putea împăca în final cu acest destin implacabil.
Niciodată lumea nu a fost un tărâm în care să dorești să trăiești veșnic. Ba au fost molime, ba războaie, ba conducători ticăloși, ba jaf, umilințe și atâtea alte și alte nenorociri. De fiecare dată însă în istorie au existat oaze de speranță. Ba un rege mai blând, care căuta să-și ridice poporul, ba o zonă mai fertilă și mai ferită de nenorociri, ba civilizații care promiteau etc.
Disperarea pe care o simte omul contemporan e una aparent ilogică. Un agent al sistemului te-ar putea întreba cu exasperare histrionică: „Ce mai vrei, omule? Ai o casă în care stai și nimeni nu te amenință că ți-o dărâmă. Ai mâncare câtă vrei și pe alese. Dacă ai chef de fructe exotice le ai la câteva străzi distanță, mirodeniile care altă dată costau o avere, azi le ai la prețuri derizorii. Mănânci mai multă proteină animală decât toți ceilalți înaintași ai tăi la un loc. Te poți plimba în lume. Dacă nu-ți place aici, poți merge oriunde vrei tu împreună cu familia și nimeni nu te poate opri. Ce mai vrei?”. E retorica tipică în capcanele căreia pică 80% dintre cei care o ascultă. Ea e plină de minciuni, dar mai nimeni nu le mai percepe.
Ai o casă? Probabil te iluzionezi că o ai, dar de fapt nu-i a ta. Dacă vei studia atent vei vedea că ea, în realitate, e a statului. Tu, pentru proprietatea care aparent îți este garantată, plătești o taxă sub forma impozitelor pe proprietate. Nu plătești taxa, în final ți se ia proprietatea și gata. Și aceasta nu-i singura cale prin care-ți poți pierde bunurile. N-au trecut decât optzeci de ani de la ultima naționalizare. Asta te obligă să nu uiți că ea poate reveni oricând! În ceea ce privește disponibilitatea produselor alimentare așa e, ele sunt disponibile, dar sub formă de otravă. Hrănește-te cu ceea ce-ți dă industria alimentară și ai rețeta unei vieți de lungi suferințe induse de diversele boli cronice pe care le vei face. În ceea ce privește plimbările, din nou, așa e, dar problema vine din pustiul pe care-l constați când călătorești. În alte vremuri, când călătoriile erau infinit mai scumpe și mai lungi decât acum, câștigul pe care-l aveai era unul de necontestat. Oameni noi, obiceiuri necunoscute, înțelesuri pe care nu aveai cum să le atingi altfel. Acum călătoriile îți dau doar posibilitatea de a constata cu amărăciune că lumea e identică peste tot. Atât la suprafață cât și în interior. Peste tot aceleași mall-uri depersonalizate, aceleași mărci fabricate, aceleași produse fake. Și aceiași oameni avizi după bani, orbiți de strălucirea lor înșelătoare. Singurele elemente care fac diferența sunt cele ale trecutului, dar exasperarea e și mai mare atunci când constați că toate acele minunății care sunt dovada unui spirit aprig, creator sau disciplinat sunt moarte. Că în oamenii prezentului nu a mai rămas nimic din acea moștenire.
De fapt aici era punctul la care doream să ajung. În toate vremurile a fost rău, dar speranța nu a murit deoarece existau oamenii. Aproape fiecare om avea în el o doză de normalitate. Îi spuneai aproapele tău deoarece îl simțeai aproape. Acum lucrurile s-au schimbat radical. Aceeași ticăloșie conduce lumea, doar c-o face într-un mod ascuns. Mai mult, parcă printr-o vrăjitorie, a făcut în așa fel încât lucrurile să se schimbe la suprafață. Totul pare a fi din paradis. Însă de fapt totul e un infern. Ei bine, în această realitate mincinoasă, exasperarea celor care mai gândesc vine din constatarea că „aproapele” nu mai e aproape, ci s-a metamorfozat într-un dușman. Având o brumă de normalitate nu poți să nu te întristezi văzând cum oamenii înghit pe nemestecate temele cele mai ilogice. Sunt în stare să te lichideze dacă nu accepți că anormalul e normal. Dac-ai auzi-o din gura unui anormal i-ai acorda circumstanțe, însă ideologia otrăvită a ajuns să fie răspândită fix de cei care-i sunt victimele.
Te uiți cu groază văzând cum cei acuzați că în urmă cu mai multe generații au fost asupritori, ei înșiși se acuză, cer să fie flagelați. Și asta nu dintr-un spirit exaltat religios, ci doar pentru „a fi în trend”. Nu mai e mult până când vor cere să fie lichidați definitiv doar pentru vina că au avut strămoși.
Iată lumea cea violentă cu care are a se lupta un om normal. O lume radicală în care aproapele – cel care i-a fost toată istoria alături – s-a transformat în spion, cenzor și torționar. Într-un fel în asta constă răul lumii: dacă înainte răul era asociat unei mase restrânsă de indivizi, acum a năvălit în lume și a cucerit majoritatea covârșitore a oamenilor. De-aceea pământul se transformă, pe zi ce trece, într-un tărâm din ce în ce mai asfixiant.
În cazul în care rezonați cu cele scrise în acest mult prea lung strigăt de furie, căutați să vă cultivați puritatea și s-o țineți ascunsă de dușmanul exterior care, iată, a ajuns să fie omniprezent. În caz contrar, nu vă obosiți să mă înjurați deoarece am pielea tăbăcită și nu mai simt. Încordați-vă însă să constatați că, până la urmă, de pierdut voi veți fi cei care veți pierde tot. Absolut tot! O să vedeți că așa va fi, dar pentru voi va fi deja mult prea târziu.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu