vineri, 21 august 2020

E D I T O R I A L


De la poezia ”Sergentul” de Vasile Alecsandri la ora de educație sexuală în programa școlară!

În ultimii ani, învățământul din România s-a schimbat foarte mult în direcția desprinderii de un model clasic de educație. Programele școlare s-au schimbat gradual într-un mod radical, iar teme de istorie națională sau ale literaturii române pur și simplu au dispărut. În general educația patriotică, textele literaturii române clasice au fost eliminate, introducându-se noi materii, ca educația civică europeană ideologizată și cea sexuală. În general se preferă, ca în perioada URSS, eliminarea materiilor care se bazează pe rădăcinile, ierarhiile și tradițiile educaționale pentru a fi înlocuite cu direcții noi, care nu au nicio legătură cu identitatea și educația clasică. Se repetă mancurtizarea, ceea ce critica Cinghiz Aitmatov în romanul ”Vaporul alb”. E o politică intenționată de diluare a identității pentru ca elevul să devină un cetățean european fără o legătură originară cu comunitatea locală și națională. Zilele trecute m-am întâlnit cu niște tineri care nu cunoșteau texte literare clasice românești pentru că de mulți ani nu se mai fac acestea la școală. Erau mai informați despre un scriitor post-modernist din Germania decât despre Vasile Alecsandri. Un singur tânăr știa de poezia ”Sergentul” învățată de la tatăl său care o recită în anumite momente emoționale. S-a ajuns în România europeană ca în perioada fanariotă, în care tinerii află de texte literare și cronici de istorie națională de la părinți, într-un mediu privat, pentru că la școală se învăța în grecește despre istoria imperiului otoman, atunci, azi despre federația europeană. 
Credeți-mă și azi îmi dau lacrimile când citesc poezia ”Sergentul” de Vasile Alecsandri, pe care am învățat-o pe de rost în clasa a cincea, când profesorul ne-a predat-o din manualul de literatura română cu căldură și empatie.
”Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
„Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!”
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămaşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea „Sfântul Gheorghe” ş-a „României Stea”.
Se promova eroismul și patriotismul țăranului român ca bază funciară a educației civice de construcție a unui stat modern care și-a câștigat independența cu arma în mână. Așa s-a făcut România mare, nu cu texte ideologice și propagandistice. Eroismul acestui țăran român a fost salutat de un colonel ce conducea un regiment de cavalerie, când a văzut pe pieptul soldatului valah strălucind ”Crucea Sfântul Gheorghe”. 
Ofițerii ruși salutau cu respect eroismul țăranului român.
”Când crucea „Sfântul Gheorghe” pe sânul lui o vede
Ş-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el
Şi-i zice cu blândeţe: „De unde vii, străine?”
„Vin tocmai de la Plevna.” „Cum e acolo?” „Bine.”
„Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-a dat?”
„Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împărat.”
„Dar pentru care fapte?” „Ştiu eu?… Cică drept plată
Că am luat eu steagul reduţei… şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şant…”
„Dar ce rang ai, voinice?” „Am rang… de dorobanţ!”
Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, dă un ordin… Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trăgând al lui picior.”
Poezia a fost compusă de Vasile Alecsandri la Mircești în decembrie 1877, înainte să cadă Plevna.
După noua programă pregătită de Ministerul Educației istoria, româna, latina , muzica și educația religioasă vor fi eliminate treptat, fapt ce a indignat Academia Română. Acest for important al națiunii consideră că diminuarea numărului de ore de ştiinţe, inclusă în cele patru variante ale planului cadru pentru învăţământul gimnazial redactate de specialişti din Ministerul Educaţiei, compromite „competitivitatea înaltă”, într-un context global în care domeniile ştiinţelor de vârf constituie motorul economiei mondiale.”Academia Română a luat act de recenta publicare a celor patru variante ale planului cadru pentru învăţământul gimnazial din România redactate de grupurile de lucru ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Constatăm cu surprindere şi cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătăţirea numărului de ore (de la două la una pe săptămână) pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie şi biologie, precum şi eliminarea completă a limbii latine şi a orelor de dirigenţie („dezvoltare personală”). Orele de educaţie muzicală, educaţie plastică şi religie rămân şi ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât aşezate la locul care li se cuvine”, se arată într-un punct de vedere al Academiei pe această temă.
În document, semnat de Biroul Prezidiului acestui for, se reaminteşte că în februarie 2016, Academia Română şi 500 de membri ai comunităţii academice au făcut apel la Ministerul Educaţiei să nu elimine limba latină şi să nu reducă numărul de ore de istorie şi limba română din planurile cadru ale învăţământului gimnazial. „Venim, aşadar, şi acum să reamintim că reducerea numărului de ore de istorie şi geografie şi eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar şi a stimei de sine ca români şi europeni. Fără conştiinţa rădăcinilor, a istoriei şi a trunchiului lingvistic şi civilizaţional latin comun împărtăşite de români cu celelalte naţiuni europene, poporul nostru va fi lipsit nu doar de reperele care îi asigură stabilitatea naţională, ci şi de elementele care îi facilitează aderarea la Uniunea Europeană ca spaţiu cultural şi de civilizaţie. Cultura generală, aceea pe care şcoala are menirea să o formeze, nu este altceva decât cultura comună, împărtăşită de toţi membrii unei anumite societăţi, iar societatea românească are în comun cu multe alte societăţi europene tocmai această întemeiere latină – istorică, civilizaţională – a identităţii noastre”, arată Academia.
Viitorul care se pregătește, din păcate, elevului român este educația sexuală și cea civică, o pastișă propagandistă ideologică marxizantă. Dacă nu se învață poezia ”Sergentul” de către tinerii României, atunci vor ști doar despre culisele sexului de la Bruxelles, devenind cetățeni perfecți ai unei brave noi lumi, de consumatori perfecți pentru marile corporații în care vor ști mai mult de Robert Schumann decât despre Vasile Alecsandri sau Mihai Eminescu. Educația clasică oferă conținut și oferă inteligență unui bun cetățean român și european.

Ionuț Țene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu