Academia Română consideră că diminuarea numărului de ore de ştiinţe, inclusă în cele patru variante ale planului cadru pentru învăţământul gimnazial redactate de specialişti din Ministerul Educaţiei, compromite “competitivitatea înaltă”.
Aceasta, apreciază academicienii, într-un context global în care domeniile ştiinţelor de vârf constituie motorul economiei mondiale.
“Academia Română a luat act de recenta publicare a celor patru variante ale planului cadru pentru învăţământul gimnazial din România redactate de grupurile de lucru ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Constatăm cu surprindere şi cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătăţirea numărului de ore (de la două la una pe săptămână) pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie şi biologie, precum şi eliminarea completă a limbii latine şi a orelor de dirigenţie (“dezvoltare personală”). Orele de educaţie muzicală, educaţie plastică şi religie rămân şi ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât aşezate la locul care li se cuvine”, se arată într-un punct de vedere al Academiei pe această temă.
Adio, “floare de latinitate”!
În document, semnat de Biroul Prezidiului acestui for, se reaminteşte că, în februarie 2016, Academia Română şi 500 de membri ai comunităţii academice au făcut apel la Ministerul Educaţiei să nu elimine limba latină şi să nu reducă numărul de ore de istorie şi limba română din planurile cadru ale învăţământului gimnazial şi au găsit atunci la Ministerul Educaţiei “parteneri de dialog real, deschişi argumentelor”.
“Venim, aşadar, şi acum să reamintim că reducerea numărului de ore de istorie şi geografie şi eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar şi a stimei de sine ca români şi europeni. Fără conştiinţa rădăcinilor, a istoriei şi a trunchiului lingvistic şi civilizaţional latin comun împărtăşite de români cu celelalte naţiuni europene, poporul nostru va fi lipsit nu doar de reperele care îi asigură stabilitatea naţională, ci şi de elementele care îi facilitează aderarea la Uniunea Europeană ca spaţiu cultural şi de civilizaţie. Cultura generală, aceea pe care şcoala are menirea să o formeze, nu este altceva decât cultura comună, împărtăşită de toţi membrii unei anumite societăţi, iar societatea românească are în comun cu multe alte societăţi europene tocmai această întemeiere latină – istorică, civilizaţională – a identităţii noastre”, arată Academia.
Potrivit documentului, ciclul gimnazial este cea mai importantă etapă a consolidării acestei culturi generale, este etapa situată între primii paşi ai alfabetizării şi deprinderii operaţiunilor elementare în primii ani de şcoală şi specializarea începută odată cu intrarea în liceu, (…) chiar şi din acest punct de vedere, al culturii generale, al culturii împărtăşite de toţi, al culturii liant societal, fiind “greu de înţeles reducerea orelor de istorie, limbi străine, fizică, chimie şi biologie în gimnaziu”.
Autor: Laurențiu Mușoiu
Sursa: România liberă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu