Cu fiecare clipă care trece prin
scurtimea vieţii noastre pierdem o fărâmă din veşnicitul timp, ca să primim în
schimb o altă fărâmă goală şi seacă, pe
care va trebui s-o umplem cu toate câte le-am adunat în noi ca să o facem
urcătoare spre mărire, sau scoborâtoare spre întoarcere în cele vremi de-acum apuse. Şi nu ştiu cum se face, dar de
la un timp s-au tot înmulţit scoborâtoarele
clipe din vieţuirea noastră în huma acestor locuri frumoase, bogate,
îndestulate de Domnul cu de toate cele trebuincioase a ne face un trai bun,
lung şi fără griji.
Şi mă întreb atunci, aşa cum de
bunăseamă vă întrebaţi şi domniile voastre, cum se face ca având atâtea
bunătăţi să nu ne înălţăm mereu spre fală şi mărire, ajungând acum să coborâm
din zi în zi în ruşinoasa şi umilitoarea noastră existenţă? Să ai bogăţii cât nici visezi, gând scăpătat în minţile tinere, vrednicia înaintemergătorilor şi câte
altele din care ţi-ai putea face aici raiul cel lumesc şi tu să te afunzi în glodul nevolniciilor
tale, asta chiar că nu mai e de înţeles. Este poate blestemul nostru adamic
primit atunci când, având de toate în această lume, ne-am lăcomit, îndemnaţi de
un drac uneltitor, să mai vrem şi altceva ce ne era oprit prin poruncă divină.
La fel ca atunci şi astăzi, încălcând poruncile date care se vor a ne feri de
păcatul lăcomiei, urii, trufiei, trădării, setea de putere şi câte altele, noi
, nevrednicii mişei, nu ne-am lecuit încă de toate astea, întinându-ne mereu şi
mereu în nevolnicia noastră cu toate cele care provoacă semenilor noştri
durere, umilinţă, înjosire, sărăcie, neîncredere şi câte altele care ne
învrăjbesc vieţile.
De unde ne vin toate astea? care este izvorul întinător al vieţii
noastre? Simplu, toate ne vin de la aceia pe care noi şi nu alţii, i-am ales să ne conducă destinele, pe
care i-am crezut exemple şi modele de urmat, dar care ne-au înşelat
aşteptările. Iar dacă acolo sus, la vîrful puterii se fură, se trădează pentru
câţiva arginţi sunători, se rotunjesc repede şi fără frică averi ameţitoare,
nemuncite, fără ca cineva să de-a socotelă pentru asemene mârşăvii, apoi boala
aceasta se întinde ca pârjolul până la ultimul om, stricându-se tot rostul
clădit cu atâta trudă în milenara noastră existenţă.
De peste 30 de ani de când
interesele mai marilor acestei lumi ne-au scimbat destinul, făcându-ne să
credem că lumea nouă care va veni va fi numai lapte şi miere, conştiinţa
noastră s-a schimbat profund. Am lăsat
de-oparte valorile, principiile, normele cele bune şi sănătoase pe care le-am
dobândit din moşi-strămoşi ca unica
şi cea mai de preţ comoară, adoptând altele noi care ne-au dezumanizat,
ne-au golit de conţinut, ne-au învăţat că numai noi contăm în această lume şi
pentru asta putem trece peste ceilalţi fără să ne pese de ei, că banul, averea
şi puterea sunt singurele care contează în această viaţă, singurele care
rezolvă tot şi toate. Se fură cât nu s-a
furat în toată existenţa noastră, se urăsc oamenii între ei purtându-se
unii pe alţii prin procese interminabile, se omoară din te miri ce, gaşca, clanurile mafiote fac legea după
cum le dictează interesele, autoritatea
statală e slabă ca mâna de femeie, talerul dreptăţii nu se mai înclină în
partea adevărului ci în cea a banului,
ţara se topeşte în neputinţă şi deznădejde, duşmanul cel viclean e mai
puternic ca oricând nefăcând nici un efort pentru a ajunge aici, îndeajunsă
fiind trădarea cea ieftin a semenilor
noştri. Nu e departe clipa când toate aceste se vor răzbuna pe noi cu vârf
şi îndesat, când toţi, fără deosebire,
vom plătii pentru nelejuirile şi trădările făcute.
Banul şi trufia cea fără de margini ne-a luat
minţile şi ne subjugă vieţile, deşi ştim că nimic din ce-am agonisit aici nu
vom lua cu noi pe lumea ce-a promisă. Ne-om
vrednici a mai rămâne o clipă în neuitarea semenilor noştri doar dacă am
fost buni, cinstiţi şi răbdători, cu
dragoste de neam şi ţară, învredniciţi în fapte mari şi plăcute. Toate acestea ar trebui să le facem în fiecare
clipă, îndestulându-ne viaţa nu cu averi materiale ci cu aurul comorilor spirituale, cele singure care dau putere
înmiită şi mărire binemeritată omului. Doar aşa păcătoasele timpuri pe care le
trăim acum se vor putea preface în timpuri fericite şi îndestulătoare pentru
noi toţi.
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu