DOINA BÂRCĂ - POEMELE DORULUI

 

(semnal editorial; autor Vasile Bele)

 

Alungă focul credinței

Doamne, cu puterea Ta

Și lasă loc biruinței,

Oamenilor din ,,turma", Ta!

Să avem mărinimie

Și credința-n cele sfinte,

Să trăim în armonie

Și să Te iubim fierbinte.

Să ne mântui de durere

Și de rele să ne mântui

Și de boală și de plânset,

Să avem pace în suflet!

Fă-ne să vedem, o, Doamne,

Noru-acela aurit,

Pe care nu ai odihnă,

Că ai ,,turma" de păzit.

Vrednici că să fim.de Tine

Și puternici și miloși,

Ca în zelul nostru mare,

Să devenim credincioși.

Poezia se numește Rugăciune, și face parte din volumul Poemele dorului, autor Doina Bârcă, despre care cu o imensă bucurie, vă mărturisesc că l-am primit ca dar, zilele trecute, când am răspuns invitației de a fi prezent la București, în cadrul ședinței de Cenaclu ,,Literar ing", la lansarea revistei literare „Amprentele sufletului", coord. Eugenia Enescu Gavrilescu.

A fost o binecuvântare pentru noi, cei prezenți. Întâlnirea chiar a fost una de suflet, punându-și și la propriu, dar și la figurat, amprenta asupra sufletelor noastre. Am cunoscut, în acest context, oameni minunați, tot așa, veniți din diferite colțuri de țară și de lume. Din Spania, special pentru acest eveniment, a fost prezentă Violeta Andrei Stoicescu, de exemplu. Lume bună, oameni de litere, de o sensibilitate aparte, toți cei prezenți, dornici de o întâlnire literară, de care, în ultima vreme, datorită stării pandemiologice, nu știu câți și cât ne-am putut bucura. Eu cel puțin am tânjit după o astfel de întâlnire. Și că mine mulți, precis! Nu a contat oboseala drumului, sau efortul!

Împreună cu poetul popular Nelu Danci, am urcat în tren și „duși am fo!", vorba ardeleanului. Repet, bucuria a fost pe măsură, gândindu-mă că am întâlnit aici oameni extraordinari. Chiar a fost o întâlnire literară de suflet. Președintele Cenaclului ,,Literar ing", București, poetul, scriitorul, editorul Nicolae Vasile - în dublă calitate, inclusiv cea de gazdă - de o finețe aparte. S-a observat acest lucru din prima clipă, motiv de a mulțumi și în acest moment, pentru bucuriile dăruite.

Chiar dacă luna august, înseamnă pentru multă lume „luna concediului de odihnă", noi am dovedit contrariul. Participanți - câțiva zeci de persoane și personalități ale literaturii contemporane românești. Oameni, distinși și prețioși, care știu ce înseamnă calitate literară, exprimată prin cuvânt. Le mulțumesc pentru această minunată lecție literară primită aici, la București. Deocamdată atât, aici, despre ședința de Cenaclu, pentru că pregătesc un semnal editorial complet.

Acuma, aici, vreau să semnalez editorial, repet, volumul de versuri, semnat de către Doina Bârcă, Poemele dorului, apărut Semne, 2014, București, 106 p., ISBN 978-606-15-0519-7, primit de la autoare, cu „dedicație și iscălitură". Vă prețuiesc și vă respect, mulțumindu-vă din adânc de suflet.

Mărturisind, cu seriozitate absolută, redau în totalitate acest gând al poetei, pentru că prea mi-a plăcut și m-a sensibilizat: „Mă simt o statuie vie pe care sculptorul VIAȚA o modelează în mod deosebit din doi în doi ani (mai ales în ultimii 14). Dar, indiferent cât de dureros ar face asta, îi voi spune cu mare drag și în ultima secundă cât de mult o iubesc!", (p. 4), iar, pe coperta 4 spate, Romanița Maria Stentel, continuă șirul mărturisilor, afirmând: „Mărturisire: Doina Bârcă e poezie! Ea degajă în jur armonie ... calm, culoare, ritm, toate senine. Ca reporter am investigat și descoperit aceste calități citind poemele ei prezentate în cenacluri și apoi în volumul ei de debut 《Scrinul cu sentimente》. Peste toate versurile Doinei am găsit frumusețe și melodie - firicel de cântare - cum firesc era să le fi zămislit cea cu nume de melos popular: Doina".

Sunt mai bogată decât cerul,

Eu pot să spun băieții mei,

Că cerul are un Luceafăr,

Dar eu am doi: pe voi,

poezie, catren, Băieților mei, din prezentul volum, (p. 15), cu atât mai mult cu cât acest volum este dedicat „băieților mei, Marius și Cezar, nepoatei Maria, părinților mei (care nu mai sunt) și comunei mele Cervenia", (p. 4).

Superbă dedicație. De suflet. Iată un exemplu de om, Doina Bârcă, un model distins și valoros, care nu-și uită neamul și nici rădăcina. Splendid! Chiar găsim, între poeziile propuse în acest volum, Destăinuire Cerveniei, (p. 18-19), din care vă propun un mic fragment, lăsându-vă dumneavoastră bucuria lecturării întregului poem:

Cervenia vin la tine,

Că nu știu ce e cu mine ...

Merg pe drumul de pământ,

Dinspre Vedea și îți cânt,

Că și Vedea m-a citit,

Cu apa ei de argint,

Că sunt un om necăjit!

Aș cânta o doină lină,

Dar inima-n piept suspină,

Că mă simt precum un cuc

Și-am zile când sunt năuc,

Casa ce-aveam am pierdut-o,

Inima mi-am prăpădit-o!

Un poem-durere, un poem-dor-de-casă, un poem-al-însinguratului, un poem-emoție. Răzbate dragostea pentru pământul natal, pentru copilăria prea repede trecută. Cu drumul de pământ, Cervenia, îi va fi toată viața în suflet. Fără să cunosc așezarea, Mă gândesc la ea, că la orice sat așezat, cu oameni simpli dar cu frică de Dumnezeu.

Fie satul copilăriei mele (Chiuzbaia, MM), fie satul poetei, iubirea pentru satul românesc nu va fi uitată sau ștearsă din sufletele noastre. Și aici văd că ne asemănăm! Important este că nu uităm aceste meleaguri, azi, aproape goale. Aici, prin botez, în biserica satului, am fost încredințați rugăciunii și lui Hristos, să-i fim mărturisitori. Aici, sunt așezate mormintele moșilor și strămoșilor noștri. În pământul acestei sfinte țări. Apărați-o! Să fiți apărați! Iubiți-o ... pentru a fi iubiți! Purtați-o în suflet ... pentru a nu fi singuri niciodată. Este un sfat ...

Serbează lunca revenirea mea,

cu salcie pletoasă care,

ne-acoperea cu-al ei parfum,

pe malul Vedei curgătoare.

Mi-e drag mirosul ei de ape,

ce-mi duce gândurile-agale ...

dorind să mi te am aproape,

să îți presat în păr petale,

din poezia Lunca, (p. 28).

În cuvântul său, Romeo Tarom renumit editor, publicist, poet, numit metaforic Cuvinte despre trupul trupul de cuvinte al Doinei Bârcă, (p. 5-7), afirmă laudativ, susținând acest proiect literar: „Pentru a verifica în nostalgia adultului despre pitorescul satului din epoca de altădată, nu este nevoie de curaj, de sinceritate, de iubire ... îmi postulasem inițial, ci de talent literar, de o bună memorie și de o oarecare experiență ca poet pentru care nici o temă și nici o frântură de univers nu reprezintă o dificultate spre a fi descrise și transmise în versuri. Dar, lecturând mai multe creații lirice ale poetei, cunoscând-o și însoțind-o de câteva ori la diferite întâlniri de cenaclu și serate literar-artistice, aveam să îmi revizuiesc modul simplist, cvasilivresc de a percepe scrierile Doinei Bârcă pentru care natura, satul, cerul, lunca, viețuițoarele, alternanța anotimpurilor și ritmul circadian noapte-zi-noapte din vremuri ancestrale până în vremurile noastre în care stau încă rezistă și pare a fi salvarea și rezervorul inepuizabil și inefabil al românismului nostru, reprezintă, de fapt, însăși Poezia în suprema ei frumusețe și durabilitate", (p. 6).

Iată viziunea (sau tema) anotimpurilor, din perspectiva poetei - o romantică incurabilă:

Toți copacii triști și voi,

Într-o clip-au tresărit,

Când ghiocelul plăpând,

Primăvara a vestit.

Mirosul de zambile-adie

Și toporașii mov zâmbesc,

Că primăvara-i bucurie,

Iar din copite cerbii bocănesc.

Pădurea freamătă voioasă,

Un imn de slavă ea înalță,

Pentru Regina Primăvară,

Ce-aduce mii de flori în salbă, poezia Primăvara, (p. 39).

Un volum de versuri care îți dă o seninătate și o sensibilitate aparte, în același timp, unic. Versuri simple simple, dar nuanțate, reflectă modestia și sinceritatea omului. „Omul sfințește locul!", zice o vorbă la români.

Prin acest volum, îndrăgita noastră poeta, scrie o pagină din istorie. Este o pagină din istoria copilăriei Domniei Sale. Este o pagină din istoria satului românesc, astăzi în continuă modernizare și schimbare. Este o pagină din istoria literaturii contemporane, căci acestea rămân mărturie, în trecerea timpului, că am fost, sau că suntem. O dovadă că nu am trecut sau trăit doar degeaba. Lăsăm urma pașilor noștri în roua pământului străbun. Este și cazul poetei Doina Bârcă. Cu nostalgie, ar vrea să întoarcă „roata vieții", dar, oare, putem:

Sorbind parfumul anilor,

Mă Doarme-n suflet bucuria,

Că Vieții tare-aș vrea să-i spun:

- Dă-mi înapoi copilăria!

 

Vreau inutilele povești

Și cer și vânt să mă asculte ...

Iar în inconștiența mea,

Să-mi strig iubirea în cuvinte", din poezia Viața, (p. 56).

Lecturând poeziile, ne dăm întâlnire, inclusiv cu Bucuriile întâmplărilor cu Maria, nepoata autoarei. Să crești mare și să fii sănătoasă, minunăție de fată. Să ai grijă bunica și să o iubești „până la cer și înapoi!". Să o iubești ... cel puțin cât te-a iubit ea! Doamne ajută.

În partea de final, poeta ne dăruie câteva Poezii pentru copii, gen Moș Crăciun, Prima zi de școală, Moara din pădure, Nuntă în poiană sau Pisicuța. O minunăție. Sau frumoasa lume a copilăriei, în poezie.

Salut apariția acestei cărți și îi doresc cititori pe măsură. Pentru bucuria prilejuită, voi finaliza acestea, în cel mai popular stil, rostind doar atât: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!". Respect și prețuire profundă ... Și-acum să „vorbească” poezia!

Vibrează strunele pădurii,

În verde cu arcuțul fermecat …

De aromele de Frunze și de iarbă,

Dorind să prindă tonul preferat.

 

Viorile pădurii-ncep să cânte,

În roua mugurilor sclipitori,

Ce se rezesc în dulcea ei mireasmă,

Dând naștere la mii și mii de flori.

 

Auzi cum se adună cerbii,

Cum vântul bate-ngrozitor,

Vestind că iarna e pe drum …

Și-ngheață cafeniu covor.

(Imn pădurii, p. 63, același volum, Poemele dorului)

 

 

Chiuzbaia, 26 august 2021 (V.B.)