Deși nu mă declar
meseriaș în datul cu părerea, am prefațat câteva cărți. Într-o perioadă
nemernică prin care trecem, când cartea nu se mai citește nici în școli, ar fi
o dovadă clară, sinceră, față de cel care a scris cartea că prefațatorul a
citit-o.
Dacă prefațatorul mai
este editor și tipograf, mai este o problemă că nu a fost „luată la mărunțiș”
cartea? Sigur că nu, dar problema tot există. De data aceasta prefațez cartea
unui bun prieten din spațiul virtual, domnul Nelu Danci.
Tot moroșan, ca Vasile
Bele, căruia i-am tipărit 4 volume antologice și o carte personală, acum, aici,
l-am descoperit pe domnul Nelu Danci. O vorbă înțeleaptă spune că cine se
aseamănă se adună, dar noi doar ne asemănăm, urmează să ne și adunăm ...
N-aș fi scris despre
creația unui om fără să-l cunosc, dar văzând ce scrie, cum scrie, văzându-i
patriotismul și căutările-n străfunduri pentru a aduce la „suprafață”
obiceiuri, tradiții ale neamului nostru, mai ales din zona de Nord a țării,
nici n-am stat pe gânduri când mi-a propus ... Și cum să nu scrii despre un om
care face eforturi să ne descoperim rădăcinile! ...
Da, satul, școala,
biserica sunt cele care ne-au dat viață, chiar și ... veșnicia. Azi, cânt totul
se vinde pe nimic, inclusiv pământurile scăldate cu sânge de strămoși, domnul
Nelu Danci ne propune catrene de-o frumusețe aparte:
„Astăzi că e ziua mea,
Mi-a dat cuscra, cetera,
Să cânt să mă veselesc,
Cât mai pot ca să iubesc”.
Descoperim în această
lucrare și diaspora:
„Catren pentru diaspora;
Un catren, aici, voi face,
Cu Diaspora ... că-mi place!
Români-s adevărați,
Dar păcat ... că sunt plecați!”.
Mai găsim un strigăt de
durere pe care tot mai puțini în ziua de azi mai au curajul s-o spună, mai au
curajul să ia atitudine față de greșelile conducătorilor:
„Vai, săraca, Românie!
Biserica, sfânta glie,
Românii n-o pot lucra,
Că-s plecați în Diaspora.
(...)
Frunză verde iasomie,
Toată lumea vreau să știe
Și-n Diaspora se scrie,
Catrene și ... poezie!”.
Nu lipsește nici
atitudinea față de pământul românesc al Basarabiei vămuită de gloanțe și
pistoale.
„Basarabie, iubită,
De noi, azi, ești despărțită!
Tare cu drag noi am vrea,
Să fii iar alăturea!
Basarabie, te-au luat,
Făcându-se un păcat,
Însă, noi, ne vom lupta
Și iar înapoi te-om lua!”
Iată, apare și satul
cu-a lui glie, țarina, expresii pe care le găsesc și dincoace de munți, în
satul meu natal, Țepești.
Domnul Nelu Danci este
și un căutător de comori. Șlefuitor de comori este. Prin realizările acestor
oameni ca, Nelu Danci, Vasile Bele, Marița Grigor, Gelu Dragoș și alții, dar
destui de puțini, satul care ne-a născut mai supraviețuiește.
Prin condeiul minunat
al acestor oameni bătrânul sat mai răsuflă. Sufocat de fel de fel de neologisme
postdecembriste, în scrierile acestor oameni ne găsim identitatea. Satul
românesc este cartea noastră de identitate. Scufundat în nemerniciile „modernist-occidentale”,
satul românesc coboară-n beznă.
O beznă ajutată și de
cei pe care îi tot alegem. Cu plecăciune îi salut cu tot respectul și toată
dragostea care mi-a mai rămas pe „căutătorii de aur” maramureșeni și abia
aștept să-i cunosc. Doamne-ajută-ne, că noi ... NU vrem!
De dincolo de munți,Puiu Răducan…cu prietenie și apreciere profundă …
23 august 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu