Cuvânt de întâmpinare pentru
al cincilea volum.
Se zice că fiecare lucru are propria poveste. Generalizând, hai să zicem, că fiecare carte are povestea ei. Așa cum fiecare poezie are o poveste … Aș vrea, prin cele ce urmează, să aduc un cuvânt de laudă și mulțumire tuturor celor care au participat la acest proiect, din punctul meu de vedere, vast, amplu, măreț și aparte față de alte proiecte antologice. Dar înainte de toate vorbele acestea, voi mulțumi Dreptului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să răzbim, să reușim, să facem, să avem parte de un final așa cum ne-am dorit. Doamne, Îți mulțumim pentru această binecuvântare!
Am pornit cu forță, crezând, întâi, în noi și-n
dumneavoastră, fără să realizăm câtă muncă este în spatele acestui proiect
literar. Oricâtă muncă a fost, nu regretăm nimic din cele trecute și petrecute.
Am muncit zeci de ore, fără a simți oboseala. Am muncit cu drag și din drag,
văzând cum cresc sub ochii noștri, „roadele” literare.
Cu o echipă puternică alături, nu pot ieși
decât „produse puternice”, sau „roade” frumoase. Am dat startul în luna
noiembrie, anul 2020, doar câteva zile trecuseră din acest început de lună,
făcând planuri și făcând un desfășurător al proiectului.
Să nu uităm acest an, 2020, ce a fost un an
greu din toate punctele de vedere. Un an în care, din cauza problemelor cu
virusul covid-19, cu pandemia, am fost forțați să stăm mai mult în casă. A fost
un an fără întâlniri literare sau lansări de carte.
A fost un an dificil, greu, în care am stat și
am scris, întrebându-ne „de ce?”, „până când?”, „până unde?” ... și câte alte
asemenea întrebări. Noi, echipa de coordonare a acestui proiect, așa cum foarte
bine știți, planificasem organizarea unei tabere literare, Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp! Din
cauza crizei epidemiologice nu am mai derulat proiectul literar și, implicit,
am anulat organizarea acestei tabere de creație literară. A fost și-a trecut,
pentru noi, toate acestea fiind un motiv extraordinar de a socializa, de a ne
simți utili unii în fața altora, de a ne auzi, evident virtual, unii cu alții …
a fost și a însemnat o eliberare.
La două ore după demararea acestui proiect
aveam deja 15 persoane ce achiesau ideii literare „născute”. Lucru îmbucurător.
Ne-ați dat forță! Ne-ați dat curaj! Ne-ați dat putere! Ne-ați dat încredere și
stăpânire de sine… motiv foarte serios de a merge „tot înainte”, vorba
românului, trecut prin viață. Și vă mulțumim pentru aceste binecuvântări.
Uneori, am avut chiar noi, coordonatorii, motiv
de îngrijorare, cunoscând faptul că pe piața literară deja există un asemenea
segment-proiect-antologic foarte avansat. Aproape în fiecare colț al țării, se „năștea”
câte un asemenea proiect literar tentant. Unii chiar au știut să exploateze,
din plin, această piață. Nu ne-am gândit nicio clipă la latura financiară,
dovadă că fiecare a avut posibilitatea să aleagă între a primi sau a nu primi
acest volum, a-și achita fiecare câte volume dorește, nu am pus condiții fixe,
doar am făcut o estimare …
Cert este un lucru, după câteva luni de muncă
literară, azi, avem patru volume, deja tipărite. Aici, vorbim despre volumul cu
numărul V. Minunat, zicem noi! Dar au zis și alții acest lucru, cei care ne-au
susținut și apreciat munca. Vorbesc, întâi, despre cei patru prefațatori de
carte, profesori universitari, care și-au dat girul pentru aceste volume,
astfel:
-
prof. univ. dr. Carmen Dărăbuș, semnează prefața întâiului volum Antologie de texte. Recenzii de cărți personalități ale
literaturii contemporane. Sincerus verba, ISBN 978-606-8979-40-3 (general) /
ISBN 978-606-8979-41-0 (vol. 1), Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești,
Vâlcea, reprezentată de scriitorul Puiu Răducan;
-
prof. dr. Terezia Filip, semnează prefața celui de-al doilea volum Antologie de texte. Recenzii de cărți personalități ale
literaturii contemporane. Sincerus verba, ISBN 978-606-8979-40-3 (general) /
ISBN 978-606-8979-45-8 (vol. 2), Editura
Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, reprezentată de scriitorul Puiu Răducan;
-
prof. dr. Valeria Bilț, semnează prefața volumului trei Antologie de texte. Recenzii de
cărți personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba, ISBN
978-606-8979-40-3 (general) / ISBN 978-606-8979-49-6 (vol. 3), Editura Mircea
cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, reprezentată de scriitorul Puiu Răducan;
-
conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, semnează prefața celui de-al patrulea volum Antologie de texte. Recenzii de cărți personalități ale
literaturii contemporane. Sincerus verba, ISBN 978-606-8979-40-3 (general) /
ISBN 978-606-8979- ………….(vol. 4), Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești,
Vâlcea, reprezentată de scriitorul Puiu Răducan;
Sigur, apare întrebarea de ce acest nume? Din
punctul nostru de vedere nimic mai simplu, sunt recenziile de cărți, sunt cărți
pe care le-am prefațat, sunt semnalele sau aparițiile editoriale dorite a fi
dăruite celor care iubesc literatura, arta, cultura, scrisul … considerând,
scriitorul, fără a exagera câtuși de puțin, un om din elita literaturii. Ne-au
confirmat calitatea, inclusiv cei patru prefațatori pentru volumele
supra-amintite. Fiecare a avut „un cuvânt de laudă și apreciere”, pentru noi,
un real motiv de bucurie, știind că aceste aprecieri vin de la persoane
autorizate, critici literari, profesori de limba și literatura română. Apoi,
ne-am bucurat, de interesul Dumneavoastră, pentru acest proiect, și dorința
evidentă, de a face parte din această echipă literară. În acest sens, am primit
numeroase volume, prin serviciile poștale, din dorința clară, de a fi
recenzate, și apoi, publicate conform proiectului nostru, în volumul antologic.
Vă mulțumim pentru interesul acordat. A fost o bucurie să știm că acest proiect
este susținut, apreciat și căutat, întreținut de iubitorii de literatură.
Un mare și din suflet mulțumesc, îl voi adresa
prietenilor, scriitorilor, poeților, Victor Manole, Dumitru Tâlvescu și
editorului Puiu Răducan, cu care am avut discuții interesante legate de acest
demers scriitoricesc. Ne-au dat sfaturi! Le-am primit cu bucurie și le-am
apreciat. Le-am pus în practică, adică. Mă gândesc la poetul Dumitru Tâlvescu,
din frumoasa Cetate a Devei, căruia îi propusesem un alt titlu de volum. „Sincerus
verba”, aparține domniei sale, și iar mulțumesc. Acum, într-adevăr, simt că acesta
este cel mai potrivit titlu.
Bunul prieten, scriitorul Victor Manole, a avut
și dumnealui o idee strălucită, aceea de
a da titlul volumelor în concordanță cu ceea ce conține acesta. Adică, dacă
vorbim despre recenzii de cărți, zicea Domnia Sa, ar fi interesant ca acest
lucru să se reflecte în titlul volumului. Așa că i-am spus Recenzii de cărți personalități ale literaturii contemporane. Sincerus
verba. Am avut și „prieteni”, care s-au cam împiedicat în nume! Asta, așa
ca o paranteză frumoasă, la lucruri și mai frumoase!
Pe
parcursul derulării acestui interesant proiect literar ne-am întâlnit cu
literatură de calitate, cu poeți cu har și dar, cu scriitori cu dar și har,
fiecare în parte, știind pilda talanților primiți, nu i-au irosit, dimpotrivă,
i-au înmulțit, spre binecuvântare. Cu cele 4 volume tipărite până în prezent am
depășit cifra de 2000 de pagini de literatură. Aritmetic, stăm cam așa.
Vol. 1 = 482 pagini;
Vol. 2 = 506 pagini;
Vol. 3 = 584 pagini;
Vol. 4 = 526 pagini;
Oricât le-aș aduna suma totală este de 2098! Și
să nu uităm, prezentul volum care cuprinde alte aproximativ 500 de pagini!
Mult? Puțin? Nu cântăresc eu. Va cântări, toate acestea istoria literaturii, la
un moment dat! Ea, ne va da răspunsul cu exactitate.
Păstrând ideea proiectului, am recenzat și
propus spre a fi cuprinși în fiecare volum antologic, 25 de poeți, autori,
scriitori. Nu le voi rosti numele. Numele va rămâne consemnat în literatură, și
prin apariția editorială în nume personal și prin această apariție editorială
în nume colectiv. Deci, avem așa:
*
Volumul
1: prefață
Carmen Dărăbuș.
Volumul
2: prefață
Terezia Filip.
Volumul 3: prefață Valeria Bilț.
Volumul 4: prefață Ștefan Vișovan.
Secțiunea
autori / volum:
-
25
de autori și cărți;
-
1
poet în debut literar.
Secțiunea In memoriam:
-
poetul
Ioan Voicu.
Secțiunea Recenzii reviste literare:
-
„Starpress”,
Vâlcea, coord. Ligya Diaconescu;
-
„Freamăt”,
Baia Mare, coord. Milian Oros, Carmena Băințan;
-
„Moldova
literară”, Iași, coord. Mihai Știrbu.
Secțiunea- Recenzii antologii literare:
-
Antologia de poezie și
proză. Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!
**
Volumul
3: prefață
Valeria BILȚ.
Secțiunea
autori / volum:
-
25
autori și cărți;
-
1
poet în debut literar.
Secțiunea Recenzii reviste literare:
-
Foaia
de Cenaclu „Expresia ideii”, Onești, Bacău;
-
„Dobrogea
culturală”, Constanța.
Secțiunea In memoriam:
- poeta Ana Podaru;
- poetul Valer Popean;
- poetul Nicolae I. Petricec.
Secțiunea Recenzii antologii literare:
-
Antologia literară. Muzica
gândului,
coord. scriitoarea Vasilica Mitrea și poetele Garofița Jianu și Mioara Baciu;
-
Antologie de poezie și
proză. Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!, recenzie care
aparține lui Ionuț Caragea, membru U.S.R.
Secțiunea Născut în zodiac cântecului:
-
interviu
cu interpreta de muzică populară Rafila Bărbos;
***
Volumul 4 prefață Ștefan Vișovan;
Secțiunea autori / volum:
-
25
autori și cărți;
-
1
poet în debut literar.
Secțiunea Recenzii antologii literare:
-
Antologia
internațională de poezie. Literatura popoarelor … de ieri, de azi și de mâine;
-
Antologia Cinstire Maicii
Domnului, vol. I,
coord. Mirela Minuța Alexa;
-
Vis cu Nichita. Antologie de texte literare și
grafică, vol. XIII, coord. George Călin;
-
Antologie de texte literare
și grafică, vol. XV.
coord. George Călin, Prezențe maramureșene în „Vis cu Nichita”;
Secțiunea Recenzii reviste literare:
-
„Constelații
diamantine”;
-
„Creneluri
Sighișorene”, Sighișoara, Mureș, coord. Gabriella Costescu;
-
„Starpress”,
coord. Ligya Diaconescu.
Secțiunea
In memoriam:
-
prof.
Dragomir Ignat;
-
poet
Nicolae I. Petricec, Anotimpuri la indigo;
-
preot
Călin Radu Cînța;
Secțiunea
– Născut în Zodiac cântecului:
-
interviu
cu interpreta de muzică populară Silvia Tămășan.
Volumul
5: prefață Radu Botiș;
Secțiunea
autor / volum:
-
25
autori și cărți;
-
1
poet în debut literar.
Secțiunea In memoriam:
-
scriitoarea
Ligya Diaconescu.
Secțiunea Recenzii antologii literare:
-
Antologia
„Universum”, vol. 2, coord. Mihaela CD;
-
Antologia
„Cuvânt în lume”;
Secțiunea Recenzii revista literare:
-
,,Freamăt”,
Baia Mare;
-
„Steaua
Dobrogei”, coord. Mircea Marcel Petcu;
-
„Amprentele
sufletului”, coord. Eugenia Gavrilescu;
Secțiunea Născut în Zodiac cântecului:
-
interviu
cu interpretul de muzică populară Vasile Boiciuc-Rogneanu.
Co-autor coord. Vasile Bele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu