Evenimente ale zilei 30 august
1265:
Prima mențiune documentară a Hunedoarei.
1535:
S-a încheiat înălțarea Bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava (începută la 10 august 1534), ctitorie a lui Petru Rareș, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546)
1698:
A apărut, la Iași, prima scriere filosofică românească: Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul, de Dimitrie Cantemir.
1877:
Asaltul armatei române asupra redutei turcești Plevna, în timpul războiului pentru independență - FOTO.
1881:
Inginerul francez Clement Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo în Franța.
1914:
Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa "Soțul ideal", de Oscar Wilde.
1918:
A fost asasinat șeful Direcției Politice de Stat a Rusiei bolșevice (C.E.K.A.), Urițki. In aceeași zi, la Moscova, a avut loc atentatul Faniei Kaplan asupra lui Lenin.
1940:
A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, Nord-vestul Transilvaniei, cunoscut istoriografic sub numele de Transilvania de Nord.
1944:
România a rupt, după lovitura de stat de la 23 august, relațiile diplomatice cu Ungaria horthystă.
1948:
A fost creată "Direcția Generală a Securității Poporului" (Securitatea).
1974:
A fost realizat calculatorul pe bază de laser Coral.
1974:
A fost inaugurat, la București, "Centrul demografic ONU -România".
1981:
Președintele Iranului, Mohammad Ali Rajai, și primul ministru, Mohammad Javad, au fost uciși într-un atac cu bombe efectuat asupra clădirii Guvernului.
1984:
Primul zbor al navetei Discovery.
1986:
Cutremur de pământ în Vrancea cu magnitudinea de 7,2, adâncimea de 140 km.
1991:
Atletul american Mike Powell a reușit să depășească recordul mondial la săritura în lungime, record stabilit în 1968 de Bob Beamon.
2005:
Uraganul Katrina a devastat sudul SUA.
Celebrări 30 august
1940:
A fost născut Nicolae Rotund.
1811:
A fost născut Théophile Gautier.
1930:
A fost născut Warren Buffett.
1871:
A fost născut Ernest Rutherford.
1797:
A fost născut Mary Shelley.
1951:
A fost născut Eugen Budau.
1936:
A fost născut Dumitru Matala.
1942:
A fost născut Alexandru Protopopescu.
1966:
A fost născut Gelu Vlasin.
Comemorări 30 august
1985:
A murit Taylor Caldwell.
2006:
A murit Naguib Mahfouz.
1994:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu