Ligya Diaconescu ne face să rostim următoarea sintagmă:
,,CÂND VA MURI LIMBA ROMÂNĂ, VOI MURI ȘI EU. AMIN”
Roua dimineții s-a trezit cu lacrimi în ochi,
inima foșnetului de vânt a strigat către cer ,,De ce?”
i-a răspuns ecoul clipei plecate spre eternitate - ,,Doamna Limbii Române, avea să susțină în Cetatea celor Plecați o ședință de cenaclu!” ...
a pornit vântul ... nici lui nu îi venea să creadă
ce-i spusese cu câteva clipe mai devreme limpezimea izvorului
El, vântul, și-a împreunat mâinile - în semn de rugăciune
a căzut în genunchi și s-a rugat
,,Doamne, deschide ușa raiului ceresc și primește sufletul Doamnei Limbii Române!”
în acest moment și-a început Marea Călătorie către Cetatea Veșniciei ...
a mai curs o lacrimă din trupul unei iasomii!
și-ncă o lacrimă de durere dintr-un crin
câteva clipe mai târziu macii din câmpul plin de verde
adunau umbre de stele rugându-se pentru cea care le-a fost soră - Doamna Limbii Române ...
din fiecare bob de roua curgea umbră de veșnicie ...
- ecoul a lăcrimat - și-a întors privirea către asfințit
deja vedea Cărarea ... plângea limba română
la răscruce de drum ... plângeau zorii treziți de crâncena veste ...
plângeau și ochii mei ...
Așteptam să mă trezesc din groaznica visare
iar primul lucru care l-aș fi făcut în acel moment era
să-mi sărut pământul din care am fost născuți, la Facere,
și al doilea sărut să-l dăruiesc limbii române ...
de azi vitregită ... rămasă mult prea singură ...
Da! Era adevăr ... lumina s-a dus la culcare,
strălucirea razelor s-a împreunat cu veșnicia clipei dintr-o eternitate de neuitare
Au rămas ... în tristețe, pietrele pictate
plângeau și icoanele ... se făcuse prea multă liniște ...
fiecare refuza clipa de adevăr ...
Clipă de adevăr de ce-mi faci toate astea?
jale! durere! lacrimi!
râu de lacrimi ... stele și inimi care plâng ...
pietre pictate care nu ne vor mai zâmbi niciodată.
amar de ce te-ai prins de firul vieții mele?
Chiuzbaia, 29 august 2021 (V.B.)
**********************************
,,Muzica s-a oprit, visul a rămas în așteptare,
nu se mai aud pașii prin rouă de curcubeu,
doar urcare ... spre lacrimi de stele
urcare pe treptele unui pas de vânt,
spre umbra unui curcubeu,
departe de noi, mult prea departe ...
Răsăritul de curcubeu s-a oprit,
în lacrima unui zbor de vânt
și a unui cuib de soare
o splendoare de culoare
stele căzătoare,
durere și boabe de amar
care vor rodi în veșnicia ta ...”
Limba română, azi, este în sărbătoare!
,,Trăiască Nația!”, se auzea strigătul pentru întâia dată ...
Și s-a făcut ziuă ...
Erau zorii unei noi dimineți, dar o altă viață, o altă lume, alți oameni, alte principii, alte valori, alte comori, probabil aceleași vise și visări,
același drum, același Cuvânt născut din Lumină.
Ursitoarele bucuroase pentru că auzise pentru prima oară și un cuvânt românesc,
mirate, bucuroase, fericite - îi căutau tâlcul
L-au găsit - era roua zorilor ce-și chema visarea lângă ea.
Atunci, Prima Ursitoare, fără să îi știu numele adevărat
a rostit:
,,Frumos cuvânt, bine te-ai născut în Lumina acestui răsărit - să te numești ADEVĂR! Să crești și să dai în rod, iar sămânța ta, ADEVĂR, să nu fie stârpită niciodată. Vei dăinui prin credință!”
- și așa a rămas ucigând minciuna și nedreptatea.
Cea de-a Doua Ursitoare, auzindu-i rostirea, zâmbind bobului de mir a rostit:
,,Frumusețea visului tăui să se numească LIBERTATE! Iar prin tine să dăinuie adevărul, lumina și dreptatea!
Cuvântul să se nască din credință și înțelepciune, să dăinuie prin veacuri. Calea dreaptă să fie sfințită și urmată de cei puternici și dornici să te simtă și să te poarte în sân cu prețul vieții”.
Cea de-a Treia Ursitoare, mai repezită din fire,
făcând un ocol pământului, pentru a spune stelelor - ,,Noapte bună!”, a cuvântat:
,,Azi, te-am auzit întâia dată! Să dăinui întru veacuri și să te știe toate popoarele acestui Pământ! Aici, pădurile, codri și izvoarele își vor cânta prin doină frumusețea.
Aici, cuvântul rostit va avea multe sensuri, întru slava ta, Limbă frumoasă ...
De aici, din Sfintele tale biserici,
prin glasul clopotelor, care va răsuna românește,
rugăciunea se va înălță către cer, întru slavă și dumnezeire ...
Tu, Pământ Românesc, vei fi numit, prin trecerea veacurilor Grădina Maicii Domnului - binecuvântare și binecuvântat să fii, în veacul veacurilor. Amin!”
Chiar și celelalte Ursitoare au rămas mirate ... rostind, fiecare, în gândul ei: ,,Da! așa va fi!”
,,Da! Așa fi-va!” ...
Cea de-a Patra Ursitoare, auzindu-le, știindu-se mereu împotriva celorlalte,
cu mantia neagră a strigat:
,,Când nici nu te vei gândi, alții te-or huli, vor arunca cu pietre în tine, și te vor batjocori ... prea ai primit multe! Și se auzi primul cântat al cocoșilor ...
(se știe, că după primul cântat al cocoșilor, limba ursitoarelor rămâne mută!) ...
ecoul născut din Libertate, Credință, Lumină, Adevăr și Rugăciune
își chema dimineața la taifas ...
,,Atât vor reuși ... să arunce cu pietre ... dar tu Limba Română, te-ai născut puternică și mereu vei dăinui!”
La mulți ani, Limba Română!
La mulți ani, Popor Român!
La mulți ani, poezie scrisă cu suflet și patimă românească!
La mulți ani, tuturor celor iubiți, gândiți și vorbiți românește!
La mulți ani, celor care se roagă românește!
LA MULȚI ANI; ÎNTRU SLAVĂ ȘI BINECUVÂNTARE LIMBA ROMÂNĂ!
VASILE BELE
Chiuzbaia, 29 august 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu