EDITORIAL

 

Sensurile profunde și ascunse

ale operei marchizului de Sade (1)

 

         Se știe din nenumărate exemple (la noi și în întreaga cultură universală) că una este opera și cu totul altceva izvoditorul ei și că – departe de a forma o unitate – distanța dintre cele două entități/realități este deseori ca de la cer la pământ, așa încât creația izbutită din punct de vedere artistic și din cel general uman este de îndată încorporată în tezaurul cultural național și universal, chiar dacă genitorul acesteia are năravuri de neom (lacom, zgârcit, mincinos, ipocrit, laș, bețiv, libidinos, trădător de neam și țară, crud cu cei slabi și slugarnic în fața atotputernicilor zilei etc.), vicii la care nu renunță atâta timp cât îl țin curelele ticăloșiei, mai bine spus atâta timp cât stăpânii politico-ideologici au niscaiva încredere în el. Că, de, cu toții (jigodii mari și mici – unii stăpâni, alții lachei) cunosc lovitura de bumerang a spusei „Iubesc trădarea, dar îi detest pe trădători”!

            Ceea ce înseamnă că, mai devreme sau mai târziu (funcție de celeritatea aflării adevărului gol-goluț și de reacția conștiinței naționale la felurite ofense, cele mai multe din ele fiind ornate cu pretinse intenții patriotice), alde ăștia vor plăti, dacă nu ca indivizi în carne și oase, căci mulți dintre ei (de pildă, din perioada stalinizării României postbelice) sunt astăzi oale și ulcele, atunci ca jalnice epifenomene ale istoriei noastre făcută la comanda politică și groaznic contrafăcută de către învingători.

            Întru susținerea celor afirmate mai sus, iată două notorii exemple/argumente din sărmana noastră istorie contemporană:

            1)Între (ne)omul Mihail Sadoveanu și opera sa (romane, nuvele, povestiri, reportaje) există o asemenea prăpastie, încât serios îți pui întrebarea dacă atotputernicul infect postbelic (unul din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu de după abdicarea regelui Mihai, președintele Adunării Deputaților, președintele Uniunii Sciitorilor), totodată autorul slugarnicei mizerii numită Lumina vine de la Răsărit și a maculaturii politice Mitrea Cocor, respectiv cel care n-a mișcat niciodată niciun deget pentru compatrioții la ananghie și pentru confrații hăituiți de securiști, este cu adevărat făuritorul unor valoroase scrieri precum Bordeenii, Hanu-Ancuței, Baltagul, Creanga de aur, Frații Jderi sau Nicoară Potcoavă, toate lucrările sale referențiale, cu excepția romanului Nicoară Potcoavă (1952), apărând în perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război mondial.

            Asta nu înseamnă nicidecum că înainte de stalinizarea României, proces înfăptuit cu nemijlocita sa contribuție (intră cu elan oportunist în partidul bolșevicilor încă din anul 1944, după ce – chipurile – fusese cu câțiva ani înainte liberal și agrarian), el ar fi avut o conduită demnă, dacă una curajoasă și ireproșabilă era incompatibilă cu firea sa de profitor fără scrupule: cum spuneam, s-a plimbat pe la mai multe partide interbelice (averescian, liberal, agrarian), în anul 1928 devine mare maestru al Lojei francmasonice din România, pentru ca după detronarea lui Mihai și întronarea lui Carol al II-lea, să susțină regimul carlist, ba chiar și dictatura acestuia. Desigur, procedase potrivit inavuabilului dicton „Trăiască cel mai tare, cu condiția ca eu s-o duc cât mai bine”...

            Dintre monumentalele nerealizări cultural-politice ale neomului Sadoveanu face parte și aceea prin care, cu calitatea lui de șef al Comisiei cacademicienilor români, a refuzat ca sculpturile lui Constantin Brâncuși să treacă în proprietatea statului nostru, astfel contribuind decisiv la sărăcirea culturală (și nu numai) a românilor și, evident, la îmbogățirea francezilor cu ceea ce ni se cuvenea nouă.  

            2)Al doilea argument este mult mai aproape de zilele noastre și-i vizează pe foștii lachei ai bolșevismului (activiști, securiști, milițieni, culturnici, jurnaliști etc.), care la țanc și-au întors pe dos livrelele după Decembriadă, au înșfăcat valuta din conturile secrete ale lui Ceaușescu și, cu nerușinare, s-au prezentat vulgului ca destoinici oameni de afaceri (Dan Voiculescu, George Copos, Viorel Cataramă și mulți, mulți alți, nițel mai discreți ca ăștia trei, dar la fel de lacomi, necinstiți și sfidători), fie grupându-se în jurul lui Ion Ilici Iliescu, fie înjghebându-și propriile făcături politice, fie declarându-se liberali, ba chiar țărăniști, pentru ca din interior să le poată mai lesne compromite, slăbi, dezorganiza și – în final – dizolva (țărăniștii, „grație” unora ca ăștia, nu mai contează de vreo două decenii în absurda politică postdecembristă, iar resturile liberale ale prezentului le calcă vârtos pe urme).

            N.B.: Profesorul Nuțu Roșca, la începutul anilor nouăzeci fiind președintele țărăniștilor sigheteni, l-a înștiințat pe Corneliu Coposu că în această organizație,  posibil în toată țara, au pătruns elemente dintre cele mai dubioase, care agită și destabilizează. Și iată răspunsul năucitor al Seniorului: „Lăsați, domnule profesor, că pe ștampila de vot nu scrie cine sunt ăștia! După alegeri vom face curățenie”. Așa o curățenie s-a făcut în rândul țărăniștilor, încât în scurt timp s-a curățat întregul partid...

            Mai grav este faptul că toți ăștia (de la șparlamentari și până la aleșii comunali) se încumetresc și se proptesc atât de eficient, încât la ei este pâinea și cuțitul în statul paralel și la vedere și – desigur - doar ei neîntrerupt se îmbogățesc atât prin scandaloase afaceri curat murdare cu statul, cât și ca bugetari de lux (cu lefuri și pensii de peste 10.000 euro într-o lună), timp în care veniturile mai multor milioane de români sunt de ordinul sutelor de lei! Da, căci în scârboasă demonocrație de pe aceste meleaguri se ia de la cei mulți și săraci, pentru a se da celor puțini și putrezi de bogați...

            Tot alde ăștia sunt doftori în te miri ce și în ce condiții (România postdecembristă are în momentul de față cu mult mai mulți doctori nepricepuți decât medici pricepuți!), sunt jurnaliști de doi bani, (de)formatori de opinii și falși culți extrem de nocivi, iar unii dintre ei cacademicieni (turnători, plagiatori și/sau autoplagiatori, ba chiar fără  fără operă, precum sinistrul bolșevic Alexandru Bârlădeanu).

 

            Sighetu Marmației,                                                        George  PETROVAI

               8-9 sept. 2022