joi, 29 septembrie 2022

Parteneriatul educaţional „#Stopbullying #Spunenuviolentei” demarat de CJRAE MM a continuat la Şcoala Mireşu Mare

Joi, 29 septembrie la Căminul cultural Mireşu Mare a avut loc o întâlnire a elevilor din ciclul gimnazial îndrumaţi de către doamna psiholog şcolar Sima Ionela Amalia de la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare, director prof. Merciu Dorel şi asistaţi de către diriginţi, au participat la o oră interactivă despre: discriminare, violenţa verbală şi fizică, despre toleranţă, despre fenomenul numit „bullying” (tot mai prezent din păcate în şcolile româneşti), despre drepturile şi obligaţiile elevilor, despre consumul de droguri, alcool, tutun dar şi despre absenteismul şcolar.

Au participat din partea Biroului de Siguranță Şcolară,  de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureș,  domnul inspector principal Șleam Vasile  pe partea de prevenție a Bullying-ului și doamna subcomisar Georgescu Luminiţa, de la compartimentul de analiză și prevenire a criminalității. Elevii  au purtat discuții deschise cu reprezentanţii IPJ Maramureş, care le-au explicat elevilor consecințele comportamentelor deviante, violente, precum și faptul că acestea pot degenera în fapte penale.

Totodată, elevilor li s-a reamintit faptul că violența se poate manifesta nu numai fizic, ci și la nivel psihologic – bullying, având consecințe negative majore asupra stării emoționale, și le-a recomandat acestora să găsească resursele necesare pentru a soluționa posibilele conflicte într-o manieră non-violentă, fiindcă sunt pasibili de sancţiuni drastice - de la amenzi civile, şcoală de corecţie, până la sancţiuni penale. Li s-a sugerat elevilor prezenţi de către cei doi oaspeţi să citească şi să aprofundeze Constituţia României şi să ştie că în afară de drepturi au şi obligaţii şcolare: să vină la timp la şcoală, să respecte Regulamentul interior, să-şi dovedească lor în primul rând că au statutul de elevi iar dascălii să fie respectaţi şi iubiţi fiindcă le doresc doar binele. Şi acum şi în viitor!

 

                                                                                                          GDL








Un comentariu:

  1. Foarte frumos! Domnul director Merciu Dorel este un sufletist iar dl. Dragos Gelu un invatator desavarsit! Ferice de asa scoala buna!

    RăspundețiȘtergere