O sărbătoare care îți scrie pe suflet povestea unor oameni minunați, pe care nu ai cum să nu-i iubești!
O bucurie a fost întâlnirea de azi, de la
Sinaia, prilejuită de Lansarea celor 3 cărți: PRIN OCHII MEI, LA CASA DE
NEBUNI, ale scriitoarei MIHAELA C.D. și DIALOG PESTE OCEAN, autori MIHAELA C.D.
(CANADA) și TRANDAFIR SÎMPETRU (ROMÂNIA), apărute la Ed. Globart Universum,
Montreal, Canada.
Veniți din Canada, Doamna Mihaela CD și Domnul
Johnny Ciatloş Deak, o familie minunată, de o mare sensibilitate și rafinament
literar, ne-au oferit bucuria acestui eveniment de excepție, aici la noi, în
România! Oameni frumoși, plini de lumină, dovadă că distanțele nu stau în fața
iubirii de neam, de semeni, de Cuvânt.
Au fost momente unice, poezie, muzică și multă
dăruire. Mulțumim pentru darurile oferite: cărți, reviste, diplome, dar cel mai
frumos dar a fost prezența dumnealor aici, pe meleagurile românești!
Un frumos ÎMPREUNĂ, care va dăinui în sufletele noastre,
dovadă că Dumnezeu ne iubește și am avut această șansă a unei întâlniri unice!
MIHAELA CD: Redactor la Universum VIP Studios, artiste la ART Design by Mihaela
CD, Redactor la Editura Globart Universum, fondator la Poezii pentru sufletul
meu, Creative Writer la The Writers’ Union of Canada.
JOHNNY CIATLOS–DEAK: Senior Editor la Editura
Globart Universum, Editor & Co Founder la Poezii pentru sufletul meu de
Mihaela CD.
TRANDAFIR SÎMPETRU: – President of România for
World Union of Poets, president Of The World Literature Academy, Editor la
Editura Liric Graph România, etc.
Cartea PRIN OCHII MEI, a scriitoarei MIHAELA
C.D., Ed. Globart Universum, Montreal, Canada, 2022, este o carte de eseuri,
impresii, articole, recenzii și cronici literare, care ne întâmpină cu
convingerea autoarei că scriitorii au o mare responsabilitate, „aceea de a
transmite cititorului mesaje relevante și adevărate, pozitive, care să-l
îmbogățească, să-l valorizeze, să-l ajute să se autovalorizeze.”. Avem nevoie
de „mesaje pozitive, gânduri optimiste, valori morale, învățături creștine”,
iar pana scriitorului este „arma sa cea mai de preț”.
Prin această carte avem un tabloul întregit al
personalității sale artistice, la care, adaugă acum și scrierile sale în
calitate de jurnalist și redactor, fiind deopotrivă „scriitor, poet, jurnalist
și cronicar”, toate încununate cu succes
Evidențiem existența unui parcurs ascendent al
permanentei descoperiri de sine, a distinsei Doamne scriitoare MIHAELA C.D.,
care continuă să se descopere în fiecare zi, prin ceea ce face, dar mai ales,
prin ceea ce scrie, descoperă în ea valenţe noi, nebănuite, abordări şi
poziţionări din cele mai diferite faţă de realitatea înconjurătoare şi faţă de
propria sa creaţie, fie lirică sau jurnalistică.
Scrierile ei jurnalistice te situează și pe
tine, cititorule, în mijlocul evenimentelor, pe care le trăiești împreună cu
ea, în iureșul lor, cu interpretări pertinente și scoatere în evidență a unor
aspecte semnificative. Cred că această formă de exprimare prin scris, jurnalismul,
aștepta latent să iasă la lumină și iată că MIHAELA C.D. o face în modul cel
mai reușit posibil, surprinzându-ne și bucurându-ne totodată.
O consider un model de demnitate, de scriitor
integru, cu un stil propriu, de român adevărat, trăind amplu și curat tot ceea
ce Creatorul i-a dat spre binecuvântare.
Vă asigur că în această carte vă veți regăsi în
multe din scrierile autoarei, veți vibra alături de ea, veți spera și veți trăi
românește alături de ea!
O activitate creativă prolifică, prin care se
reinventează, se redescoperă, într-o libertate a spiritului care o definește și
pe care o induce ca o respirație, tuturor celor cu care ea interrelaționează. O
felicităm și îi dorim mult succes în creațiile și proiectele viitoare!
A două carte, cu un titlu provocator, LA CASA DE
NEBUNI, dar care nu te surprinde având în vedere că în lumea de azi asistăm la
un război care distruge umanul, credința și valorile fundamentale, nu pe ascuns
ci pe față, în care umilința suferința au atins cote amețitoare și dezarmante,
iar o „casă de nebuni” stă în expectativă, în care nu intră cine trebuie, spre
care sunt dirijați cei manipulați, și ajunși la disperare.
Poezia distinsei scriitoare MIHAELA CD
transformă poezia într-un puternic mesaj de iubire, de pace, de dialog cu
Dumnezeu: face din ea un barometru, un senzor umanității, ce trebuie trezit în
fiecare dintre noi, cu dragoste și credință. Valoarea poeziei derivă și din
modul cu totul special prin care autoarea volumului unește timpul cu spațiul,
decorându-l cu trăiri înalte, chiar dacă răul a invadat pământul.
Chiar dacă nimic nu va mai fi ca înainte, Forța
Cuvântului își pune amprenta pe sufletele înrobite. Un volum manifest, în care
te simți în iureșul luptei pentru libertate, alături de autoare, în care pandemia
ar trebui înlocuită cu una de iubire. Emoții pure, smerenie,
rugă, manifest.
Forța poeziei distinsei doamne MIHAELA CD,
generează bucurie, speranță, mișcă sufletele. O efervescență inedită și
inefabilă, acaparatoare, care ne confirmă încă o dată ceea ce de fapt știam și
anume faptul că doamna MIHAELA CD este o scriitoare complexă și completă, care
își asumă cu demnitate identitatea sa literară, promovând valorile umane
românești, la nivel planetar. Într-o permanentă stare de veghe, își respectă
promisiunea făcută cu credință în fața lui Dumnezeu, de iubitor al Cuvântului
Într-o lume atât de lipsită de dragoste și plină
de nepoveste, apariția volumului DIALOG PESTE OCEAN, o punte de poeme pentru
suflet, scris de MIHAELA C.D. (CANADA) și TRANDAFIR SÎMPETRU (ROMÂNIA), la Ed.
GLOBART UNIVERSUM, este o binecuvântare. Cartea reprezintă un dialog poetic,
care învinge distanțele și cu siguranță va învinge și timpul.
Am fost mereu fascinată de lumea poeziei celor
doi scriitori, de exuberanța și eleganța poeziei MIHAELEI C.D., plină de grație
și inefabil, dar și de oceanul de trăiri poetice al lui TRANDAFIR SÎMPETRU,
care te acaparează ca un vârtej și te poartă acolo unde vrea poetul, la
marginea lumii, pe țărmul poeziei.
Dialogul dintre cei doi, curge magic de la unul
la altul, de parcă un fir celest țese și scrie povestea lor, de iubire la
distanță, invitându-ne la reflecții. Un dialog literar, care miraculos ne
poartă în lumile lor, imaginar tangibile pentru noi, presărate cu metafore și
construcții estetice. O arhitectură precum o arcă din cuvinte, care leagă prin
firele nevăzute ale iubirii, oamenii între ei, într-o lume care are nevoie atât
de mult și de iubire și de poezie.
Un templu din cuvinte în care cei doi pășesc
extatic, măreția sufletelor fiind scăldată în iubirea adevărată. Un
dialog prin care sufletele se regăsesc și se recunosc, iubirea adevărată
dăinuind prin poezie. Fiecare dintre cei doi, cântă pe o frecvență a
sufletului, realizând o orchestrație cosmică și metaforică, divină și
pământeană deodată, oferindu-ne stări de spirit eliberatoare și înălțătoare.
Mulțumim MIHAELEI C.D. și lui TRANDAFIR SÎMPETRU
pentru darul de iubire oferit și așteptăm cu interes și bucurie următoarele
apariții editoriale!
Iată că în vacarmul acestei lumi ce glisează
spre dezumanizare, Dumnezeu ne trimite oameni speciali, cu misiuni bine
definite, care să revigoreze prin cultură, acest neam!
Mulțumim distinsă Doamnă MIHAELA CD, Domnule
JOHNNY DEAK, cât și dvs Domnule TRANDAFIR SÎMPETRU pentru dăruirea cu care
promovați pe plan mondial valorile românești.
Mulțumim și pentru organizarea minunată de care
s-a ocupat Doamna Cristina Florea, Președinte al Asociației Socio-Culturale
Prahova, Excelsior Sinaia și bineînțeles Dl Trandafir Sîmpetru pe care îl
felicităm pentru minunatele activități literare organizate de fiecare dată, în
țară și peste hotare! Admirație și recunoștință!
Dumnezeu să binecuvânteze Poezia, Poeții și
Românii de pretutindeni!
Cu prețuire, AURELIA RÎNJEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu